De la o înălțime amețitoare, specifică unui lider autocrat, de pildă lui Putin, și având în vedere, probabil, site-urile ”neprietenoase”, candidatul Nicolae Barbu lansează o avertizare năucitoare: ”!Atrag atenția public asupra calităților necesare unui Jurnalist: O voce liberă și independentă.” E drept că în partea a doua a mesajului de mai sus, candidatul ”încremenit în proiecte” se repoziționează brusc în rolul unui profesor de la o facultate de jurnalism. ”Un jurnalist care nu este absolut independent și neafiliat politic nu poate fi un jurnalist adevărat…”, ne predă adamicul candidat. Problema e că ”un jurnalist absolut independent” nu poate exista dintr-un motiv simplu: ființa umană nu este capabilă de acte gratuite (vezi Pivnițele Vaticanului a lui André Gide), adică de acte care să nu fie determinate de absolut nimic, din afara sau din interiorul său).
Se poate constata o anumită precipitare în conținutul postărilor candidatului Nicolae Barbu, o utilizare discreționară a majusculelor, comiterea unor acte ratate de natură freudiană (Nicolae Barbu se adresează lui Nicole Barbu!) sau repetiții alandala, nesofistice.
”Giurgiu are nevoie de o presă…” care ”să ofere cetățenilor sau informații corecte și de încredere, fără a fi influențată de opinii sau agende politice”. După numai un rând (într-un text de opt rânduri) continuă: ”Cetățenii din Giurgiu au dreptul la o presă care să le ofere informații exacte și de încredere, fără a fi influențată de optinii sau agende politice.”
P.S. În legătură cu sintagma ”adamicul candidat”, Andrei Pleșu nota undeva că românii, în general, sunt adamici, în sensul că sunt oameni ai începuturilor, ai proiectelor, dar stau prost cu executarea, cu finalizarea lor.