La 15 decembrie, în cadrul manifestării ”Zilele Bibliotecii județene I. A. Bassarabescu”, am vorbit despre sucesele istoriografiei giurgiuvene din ultima perioadă. Mai întâi, la sfârșitul anului 2022 a apărut primul număr al seriei noi din revista trimestrială ”Clio”, căruia i s-au adăugat în acest an deja alte trei. Este vorba despre o publicație de popularizare a istoriei și muzeografiei, în primul rând a celor locale, fără a ignora însă evenimente și personalități naționale și internaționale.
Tot sub egida Muzeului județean ”Teohari Antonescu” au apărut două lucrări excepționale, operele unor cercetători din centrele universitare Iași, respectiv București. Prima – intitulată Giurgiu în cartografia istorică a marilor imperii – tratează epoca războaielor dintre ruși și otomani de la 1769 la 1854, pe baza unor hărți și planuri descoperite în fondurile Arhivei Militar-Istorice de Stat a Rusiei. Autorul Mihai Anatolii Ciobanu, român născut dincolo de Prut, a fost susținut financiar în acest demers de muzeograful giurgiuvean Florentin Breazu. Cealaltă carte, scrisă de giurgiuveanul Bogdan Mateescu, este complementară precedentei, principalele ei izvoare fiind fonduri din Arhivele Naționale Istorice Centrale. Ea tratează – sub titlul Giurgiu de la cetate la oraș – epoca modernizării localității noastre în primele trei decenii după revenirea sa la Țara Românească (1830-1860). Ambele volume au fost publicate în condiții grafice superioare și umplu un gol documentar resimțit de multă vreme, reducând decalajul istoriografic dintre zona noastră marginalizată și ținuturile vecine.
Lucrările amintite au fost completate în chip fericit de cele ale unor autori giurgiuveni stabiliți în alte orașe mari ale țării. De la Brașov ne-a parvenit cartea venerabilului colecționar dr. ing. Vasile Aldea (File din trecutul orașului Giurgiu), iar de la Constanța cea a vrednicului istoric Gabriel-Felician Croitoru (O istorie a construcțiilor navale la Giurgiu).
După cum lesne se poate observa, răspândirea celor interesați de istoria Giurgiului pe întinsul țării este benefică, ea cerându-se cultivată și în viitor.
Dacă adăugăm că pe mesele de lucru ale unor colegi se găsesc și alte lucrări în stadii avansate de elaborare și că Muzeul se află în fruntea istoriografiei locale, chiar dacă nu este unicul centru polarizator, am creionat un tablou din care rezultă că muza Clio a fost satisfăcută în acest an cu asupra de măsură. Dacă unor cititori mai vârstnici titlul ales de mine le va aduce aminte de stilul lozincard al ”epocii de aur”, nu mă simt vinovat, căci un asemenea an rodnic își merită o astfel de caracterizare.