34.4 C
Giurgiu
marți, iulie 23, 2024

Un discurs în plină vară

La sfârșit de iunie, într-o zi de...

Evenimentul în filosofie sau despre in/competența filosofilor în politică (XIII)

Voi examina în acest episod perioada rectoratului...

STATUL

Filosoful matematician Alfred North Whitehead constata cu...

Criză de identitate? Panseuri călduțe după Coldplay și Babasha

SpecialCriză de identitate? Panseuri călduțe după Coldplay și Babasha

Mărturisesc că nu-mi plac manelele așa cum sunt cântate acum, dar știu că altora le plac. Nu-mi place nici Coldplay în mod deosebit, doar câteva piese mi se par cât de cât reușite. Prima chestiune pe care trebuie să o clarificăm este una simplă: fiecare are dreptul să aleagă ce-i place, dar nu-l poate obliga pe celălalt să aibă aceleași gusturi. Așa că, dacă tot a venit vorba de manele, recunosc că îmi place muzica cu iz levantin, așa cum a fost culeasă de Anton Pann și așa cum este cântată de trupa Trei parale, de asemenea, îmi place să o reascult pe Romica Puceanu, iar când a cântat Caliu de la Clejani  m-am dus să-l văd, ba chiar am fost invitat de un producător să fiu în sală atunci când i-a înregistrat un CD. Da, nu am probleme în a recepta acest gen de muzică, eu, cel care a crescut în urechi cu muzica rock a anilor 1960-1980, cu marile trupe de atunci, de la Rolling Stones și Led Zeppelin la Pink Floyd și Queen.

Totuși, manelele actuale nu mă atrag în niciun fel pentru că nu simt nicio plăcere atunci când le aud, ba chiar, dimpotrivă, mi se par disonante, orice altceva decât muzică, le situez cumva în zona zgomotelor agresive și care deranjează. Dar îi respect pe cei care le ascultă, deși de nenumărate ori am fost nevoit să intervin pentru a-i ruga să dea sonorul mai încet atunci când, aflați în spații publice, încercau astfel să devină o prezență. Și trebuie să spun că în câteva cazuri am fost întâmpinat nu cu o opoziție politicoasă, ci cu o atitudine belicoasă. Asta mă face să presupun că există o legătură între preferințele muzicale și comportament. Nu mi s-a întâmplat niciodată să întălnesc pe cineva care să asculte la boxe cu volumul maxim pe Mozart sau pe Verdi.

Am urmărit în treacăt diversele schimburi de opinii care au avut loc imediat după cele două concerte, de la postarea cuiva care readucea în atenție părerea lui Johnny Răducanu, cel care semnala riscul contaminării subculturale, la alarma trasă de un cunoscut ziarist care atenționa că dacă vom merge în direcția asta vom ajunge să-i considerăm rasiști pe cei cărora nu le plac manelele. Dar ascultători de manele găsești pretutindeni. Bunăoară, nu am nicio îndoială că și unor cetățeni de naționalitate maghiară  le plac manelele, după cum în Balcani sunt nelipsite. Le-am auzit pe o plajă în Muntenegru și recent, luna trecută, aflat în Bulgaria cu treburi universitare, am butonat seara telecomanda televizorului și am găsit un post pe care se difuzau videoclipuri cu manele. Am prins unul în care o tipă minijupată se întindea pe capota unui autoturism de lux în timp ce un admirator, îmbrăcat într-un costum alb, cu un lanț aurit în jurul gâtului, o sorbea din ochi. În fine, mai în glumă sau mai în serios, într-o hârjoană ideologică cu un tânăr prieten care este atras experimental de principiile neomarxiste ale corectitudinii politice, ne imaginam situația în care se vor schimba regulile finanțării culturale astfel încât interpreții de manele vor putea cere subvenții de la bugetul de stat, pentru că, de ce să finanțăm Opera Națională și Filarmonica când maneliștii, plătitori și ei de impozite, au un număr mult mai mare de admiratori, dovadă ratingul pe internet și pe rețelele de socializare. Ce ziceți de un asemenea proiect, ar fi corect?

Până la urmă, dacă fiecare dintre noi își găsește identitatea și în muzica pe care o ascultă, atunci ce putem spune oare că am descoperit despre noi înșine și ceilalți cu ocazia evenimentelor de  la concertul trupei Coldplay? Nu voi răspunde direct,  ci prin analogie.

Încerc să ofer o narațiune care să se potrivescă și acestei rubrici în care povestsc câte ceva despre călătoriile mele. De Revelionul dintre anii 2022 și 2023 m-am aflat pe o insulă din Pacific a arhipelagului filipinez. M-am bucurat să întâlnesc mai mulți români, între care și un grup de tineri corporatiști, încă o dovadă că nivelul de trai în România a crescut și ne putem permite să călătorim în locuri exotice. Din punct de vedere muzical seara a început în resturant cu o trupă care a făcut deschiderea și a interpretat mai multe piese din repertoriul internațional, apoi, până spre miezul nopții a urmat o altă trupă care a propus o interpretare unplugged, adecvată în raport cu preocupările culinare din acel moment. După miezul nopții și focul de artificii, când deja ne aflam pe terasă și beam șampania,  a început discoteca. Erau doi DJ veniți din Australia, un tânăr și o tânără, ea fiind în rolul principal.

Ea mixa într-un mod extraordinar, folosind marile succese din top-uri. A trecut la un moment dat de la Bee Gees la Sting, ori de la AC/DC la Queen, cu binecunoscuta We’ll rock you scoasă din Thunderstruck. Am intrat în vorbă cu ea într-un moment în care l-a lăsat la pupitru pe partener și am felicitat-o pentru inspirație și cultura muzicală. În timp ce sporovăiam, a primit de la recepție o listă cu țările de unde proveneau cei prezenți, așa că, atunci când a început să facă dedicații, am fost tare curios să aud ce va alege pentru România. Ei bine, m-a suprins total, pentru că după o scurtă introducere a ajuns cu mare vervă la Hora staccato a lui Grigoraș Dinicu, pentru ca să o încheie cu o improvizație la orgă electronică pe tema muzicală a Horei, așa cum a făcut și Don Airey, actualul clăpar al trupei Deep Purple, la un concert susținut pe stadionul din Cotroceni în urmă cu vreo 15 ani.

Mi s-a părut  un moment de mare inspirație care dovedea atât talent cât și cultură muzicală. Totuși, două tinere din grupul corporatiștilor români au început să se agite. Păreau nemulțumite, căutau ceva, iar în cele din urmă au abordat-o pe tânăra DJ. Au început să caute pe computer, dar se părea că nu găseau ceea ce doreau ele, așa că le-am văzut cum pleacă furtunos.  Au revenit după câteva minute cu un MP 3 și dorința le-a fost îndeplinită: din boxe a început să se reverse o manea. Cele două tinere au izbucnit și cu gesturi energice s-au dus în mijlocul ringului de dans, suflecându-și rochiile scumpe, vegheate cu amuzament de însoțitorii lor. Totuși, cei aflați pe ringul de dans au început să se retragă, așa că, după un timp, cele două au rămas singure, părăsite și de gașca lor. Nedumerită, australianca de la pupitru a sesizat momentul și a grăbit sfârșitul. Cele două s-au retras transpirate, dar supărate, comentând la adresa prostiei celor prezenți pe ring și care nu s-au bucurat de oferta lor muzicală.

Distracția a continuat. La următoarea pauză a tinerei DJ m-am dus să-i mulțumesc pentru că l-a ales pe Grigoraș Dinicu și i-am mărturisit că am fost martor la isprava lui Don Airey și că acesta a improvizat nu numai pe tema din Hora staccato, ci și pe temele primei Rapsodii Române a lui Enescu și a vestitei Ciocârlii, scoțând ritmuri rock din ele. I-am spus apoi că cele două tinere sunt tot din România și că  genul muzical preferat de ele este unul în ascensiune pe piața muzicală de la noi. Stânjenită și nesigură, tânăra autraliancă a redus totul la o simplă problemă de geografie, întrebăndu-mă:

– Dar România nu este în Europa?

 

Articole noi

Vezi si alte etichete:

Ultimele articole