Fără să mi-o ceară oficial, Primăria și Muzeul m-au îndemnat să elaborez un text care să fie la îndemâna vizitatorilor noii amenajări din preajma ruinelor Cetății Giurgiului. Iată ce cred eu că trebuie să cunoască aceștia:
Ruinele Cetății din Insulă reprezintă o rezervație arheologică de importanță deosebită, sunt ocrotite de Legea 422 din 2001 și figurează în Lista Monumentelor Istorice la poziția GR-I-s-A-14756.
Muzeul giurgiuvean a întreprins cercetarea lor parțială în 1955 (în colaborare cu Institutul de arheologie al Academiei Române) și în perioada 1976-1997 (în colaborare cu Muzeul Militar Național).
Cetatea a fost ridicată spre sfârșitul secolului al XIV-lea, în vremea marelui voievod Mircea cel Bătrân, posibil pe fundația mai veche a unui turn bizantin. Ea a fost reședință domnească temporară, după cum o dovedesc documentele emise aici în 1403, 1409, 1411 și 1415.
Cetatea Giurgiu a fost cucerită de turci către 1420 și transformată în baza unui cap de pod al Înaltei Porți la nord de Dunăre. A rămas în stăpânirea lor peste patru secole, cu câteva scurte întreruperi datorate recuceririlor de către oști ale Creștinătății.
Cele mai importante dintre acestea au fost în 1445 – în urma asediului combinat al armatei lui Vlad Dracul și al unei flote burgundo-papale, în 1461 – după atacul condus de Vlad Țepeș și în 1595 – când armate reunite ale celor trei țări române (conduse de Sigismund Bathory, Mihai Viteazul și Ștefan Răzvan) au repurtat o victorie zdrobitoare asupra vizirului Sinan Pașa, cu larg răsunet european.
În 1659 a avut loc ultima încercare a românilor, conduși de Mihnea al III-lea, de a relua această cetate.
În a doua jumătate a secolului al XVIII-lea și în primele decenii ale celui următor, Giurgiu s-a aflat în centrul confruntărilor militare dintre imperiile Țarist, Habsburgic și Otoman, pe malul stâng al brațului Dunării ridicându-se și o a doua cetate de tip bastionar.
Cetatea din Insulă a fost cucerită de ruși în 1771, atacată fără succes de austrieci în 1790 și reluată de ruși în 1810, după capitularea garnizoanei.
În urma tratatului de pace ruso-turc semnat la Adrianopol în 1829, fosta kaza otomană a fost retrocedată Țării Românești, iar fortificațiile au fost demolate.
Monumentul aflat azi în ruine a cunoscut de-a lungul istoriei sale prezența a numeroase capete încoronate, a unor străluciți comandanți de oști și a unor personalități din majoritatea țărilor europene.
Valorificarea turistică a locului începută acum trebuie coroborată cu cea a celorlalte monumente din vecinătate și integrată dezvoltării urbane.
Redeschiderea șantierului arheologic, conservarea și reconstituirea parțială a zidurilor sunt obiective în atenția municipalității, dar anvergura lor (tehnică, științifică și financiară) presupune o cooperare internațională într-un dorit viitor climat de pace.