34.4 C
Giurgiu
marți, iulie 23, 2024

Un discurs în plină vară

La sfârșit de iunie, într-o zi de...

Evenimentul în filosofie sau despre in/competența filosofilor în politică (XIII)

Voi examina în acest episod perioada rectoratului...

STATUL

Filosoful matematician Alfred North Whitehead constata cu...

Mărul

OpiniiMărul

Am aterizat pe aeroportul din Almaty, așa cum se numește acum în limba kazahă orașul pe care sovieticii îl botezaseră „Alma-Ata”, buimac de somn, după o noapte în care decolarea turcească întârziase aproape patru ore. Puhoiul de pasageri se îndrepta asemenea unui miriapod spre vamă și preluarea bagajelor după ce coborâse în balans din avion. M-am lăsat dus de turmă, încrezător că așa mă deplasez cel mai rapid.  După controlul pașapoartelor miriapodul se sparse în sute de persoane care porneau care încotro, potrivit voinței proprii. Noi știam că vom fi așteptați de o reprezentantă a agenției kazahe și că aceasta va purta o pancartă cu numele grupului nostru, așa că fiecare dintre noi era numai ochi, încercând să deslușească în mulțime înscrisul salvator.

Deodată, privirea mi-a fost furată de apariția unei femei foarte frumoase, o blondă cu alura Mariei Șarapova, care se uita și ea curioasă spre călătorii care defilau în viteză. În timp ce am fixat-o mai bine în cadrul privirii, am simțit că îmi doresc ca ea să fie acea reprezentantă a agenției care urma să ne însoțească în următoarele câteva zile. După ce m-am apropiat de ea pentru a desluși cuvintele scrise pe pancarta pe care o ținea strâns în fața pieptului, am trăit bucuria visului împlinit: pe noi ne aștepta. M-am oprit în fața ei și i-am zâmbit jovial, semn al confirmării faptului că găsisem pe cine căutam.

– Svetlana!, s-a recomandat ea și mi-a întins mâna cu un gest cordial.

Ne-am adunat repede cu toții, dornici să ajungem la hotel pentru o scurtă relaxare. Svetlana ne-a cerut ferm să o urmăm îndeaproape în slalomul ei printre taximetriștii care îți tăiau calea pentru a-ți prezenta oferta lor de transport. Am urcat nerăbdători în microbuz și pe drumul spre hotel am făcut împreună programul zilei, astfel încât să avem timp de o recuperare rapidă după zborul de noapte și să nu renunțăm, în ciuda întârzierii, la niciunul dintre obiective. Svetlana ne-a acordat două ore până la micul dejun.

Așa cum mi se întâmplă întotdeauna când sunt într-o călătorie, am uitat repede de oboseală, așa că am terminat repede ritualul reîmprospătării fizice. Am făcut un duș, mi-am schimbat hainele de zbor cu unele potrivite temperaturilor din august, adică sandale, pantaloni scurți și un tricou, apoi am pornit de unul singur să cercetez împrejurimile hotelului. Am ieșit pe bulevardul larg care era străjuit de multă vegetație și am descoperit o piață de legume și fructe, un adevărat paradis. Tarabele imense erau pline de legume și de fructe proaspete, viu colorate, iar vânzătorii, îndată ce m-au văzut, au început să-mi arate marfa lor și să mă îmbie să le fiu cumpărător.

Întrucât știam că zona este celebră pentru merele gustoase și că numele orașului vine de la cuvântul kazah „măr”, mi-am zis că nu mai are rost să pierd timpul sau să amân întălnirea cu mărul kazah, așa că m-am oprit în fața unei tarabe pe care se aflau mere de mai multe soiuri, dimensiuni și culori. Când am dat să pun mâna pe un măr, am simțit că lângă mine se furișează o umbră răcoroasă care făcea aerul să freamăte și să se umple de un miros proaspăt și plăcut. Am intuit lângă mine o prezență care mă atrăgea, am suspendat mișcarea mâinii către mărul auriu și am întors capul de-a lungul umărului.

Svetlana era acolo, lângă mine, zâmbitoare și mirată de prezența mea nerăbdătoare. M-a privit iscoditor, fără să zică vreun cuvânt, a întins mâna spre mărul care devenise pentru mine fructul oprit al primei intenții, l-a luat și mi l-a dăruit. Am mușcat din el zgomotos și am început să mestec bine dispus, invadat de gustul cărnos al fructului.

– Good, am apucat să zic, lipsit de orice altă inspirație, trăind un moment năucitor de armonie și frumusețe.

Svetlana m-a întrebat dacă vrau să cumpăr, i-am confirmat, dar mi-am dat seama că încă nu schimbasem banii în moneda locală. Ea a făcut semn că se rezolvă, a plătit merele, apoi s-a îndepărtat grăbită, spunându-mi că ne revedem în curând la micul dejun. L-am așteptat pe bătrânul vânzător să pună merele într-o pungă, iar acesta, în timp ce mi-o înmâna, a deschis gura într-un zâmbet știrb și mi-a spus, ca între doi bărbați care știu să prețuiască merele gustoase și femeile frumoase, într-o engleză cu accent kazah:

– „Biutiful!”

Articole noi

Vezi si alte etichete:

Ultimele articole