SIMPLU

,,De nu erai atât de simplă, cum putea

să ți se-ntâmple ce-i în noapte o rază?

Un zeu ce peste neamuri detuna

se face blând și-n tine se-ntrupează.”

R.M.RILKE

Cred că marca adevărului nu poate fi decât SIMPLITATEA. Există un proverb în limba latină care marchează această relație dintre simplitate și adevăr: ,,SIMPLEX SIGILIUM VERI”. Paradoxal, simplitatea nu este la început, ci este la sfârșit, ca expresie a unui dificil proces de simplificare pe relația complicat-complex-simplu.

Expresiile consacrate ale ,,simplului”: arheul sau principiul în filosofie, ecuația în știință, metafora în artă. În expresie numerică simplitatea este egală cu unu; în expresie metafizică simplitatea este FIINȚA însăși. Dar și în planul oarecum frivol al eleganței simplitatea este esență.

Criteriul după care Dumnezeu a ales-o pe Maria să-i fie mamă lui Isus a fost simplitatea. Ținând cont de ceea ce urma să se întâmple, și anume nașterea lui Isus, fiul lui Dumnezeu, trimis pe pământ întru mântuirea noastră înseamnă că sensul primordial al simplității ca ,,recipient” al Divinului trebuie să fie puritatea. ,, Pur și simplu” = Simplu; ,,Pur și simplu” = Pur (Poate nu întâmplător Eminescu avea acest tic verbal: ,,pur și simplu”). Nu pot să nu evoc teribilul poem al acestuia ,,Rugăciunea unui dac”; dacul se roagă în fond pentru a intra în posesia UNULUI: ,,Căci unul erau toate/și totul era una”. Și: ,,El singur zeu stătut-au nainte de-a fi zeii/Și din noian de apă putere au dat scânteii”.

,,Prietenul” lui, Nichita Stănescu cade pradă aceleiași intuiții când spune: ,,Unul nu este numărabil(..)/numărătoarea începe cu doi”.

În limbaj kantian UNU este doar condiția de posibilitate a numărării. Filozofia europeană începe cu căutarea începutului, adică a lui UNU. Grecii numeau UNU ,,Arché”, iar romanii ,,Principium”. A apărut ,,bănuiala” că diversitatea lumii ascunde o unitate, deci MULTIPLUL este egal cu UNU.

Primul care a avut îndrăzneala să dea o semnificație metafizică unui element fizic a fost Thales din Milet. El a ,,decis” că UNUL este APA. Anaximene a propus AERUL, Democrit a propus ATOMUL (ce invenție!). Newton exclamă la un moment dat, neatent fiind, ,,Fizică, ferește-te de metafizică!”. Acest îndemn este o prostie, pentru că toată fizica a pornit de la speculația lui Democrit: ATOMUL (disecând materia în părți din ce în ce mai mici, putem concepe că ajungem la o părticică ce nu mai poate fi disecată: a-tomein). Deci toată fizica, în toată dezvoltarea ei glorioasă, se bazează pe metafizică.

Dar cel mai grozav a fost Heraclit din Efes, care aruncă ,,bomba”: ,,Lumea este un FOC veșnic viu care după măsură se aprinde și se stinge și această măsură se numește LOGOS.” (Deci ,,Lege”). Transformarea acestui ,,mit” în știință o efectuează Einstein când propune ecuația ecuațiilor:

 E = mc².

,,Focul veșnic” viu este ENERGIA, iar Logosul este această formulă matematică. Este necesar să-l evoc și pe I.Newton care a propus formula :

       m₁ x m₂

F= k   ––––

           d²

În vârful acestei evoluții putem pune ecuația de undă a lui Schrödinger, pe care putem s-o găsim (cât de semnificativ mi se pare acest fapt!) chiar pe mormântul lui:

iħΨ=HΨ.

M-am gândit dacă nu aș putea pune în ecuație însuși conceptul fundamental al metafizicii: FIINȚA.

 FIINȚA = FIINȚAREA x FIINȚAREA UMANĂ^{CONȘTIINȚA DE FIINȚĂ}

În limba germană formula este mult mai expresivă:

SEIN = SOSEIN x DASEIN^BEWUβTEIN

 Continuând procesul de simplificare, supraformalizând, propun formula:

F = f x O^C , unde:

F = FIINȚA

f = ființarea anume

O = ființarea Om

c = conștiința de Ființă

Nimic mai simplu?! Am căutat și am găsit ceva și mai simplu, și anume ecuația mea:

1 + 1 = 1.

Nimic mai simplu? Triumful simplității!

Quod erat demonstrandum!