31.9 C
Giurgiu
marți, iulie 23, 2024

Un discurs în plină vară

La sfârșit de iunie, într-o zi de...

Evenimentul în filosofie sau despre in/competența filosofilor în politică (XIII)

Voi examina în acest episod perioada rectoratului...

STATUL

Filosoful matematician Alfred North Whitehead constata cu...

Upgrade teatral

SpecialUpgrade teatral

S-a încheiat la Avignon o nouă ediție a Festivalului de Teatru. Orașul a fost arhiplin, iar numeroasele săli amenajate de ocazie, unele inclusiv în incinta renumitului Palat papal, au fost luate cu asalt, făcând uitată pandemia care nu mai vrea să plece. Atmosfera festivalieră a fost dominată de mesaje și situări față de războiul din Ucraina, iar cel mai mult a prins ideea că suntem la Avignon într-un spațiu utopic al păcii în care domină valorile umaniste și că teatrul are puterea de a sensibiliza profund. A fost și cazul piesei „Călugărul negru”, montată de autoexilatul regizor rus Kirill Serebrennikov, transformată într-un mesaj pacifist puternic.

Din perspectiva artei teatrale, fabrica de idei a procesat cel mai mult tema modernizării actuale a teatrului contemporan, felul în care noile tehnologii ale informației și comunicării ajung să devină chiar conținuturi. Dar nu numai mijloacele tehnice sunt în plină transformare, ci, mai mult decât până acum, se discută despre felul în care noile generații ale publicului au nevoie și de o adaptare a pieselor clasice la modul lor de gândire. Tehnologic lucrurile se rezolvă foarte simplu, computerul sau telefonul mobil se upgradează automat și își însușesc astfel noutățile. Ei bine, problema este dacă adolescentul care utilizează telefonul mobil pentru a comunica îl mai poate înțelege pe un erou clasic pentru care timpul, spațiul și vecinătățile erau cu totul altfel. Nu trebuie să ne mirăm, îmi reamintesc de perplexitatea unui coleg care îmi spunea că fiul său tocmai îl întrebase în seara precedentă: „Tată, voi cum puteați trăi fără computere și telefoane mobile? Voi cum vorbeați unul cu altul? Voi ce făceați seara?”

Și arta teatrală trebuie să se adapteze acestui nou public și încearcă să o facă prin modernizare în forma remixărilor sau up-datărilor, ca să zicem așa. Voi încerca să dau câteva exemple semnificative, cu speranța că voi oferi tot atâtea invitații pentru stagiunea următoare de la noi.

Hai să considerăm un mare dramaturg rus, Cehov. Un american, Aaron Posner, a rescris „Pescărușul” într-o piesă intitulată „Stupid fucking bird”, un fel de remixare totală, în care personajele și conflictul cehovian sunt transplantate în spațiul american. Aș spune că rezultă o piesă nouă și ne putem raporta la ea ca atare. Asemănător a procedat și regizorul Radu Afrim cu noua sa versiune pentru „Trei surori”, propunând o atmosferă specifică spațiului românesc. Într-o altă punere în scenă, de această dată chiar a unei povești românești, cea din „Pădurea spânzuraților” a lui Rebreanu, Afrim remixează prin stabilirea contactului cu publicul tânăr la discoteca din sat. Firește, sunt discutabile estetic toate aceste propuneri, dar tocmai de aceea le semnalez, pentru a deschide o dezbatere.

Nimic nu scapă elanului remixării. Andrei Șerban propune episodic, aproape insesizabil, utilizarea telefoanelor mobile în ultima sa versiunea a lui „Richard al III-lea”, celebra piesă a lui Shakespeare. Cei doi prințișori, Eduard și Richard, stau cu ochii fixați în telefoanele mobile, deloc atenți la ce se pune la cale în jurul lor. Reacția publicului la secvență este entuziastă, acceptând astfel versiunea inadecvării copiilor regali la lumea reală a comploturilor mortale.  În tot acest proces inevitabil al remixării artistice eticul și esteticul se vor amesteca, decisiv uneori, iar rezultatul sper că va fi fixarea unor granițe trasate pe baza valorilor autentice.  Altfel, riscăm să recunoaștem doar lumea noastră în orice altă lume posibilă.

Articole noi

Vezi si alte etichete:

Ultimele articole