Kevin, un irlandez care a fost în România și s-a mirat admirativ, chiar cu uluială, când a ieșit din perimetrul berii al Centrului Vechi al Bucureștiului pentru a vedea vârfurile ascuțite ale Bucegilor, m-a avertizat că Irlanda are un peisaj cu totul altfel, caracterizat prin culmi domoale, tocite, multe dintre ele moi, fiind calcaroase, erodate de clima aspră. Am făcut de atunci o listă de priorități peisagistice și am respectat-o punct cu punct în timpul călătoriei din vara care tocmai a trecut. „Nu uita de partea de vest, acolo sunt surprizele!”, m-a sfătuit el, iar eu, ca un călător profesionist, m-am pregătit pentru un parcurs complet al acestei zone. Am petrecut o jumătate de zi în Parcul Național Connemara, un ținut compus din cer, mare și lacuri, așa cum l-a văzut cu onestitate Oscar Wilde. Parcul poate fi străbătut pe patru trasee cu grade de dificultate diferite, în funcție de durata drumeției și de nivelul până la care se face ascensiunea, de la o plimbare ușoară prin pădure până la un urcuș pe Diamond Hill, la capătul unui drum inelar care te duce până la puțin peste 400 de metri. Dar nu atât altitudinea este importantă cât peisajul de un fel anume, definitoriu pentru spațiul matriceal irlandez, cu acele culmi sinusoidale și văi prelungi în care se odihnesc lacuri de un albastru pur.
Clodagh, nume care se citește „Cloda”, o ghidă cu experiență, mare admiratoare a trupei U2, ascultând la căști „With or without you”, a sesizat ușoara mea dezamăgire față de înălțimea culmilor irlandeze și m-a avertizat că a doua zi vom urca pe un munte mai înalt. I-am spus că nu vreau neapărat altitudini alpine în Irlanda, pitorescul peisajului este suficient. „Vei vedea!”, a insistat ea cu promisiunea urcușului din ziua următoare.
După micul dejun cu specific irlandez, adică nu au lipsit ouăle ochiuri, șunca și fasolea, am pornit la drum într-un van cu opt locuri, două în față și câte trei pe cele două banchete din spate. Larry, partenerul de viață al lui Clodagh, acum șofer de ocazie pentru noi, ne-a întâmpinat cu muzică tradițională, cu piese celebre ale trupei „The Dubliners”, care se constituiau într-un fond muzical energizant. Am început să zărim culmile Munților Twelve Bens, aproape ireale în lumina difuză a dimineții. Ne-am oprit pe malul fiordului Killary,- da, sunt și în Irlanda fiorduri, dovezi ale activității glaciare, – în apele căruia am văzut ferme de fructe de mare, expresie a noii tendințe gastronomice care a plasat „Seefood Chowder” în top.
După puțin timp a apărut în depărtare un vârf piramidal care sfârteca orizontul. Clodagh s-a uitat spre mine în așteptarea unei reacții. Înțelesesem, muntele din zare era chiar faimosul Croagh Patrick, de vreo 800 de metri înălțime, acolo unde Sf. Patrick, asemenea lui Moise pe Muntele Sinai, a urcat pentru a sta 40 de zile în recluziune. Ne-am oprit la baza lui, am schimbat câteva priviri încurajatoare, apoi am început urcușul în tăcere. .Clodagh avea căștile pe urechi, ascultând tot U2, „One”, de această dată. Sfântul Patrick urcase muntele în secolul al cincilea și, potrivit legendei, îndurase tot felul de ispite demonice. În cele din urmă, a alungat șerpii de pe insulă, făcând prin miracol mai ușoară trecerea de la păgânismul celtic politeist la creștinism. Larry nu uită să ne spună că naturaliștii explică absența șerpilor prin fenomenele petrecute după ieșirea Irlandei din ultima glaciațiune, dar simt că nu mai contează această elucidare rațională. Urcușul acestui munte mă ajută să înțeleg identitatea irlandeză și faptul că locul Sfântului Patrick este alături de Sfinții Apostoli. După urcuș, pe vârf, am certitudinea că întregul efort fizic a marcat o ascensiune spirituală. Am avut aceeași senzație de familiaritate ca atunci când am explorat Dobrogea noastră pe urmele Sfântului Andrei.
Seara caut cu nerăbdare pe internet un calendar creștin ortodox și le arăt amicilor irlandezi că și noi îl prăznuim pe Sfântul Patrick pe 17 martie. De acum este timpul rostirii:„Sfinte Ierarhe Patrick, făcătorule de minuni întocmai cu Apostolii, luminătorule al Irlandei, roagă-L pe Milostivul Dumnezeu să dăruiască sufletelor noastre iertare de greşale”.