Să continuăm turul ideal al orașului Tașkent. Al doilea segment al vizitei îl reprezintă singura zonă veche cu însemnătate religioasă care s-a mai păstrat compact, Piața imamului Khast, un complex alcătuit din mausoleul Abu Bakr Kaffal al-Shashi, moscheea Namozgokh, madrasa Barak Khan, moscheea șeicului Tillya, madrasa Muy Muborak, unde este păstrat Coranul Usman, precum și moscheea imamului Khast. Toate clădirile au fost restaurate în ultimele decenii, în timpul președintelui Islam Karimov, acesta fiind un musulman sunit declarat. Monumentele sunt vizitabile tot timpul anului, potrivit unui orar specific muzeistic. Firește, în lunile de vară este foarte cald, platoul betonat din mijloc devenind încins. Recunosc, la un moment dat am fost acolo în august și, deși aveam o pălărie protectoare, tot am căutat umbra după câteva minute de stat în soare.
Să avem răbdare și să le luăm pe rând. Voi puncta ceea ce este important de văzut în fiecare caz în parte.
Să începem cu mausoleul lui Abu Bakr Kaffal al-Shashi. Acesta s-a născut în Tașkent în anul 903, fiind fiul unui lăcătuș, de unde și „Kaffal” în numele său, ceea ce înseamnă „meșter de lacăte”. Fiul nu a urmat însă profesia tatălui și s-a dedicat studiului, mai întâi la o madrasă, școală de învățătură islamică, în Tașkernt, apoi în Samarkand, iar după aceea în Bagdad, pe atunci capitala Califatului arab, unde a și petrecut cea mai mare parte a vieții sale. Abu Bakr a devenit faimos pentru interpretările pe care le-a dat Coranului și Sunei, adică tradiției profetului Mahomed, ca membru al uneia dintre școlile canonice de jurisprudență islamică, aceea întemeiată de Shafi’i Madhab. Abu Bakr a scris mai multe poeme și texte filosofice, iar spre sfârșitul vieții, s-a reîntors la Tașkent în perioada în care se forma Imperiul Karakhanid. A avut un rol deosebit în islamizarea noului imperiu, așa că poporul i-a atribuit atributul de sfânt, fiind numit „Imamul Khast”, asică „Imamul sfânt”. A murit în anul 976 și a fost îngropat într-un muausoleu din această zonă, distrus apoi de timp și de cutremure. Actualul mausoleu a fost construit în anul 1544 de arhitectul Gulyam Hussein și decorat de caligraful Kudrat cu caracetre care corespund așa-numitei „scrieri de mână a sufletelor”. Ulterior, în mausoleu au mai fost îngropați scriitorul Zayniddin Mahmud Vasifi și Babakhan Eshon, cel care, în anul 1943, i-a cerut lui Stalin să restaureze centrul istoric al Tașkentului.
Tot în această piață se află și madrasa Barak Khan, construită pentru Zayniddin Mahmud Vasifi. Născut în anul 1485 la Herat (acum în Afganistan), el a ajuns la Tașkent în anul 1515 pentru a fugi de o invazie persană. A scris un poem în onoarea orașului care l-a primit și a fost invitat să devină profesorul tinerilor care urmau să succeadă la tron. Unul dintre aceștia, Navruz Ahmad (supranumit Barak Khan), a decis ca profesorul său să aibă propria madrasă. Din păcate, clădirea actuală, care găzduiește un centru de artă meșteșugărească, nu mai păstrează arhitectura inițială, trecând prin numeroase deteriorări și reconstrucții. În apropiere se află moscheea imamului Khast, o construcție recentă, finalizată în anul 2008, cu o arhitectură locală, dar cu minarete de 54 de metri, ceea ce este neobișnuit în zonă, pentru că moscheile de aici, din cauza activității seismice, nu aveau minarete înalte.
Lângă mausoleul lui Abu Bakr se află moscheea Namozgokh, constrută în timpul Hanatului Kokand, în secolul al XVIII-lea, pentru a fi folosită de soldații din garnizoană pentru a celebra sărbători islamice precum Eid-al-Fitr și Eid-al-Adha, și pentru a-i ține astfel pe soldați în orașul Tașkent, cucerire pe atunci de acum dispărutului Hanat Kokand. În perioada sovietică a funcționat în această moschee singura școală islamică acceptată de regimul comunist pe întregul teritoriu al URSS-ului. În prezent, aici își desfășoară activitatea un institut islamic ce poartă numele imamului Al-Bukhari, iar printre principalele proiecte de instruire islamică se află pregătirea acelor imami care țin rugăciunea de vineri, precum și învățarea limbii arabe.
Următoarea clădire care închide piața în lateral este moscheea șeicului Tillya, construită la mijlocului secolului al XVIII-lea., în traducere, „Șeicul de aur” (sau, dacă vă place așa, „auriu” sau „aurit”), dar nu se știu motivele pentru care acest șeic a primit acest supranume. Această moschee a fost, până în anul 1991, principala moschee din Tașkent, iar în prezent, deși activă, cei mai mulți dintre credincioși se duc noua moschee din vecinătate, aceea a Imamului Khast.
În fine, un loc special este madrasa Muy Muborak, unde este păstrat Coranul Usman. Povestea lui merită spusă. Se știe că în timpul vieții profetului Mahomed nu a fost realizată o versiune scrisă a Coranului, dar după moartea sa, în timpul califilor, au început să apară primele diferențe de opinie. Drept urmare, la ordinul celui de al treilea calif, Usman, (644-656), fostul secretar personal al Profetului, Zaid ibn Sabit, încă în viață, a început să adune diverse mărturii pentru a le aduna într-o carte. În același timp, alți patru asistenți au adunat mărturii, au stat de vorbă cu martori, și au realizat propriile versiuni scrise. Toate acestea au fost comparate și combinate într-o singură carte, manuscrisele preliminare fiind arse pentru a evita neînțelegerile. Astfel a apărut Coranul Usman, considerat acum o carte sacră. Firește, întrebarea este cum oare a ajuns ca această carte să fie păstrată în Tașkent. Se știe că în secolul al XV-lea Coranul Usman a ajuns la Samarkand adus de Tamerlan drept trofeu de război ca urmare a campaniei victorioase din zona Basra. A rămas în Samarkand până în anul 1868 când, urmare a cuceririi orașului de către trupele Imperiului Țarist, a fost luat de generalul Abramov și trimis guvernatorului Konstantin von Kaufman aflat în Tașkent, iar acesta l-a făcut cadou Bibliotecii imperiale din Sankt Petersburg. Orientaliștii care l-au cercetat au confirmat că a fost scris în secolul al VII-lea pe teritoriul actualului Irak. În anul 1917 a fost predat Consiliului Islamic din Rusia, cu sediul în Ufa, iar șapte ani mai târziu a revenit în Uzbekistan la Tașkent și a fost depozitat la Muzeul de Istorie din Tașkent. După căderea Uniunii Sovietice, la ordinul președintelui Islam Karimov, a fost predat comunității musulmane și expus în acest loc. Se intră în condiții de supraveghere și control de securitate, manuscrisul fiind expus într-o cutie din sticlă în centrul unei săli.
Aici se încheie, la orele prânzului, vizita acestei zone religioase compacte. Este timpul să mergem să vedem ce fac uzbecii la prânz, ce cumpără și ce mănâncă.