În istoria pe care am învățat-o în copilărie i-am găsit un loc ambiguu lui Tamerlan, căci l-am privit deopotrivă cu simpatie pentru că l-a învins pe Baiazid I, dar și cu revoltă atunci când am aflat că a distrus multe orașe antice în timpul cuceririlor lui. De aceea, am considerat potrivit să-l rețin ca Timur Lenk, adică Timur cel Șchiop, așa cum a fost cunoscut în relatările europenilor, sancționându-i răutatea de războinic prin atribuirea nominală a acestei infirmități. Mai târziu, când am am vizitat Uzbekistanul, mi-am dat seama că eticheta care mi se părea atât de impozantă era doar o prejudecată însămânțată în mintea unui copil și că ironia ei pălește în fața forței istorice a lui Tamerlan, indiscutabil unul dintre cei mai mari războinici într-o lume în care valoarea și meritele ți se recunosc după legile războiului, atunci când învingăttorul ia totul, chiar și cu cruzime.
Tamerlan, adică Amir Timur în istoriografia actuală din Asia Centrală, este considerat în Uzbekistanul de astăzi drept un întemeietor războinic al unei noi civilizații, creator de imperiu și al unei dinastii care i-a succedat, fiind în timpul vieții sale deopotrivă erou pe câmpul de luptă și susținător al artelor și științelor. În capitala Tașkent muzeul identității naționale este dedicat lui Amir Timur, într-o sală adiacentă mausoleului unde este îngropat Amir Timur se găsește o hartă cu Imperiul Timurid la momentul de maximă expansiune, iar întreaga istorie uzbekă de atunci și până acum a fost scrie în continuarea acestui punct de origine, faptele lui Tamerlan.
Ce trebuie să știm noi pentru a înțelege cât mai corect aceste fapte? Amir Timur a fost contemporan cu Mircea cel Bătrân, fiecare fiind în partea sa de lume o personalitate majoră în a doua jumătate a secolului al XIV-lea. De asemenea, au avut un adversar comun, pe Baiazid I, și amândoi i-au rezistat, Amir Timur reușind chiar să-l învingă și să-l captureze. Vestita scenă cu Baiazid I închis în cușcă și purtat umilitor printre învingătorii săi i se datorează.
În rest, povestea lui Amir Timur este mai mult una despre imperii și despre războaie de cucerire. A căștigat bătălii pentru că a fost un bun tactician și strateg militar, dar și de o brutalitate care a tins să o depășească pe aceea a lui Ginghis Han, conducătorul Imperiului Mongol, cel al cărui urmaș de sânge se considera. Se poate spune despre el că a fost ultimul cuceritor nomad care a ocupat prin războaie succesive întreaga stepă euroasiatică și zonele montane din vecinătate, actualul Afganistan, precum și fostul imperiu Persan. De asemenea, așa cum am anticipat când am vorbit despre Baiazid I, Anatolia a căzut pradă armatelor timuride. I-a învins pe sultanii Hoardei de Aur, dar și pe mameluci, apoi a ajuns până în nordul Indiei de azi, în zona New Delhi, urmașii săi, prin faimosul Bobur, fiind creatorii Imperiului Mogul, acolo unde astăzi admirăm Taj Mahalul. Cel mai aproape de Europa a fost după ce i-a învions pe otomani și a cucerit Smirna, adică Izmirul de astăzi, însă Veneția și Genova, republicile maritime care dominau pe atunci estul Mediteranei, au salvat practic armata otomană de la decimare dintr-un calcul geopolitic, preferându-i pe aceștia, știind cum pot fi manevrați turcii, în locul unui nou inamic care venea din estul îndepărtat și era străin de culisele diplomatice europene.
Dar, ca orice cuceritor, au fost și vulnerabilități, de la prima dintre ele trăgându-i-se și renumele său de „cel Șchiop”. Se zice că în copilărie își formase o mică bandă care ataca la drumul mare pentru a-i jefui pe călători de diverse bunuri, iar mai târziu, când a furat o oaie de la un cioban, a fost rănit de două săgeți, una în piciorul drept, de unde șchiopătatul, alta în mâna dreaptă, două degete fiind pierdute. După alții, rănile ar fi fost dobândite mai târziu, pe când servea ca mercenar. Oricum, dornic să i se acorde puteri supranaturale izvorâte astral, Amir Timur rămâne unul dintre cei mai lonevivi războinici de campanie, trecând de la o luptă la alta pe parcursul a nu mai puțin de 35 de ani. Se pare însă că o viziune, povestesc cronicile rusești, l-ar fi făcut să se întoarcă din drumul spre asaltul Moscovei, una dintre rarele situații în care nu a continuat cu orice preț, fie și încă un masacru.
Ca protector al artelor Amir Timur a generat o perioadă nouă de efervescență culturală, așa-numita Renaștere timuridă, cu recunoașterea rolului poeților, Hafez a fost unul dintre ei, și al școlilor de învățătură islamică, construind numeroase medrese, unele dintre ele, capodopere arhitcturale, dar și a importanței cercetării științifice, un nepot de-al său devenind, așa după cum am povestit într-un episod anterior, marele astronom Ulug Beg. Când vizitezi Uzbekistanul ai ce să vezi și înțelegi încă o dată că imperiile trec, ctitoriile culturale rămân. Piața Registan din Samarkand este cea mai bună asemenea mărturie. Parcă acum încep să înțeleg și „Tamerlan”, poemul aproape perfect al lui Edgar Allan Poe în care acesta propune o ficțiune eroică despre facerea unui imperiu în locul trării unei iubiri. Probabil că doar din golul lăsat de neîmplinirea unei posibile iubiri puternice s-ar fi putut naște năzuința spre un imperiu nesfârșit….