Dacă nu ați citit cartea, poate ați văzut filmul. Ori, dacă nici una, nici alta, sigur ați auzit de Codul lui Da Vinci, căci este una dintre temele preferate în lumea noastră din ce în ce mai conspiraționistă în care locul vrăjitoarelor din Evul Mediu a fost luat de tot felul de teorii pseudo-științifice care fac victime sigure din mințile credule lipsite de educație și de gândire critică. Toată „făcătura” este de dată relativ recentă, după anul 2000, și a început cu un roman polițist în cheie conspiraționistă scris de Dan Brown, apărut în anul 2003, cu succes la publicul larg. Literar vorbind, bestseller-ul lui Brown mi s-a părut un fel de încercare de a reveni cu o tematică asemănătoare cu aceea din faimosul roman „Numele tandafirului” al lui Umberto Eco, dar fără talentul, profunzimea și subtilitățile semiotice ale acestuia din urmă. Romanul lui Brown povestește aventurile profesorului Robert Langdon în încercarea de a descifra misterul unei crime petrecută la Muzeul Luvru și de a descoperi totodată secretul Sfântului Graal. Romanul a fost ecranizat în 2006 de regizorul Ron Howard, cu actori precum Tom Hanks, Audrey Tautou, Ian McKellen, Alfred Molina, Jean Reno, cu o muzică expresivă compusă de inegalabilul Hans Zimmer. Filmul a avut ceva succes la public, dar criticii l-au întâmpinat cu rezerve, ba chiar au fost câteva huiduilei la premiera de la Cannes.
În această vară am ajuns cu treburi academice pe la Edinburgh și pentru că satul Rosslyn, acolo unde se află capela, nu este prea departe, am folosit o după amiază liberă pentru a face o vizită și pentru a mă lămuri la fața locului despre ce este vorba. Firește, n-am intrat în pielea profesorului Langdon pentru a rezolva misterele sale, ci am încercat o privire strict profesională asupra felului în care capela devine un pretext pentru conspirații atrăgătoare.
. Îmi trebuie doar câteva minute în biserică pentru a înţelege de unde a apărut această conspiraţie, deoarece, din exterior, capela nu pare a fi un loc potrivit pentru a ascunde ceva, fiind nu mai mult decât o biserică medievală, în stil gotic, de ţară. Interiorul capelei dă însă senzaţia că parcă ar ascunde ceva misterios sub sculpturile care acoperă pereţii şi tavanul. Potrivit legendei vehiculate, comoara Cavalerilor Templieri ar fi depozitată aici, într-un loc secret, a cărui intrare este mascată de un zid de piatră. De-a lungul vremii s-au formulat diverse ipoteze cu privire la comoară, unii susţinând că este vorba de Sfântul Graal, alții că sunt sulurile sacre din timpul lui Hristos, alții cred că ar fi un fragment din crucea pe care a murit Mântuitorul ori chiar capul Său îmbălsămat.
La interior capela arată straniu, un amestec de influențe și stiluri. În versiunea de film a Codului lui Da Vinci, profesorul Langdon se uită cu respect la zidurile aglomerate şi spune: „creştină, evreiască, egipteană, masonică, păgână”, enumerând astfel influențele prezente. Într-adevăr, pare a fi un puzzle stilistic și decorativ în piatră. Dar istoria ridicării capelei poate explica acest eclectism misterios. Piatra de temelie e edificiului cu hramul Sfântului Matei a fost pusă de William Sinclair, primul conte de Caithness, în anul 1456. După Reforma scoțiană din 1560, capela a fost abandonată, altarul catolic a fost distrus câțiva ani mai târziu, dar după o vizită a Reginei Victoria, a fost reactivată în anul 1862. Mai trebuie reținut și că membrii familiei Sinclair au făcut parte din Francmasonerie și că unii dintre conții succesivi au fost Mari Maeștri, ceea ce este suficient pentru a explica prezența decorativă a unor alegorii masonice specifice ritualilor acestei confrerii.
Speculațiile cu privire la interpretarea sculpturilor din interiorul capelei au început încă din anii 1980, cu o serie de benzi desenate Batman: Scottish Connection, în care Batman este prins într-o răfuială între clanuri scoțiene, ocazie cu care descoperă o comoară ascunsă la Rosslyn. Romanul lui Brown a reprezentat saltul în popularitate prin asocierea capelei cu Francmasoneria, Cavalerii Templieri și Sfântul Graal. Între timp s-a înființat și un trust cu scopul restaurării și promovării capelei. După anul 2010 toate lucrările, inclusiv centrul de primire a vizitatorilor, au fost finalizate. Benefică pentru creșterea vizibilității capelei, activitatea trustului a fost criticată de unii istorici tocmai pentru faptul că ținta principală a devenit câștigul financiar prin asocierea cu povestea Codului lui Da Vinci. Deși publicul este receptiv la toate aceste speculații conspiraționiste, istoricii atrag atenția că eventualele potriviri misterioare între legendă și adevăr sunt pure coincidențe întâmplătoare.
Așadar, dacă privim lucrurile cu spirit critic și științific, adică nu ne lăsm duși de valul imaginației fără limite, atunci misterele dispar și rămân câteva aspecte foarte interesante și care merită menționate. Acestea, în opinia mea, ar fi următoarele:
- Arhitectura ingenioasă. Capela este construită într-o perioadă în care meșterii pietrari ajunseseră la rafinament. Capela se sprijină pe paisprezece coloane. Cele trei coloane de la capătul estic al capelei sunt numuite, de la nord la sud, Coloana Maestrului, Coloana Calfei și Coloana Ucenicului, aceasta din urmă fiind cea mai cunoscută din cauza legendei despre furia maestrului pe ucenicul său atât de talentat, pe care l-ar fi ucis cu o lovitură de ciocan. Potrivit legendei, după ce l-au pedespsit pe maestrul invidios, au sculptat fața maestrului în colțul opus astfel încât acesta să privească pentru totdeauna coloana perfectă a ucenicului său. Pe arhitrava coloanei descoperim inscripția „Vinul este tare, un rege este mai puternic, femeile sunt încă mai puternice, dar adevărul învinge totul”. Unii experți cred că această coloană a fost inspirată de copacul Yggdrasil din mitologia germanică și nordică, alții, cu tentații profanatoare, văd în el forma unui „mănunchi de cârnați”.
- Sculpturile interioare. În și în jurul capelei există peste 110 sculpturi ale așa-numitor „Oameni Verzi”, reprezentări sculpturale ale unor fețe umane înconjurate de vegetație, uneori crescută chiar din gurile lor. Firește, se poate specula pe seama motivelor care au dus la asemenea reprezentări ale figurii umane. Alte sculpturi reprezintă plante, inclusiv grâu, căpșuni sau crini. Marea enigmă o reprezintă unele sculpturi care par să înfățișeze știuleți de porumb și frunze de aloe, dar cred că se poate accepta că sunt doar coincidențe întâmplătoare ale unor modele stilizate. Desigur, amatorii de enigme văd în aceste reprezentări posibilitatea de a presupune că pietrarii știau cum arată porumbul mai înainte ca el să fi fost adus din Lumea Nouă.
- Este evident că cripta a fost construită cu rolul de loc de veci pentru mai multe generații ale familiei Sinclair. Faptul că a fost sigilată mai mult timp a dus la legendele conform cărora cripta ar fi doar o fațadă către o boltă subterană mai extinsă care conține (în diverse moduri) capul mumificat al lui Iisus Hristos, ori Sfântul Graal, ori comoara Templierilor, ori bijuteriile originale ale coroanei Scoției.Amatorii de scenarii conspiraționiste au de unde alege, tentația este mare cu așa ofertă. E drept, cu ocazia restaurării, într-un ornament în formă de ananas de pe acoperiș, demontat cărămidă cu cărămidă, a fost găsită o incintă care ar fi putut considerată secretă. Spre dezamăgirea fanilor misterelor codului lui Da Vinci, trebuie să le spun că asemenea mici camere erau construite în mod tradițional de meșterii pietrari pentru a servi ca adăpost pentru albine.
M-am bucurat de o după amiază însorită, fără vremea scoțiană tradițională, adică fără ploaie, ceață și vânt, așa că mi-a fost mult mai ușor să disipez misterele pe care le aveam la purtător. Dacă ajungeți în zonă, nu ratați, capela rosslyn merită văzută.