Este neîndoilenic că atunci când vorbim în general despre arta orientală trebuie să luăm în considerare arta decorativă, și dacă, mai specific, suntem interesați de arta decorativă a ceramicii, atunci una dintre zonele cu identitate este Asia Centrală, cu precădere din spațiul Uzhekistanului de astăzi. Principalele centre ale artei decorative în care ceramica este utilizată în scopuri ornamentale și monumentale sunt Samarkandul, Bukhara și Khiva, recunoaștem, toate acestea locații importante de pe Drumul Mătăsii și centre zonale de convergență politică în diverse intervale istorice. Acestora, dacă tot vorbim despre ceramică, li se adugă și Valea Fergana, însă aici scopurile sunt preponderent utilitare. Cine este interesat de utilizarea decorativă a ceramicii în construcții monumentale, de la moschei la medrese, poate primi o lecție completă dacă este un vizitator conștiincios al monumentelor din localitățile menționate.
Dar hai să vedem despre ce este vorba. Să începem de la înțelesul larg al termenului „ceramică”, adică lut sau argilă prelucrată și arsă. Unul dintre produsele artei ceramicii sunt țiglele sau cărămida, iar despre ele și cum sunt folosite pentru a ornamenta zidurile unor construcții monumetale voi vorbi în continuare. Și mai precis, am în vedere un fenomen artistic care s-a petrecut în Asia Centrală, în spațiul actualului Uzbekistan, de prim secolul al VII-lea și până în secolul al XIV-lea, fiind vorba despre etape istorice ale unui proces evolutiv în care tehnicile s-au perfecționat și reprezentările artistice s-au rafinat. Voi expune în continuare o scurtă istorie intelectuală a artei pe parcursul căreia voi folosi ca exemple ceea ce, pentru că-i vorba despre artă, este pe gustul meu.
Așadar, dacă ardem o bucată de argilă pe care am modelat-o anterior dându-i o anumită dimensiune și formă, obținem o țiglă, o placă ceramică sau o cărămidă în formă brută. După răspândirea islamului în Asia Centrală în secolul al VII-lea s-au impus și convențiile artistice convenabile religios. După cum știm, acestea impuneau un minimalism reprezentațional destul de auster, fixat în zona non-figurativului. Drept urmare, produsele ceramice au devenit foarte simple, fără culoare, folosite pentru a realiza jocuri geometrice simbolice. Practic, este vorba despre mici cărămizi care ornamentează geometric zidurile unor construcții precum moschei, medrese, ori mausolee.
Dau două exemple pe care le consider bijuterii arhitectonice, ambele aflate în Buknara. Le-am vizitat de fiecare dată când am ajuns în Bukhara și de fiecare dată am fost entuziasmat. Prima este o construcție din centrul orașului, excavată arheologic în anii 1930, aflată sub nivelul actual al orașului. Este fosta moschee Magoki Attori, ridicată peste un templu zoroastrist din perioada preislamică, acum devenită o incintă muzeală în care covoarele orientale, nu doar de Bukhara, reprezintă principalul tezaur expus publicului. Potrivit legendei, construcția ar fi supraviețuit invaziei devastatoare a lui Ginghis-han pentru că locuitorii orașului au acoperit-o cu nisip, așa că hoardele dezlănțuite, aflate în goana calului, nu au avut timp să o vadă. Ce vedem astăzi este o fațadă asimetrică, cu un portal în dreapta cu o boltă încastrată, pe părțile laterale cu benzi dreptunghiulare. Decorul îl reprezintă cărămizile care alcătuiesc forme geometrice, dar și plăci de teracotă sculptată care înfățișează modele vegetale. Tot teracota sculptată este folosită în decorarea stâlpilor și a bolților arcadelor, fiind combinată cu modele vegetale cu inscripții acoperite cu glazură albastră. A doua este mausoleul lui Ismail Samani, liderul Imperiului Samanid în secolul al IX-lea, cea mai veche clădire cu rol funerar păstrată în Asia Centrală. Mausoleul este un cub de o simterie perfectă, compact și monumetal ca structură arhitectonică, cu decorațiuni care combină în principal vechi motive zoroastriste cu motive islamice, dar, în opinia mea, putem spune că este o sinteză multi-culturală în care găsim și elemente care vin din tradițiile persană, dar și mai de departe, din cea clasică și din cea bizantină. Fațada din cărămidă este de o finețe uluitoare, dând monumentului unicitate. Sunt combinate domuri, unul central și altele mai mici, cu portaluri și coloane, cu o soluție arhitectonică inedită, o boltă care strânge colțurile cubului pentru a susține domul central.
A doua vârstă, începând din a doua jumătate a secolului al IX-lea, constă în folosirea teracotei și a unei culori dominante, în principal albastru. Desigur, vizitarea Afrasiab-ului din Samarkand, vechiul oraș distrus de mongoli, este o bună ocazie pentru a vedea cam cum era utilizată teracota și cum s-a trecut de la folosirea cărămizilor la această tehnică mai avansată care oferea o mai mare disponibilitate artistică. Avem o evoluție sofisticată a tehnicii teracotei de-a lungul câtorva secole, din al IX-lea până spre sfârșitul celui de al XII-lea, fiind probabil una dintre cele mai rafinate tehnologii din perioada medievală.
Exemplul pe care îl dau este în opinia mea marele triumf al utilizării teracotei în arta monumentală. Este vorba despre minaretul Kalon din Bukhara, construit prin anii 1120, cu o înălțime de 47 de metri și cu fațada acoperită de 14 benzi de ornamente de teracotă, fiecare cu propriul model geometric. Legenda spune că însuși Ginghis-han a fost impresionat de impozantul minaret și a decis să nu fie distrus. Ulterior, minaretul a căpătat o destinație ciudată, din vârful lui fiind aruncați conmdamnații la moarte, de unde și supranumele său de „Turn al morții”.
La final, ca interludiu între acest episod și cel care urmează, în care vom vorbi despre majolica și tehnica mozaicului, adică despre secolele al XIII-lea și al XIV-lea, când se va ajunge la forma standard a artei timuride, propun vizitarea ansamblului Shah-i Zinda din Samarkand, un șir de mausolele și clădiri cu destinație ritualică prin care ni se prezintă toată această evoluție a artei ceramicii ornamentale. Mausoleele s-au păstrat excepțional, aproape intacte, și oferă vizitatorului lecția de care are nevoie pentru a înțelege. Haideți să urcăm treptele, coridorul mausoleelor este în fața noastră…