Să-ntorci privirea și să vezi,
Cum chipul blând înoată-n lacrimi,
Să mergi în față și să crezi,
Că mâna scutură a aripi!
Să simți toată povara-atunci,
Când drumu-n față e prea lung,
Și să mai vezi doi ochi adânci
Că nu mai contenesc…tot plâng!
Și poate e ultima dată,
Cum cu privirea te tot duce,
Când mâna-aceea de la poartă,
Parcă tot vrea…să te apuce!
Și să te adâncească-n piept,
Iar universul să se-nchine,
Până când tortul e inert
Și sufletul meu e…în tine!
Când stelele redau iubire
Și noaptea nu inspiră teamă,
Eu știu că rătăcești din fire,
Doar Soarele te bagă-n seamă!