Renumele Castelului Glamis este întregit și chiar depășit de legendele privind famtomele care l-ar bântui. Succesul este asigurat pentru că, chiar dacă nu ar exista fantome, există destui oameni care cred că ele există, iar până și cei care nu cred în asemenea bazaconii și rămân sceptici atâta timp cât nu avem dovezi științifice, așa cum este și cazul meu, sunt curioși să vadă cum arată un asemenea castel. Drept urmare, nu ezit, înarmat cu doza suficientă de ironie și amuzament, să fac un inventar al stafiilor din Castelul Glamis. Nu este ușor, fantomele nu se arată oricui, oricând și oriunde, trebuie să pândești momentul prielnic, iar pentru cei mai mulți curioși acesta nu vine niciodată. Așa că te mulțumești cu relatările altora și îți rămâne să ții seama de indicațiile pe care ți le dau ghizii turistici din castel. Nu le puneți întrebări prea multe, știu și ei doar ce au învățat, așa că, cel mai bine, folosiți-vă imaginația și lăsați fantezia să zboare liber!
Legenda cea mai îngrozitoare este aceea a Monstrului din Glamis, un personaj hidos și diform care ar fi trăit la castel într-un anumit interval. Potrivit unei variante a legendei, ar fi fost vorba despre un copil născut cu diformități, iar familia a decis să-l ascundă de public, l-au izolat într-o aripă a castelului, iar după moartea lui ar fi zidit această cameră. Aceste amănunte apar într-o mărturie a cântăreței și compozitoarei Virginia Gabriel care a locuit în castel în jurul anului 1870, dar toată lumea tace dacă vrei să știi mai mult.
Avem și o versiune mai terifiantă potrivit căreia, de fapt, fiecare generație a familiei a zidit câte un copil într-o cameră a castelului. Desigur, oaspeții cazați în castel au aflat toate acestea, iar unii ar fi încercat să descopere unde este monstrul agățând prosoape de ferestrele fiecărei camere. Ei bine, ce credeți că s-a întâmplat? Au dispărut toate prosoapele! Să însemne asta că în fiecare cameră este câte un monstru?
Hai să luăm în considerare și teza potrivit căreia în fiecare legendă este și un sâmbure de adevăr. Tot ce găsim ar fi un fapt despre care nu știm însă prea multe. După construcția castelului, cândva după anul 1400, dar nu mai târziu de 1700, membrii clanului Ogilvy au venit la castel pentru a cere găzduire și protecție, aceasta le-a fost acordată de lordul Glamis de atunci, dar îndată după ce i-a cazat într-o cameră a ordonat ca aceasta să fie zidită și i-a lăsat pe oaspeți să moară de foame. Scheletele lor s-ar afla și acum acolo, în „Camera craniilor”. Se zice că din când în când se mai aud niște zgomote sau ecouri în timp ale vaietelor de atunci.
Aflat în apropiere, Castelul Cortachy, reședința familiei Ogilvy, concurează și el cu o fantomă, ar fi un toboșar care se aude bătând în tobe ori de câte ori cineva din familie este pe moarte. Nu știm dacă a bătut toba și în zilele în care cei închiși în Castelul Glamis se stingeau de foame.
O altă legendă șocantă povestește despre Contele Beardie, un personaj din secolul al XV-lea, identificabil, scuzați imprecizia, cu Alexander Lyon, al doilea Lord Glamis, decdat în anul 1486, ori cu Alexander Lindsay, al patrulea Conte de Crawford, decedat în anul 1453. Cert este că personajul fictiv „Contele Beardie”, jucător înrăit de cărți, nu s-a putut opri nici măcar în zi de sărbătoare, declarând că va juca până la sfârșitul lumii cu nimeni altcineva decât Diavolul. Și chiar a apărut un străin la poarta castelului, iar Beardie joacă și acum cărți cu el în așteptarea Judecâții de Apoi. În prezent avem un semn pe un zid dincolo de care s-ar afla cei doi jucători. Trebuie doar să-ți lipești urechea de el și să asculți, poate vei auzi ceva până la sfârșitul lumii (Ha, ha, ha!)
O fantomă cu „acoperire factuală” este aceea a lui Janet Douglas, am vorbit despre povestea ei ca personaj real în episodul anterior. Devenită Lady Glamis prin căsătoria cu al șaselea Lord Glamis, ea a fost arsă pe rug după moartea soțului, fiind acuzată de vrăjitorie. În capela din interiorul castelului există acum un scaun care este întotdeauna păstrat liber penru „Doamna în alb”. Ar putea oricând să apară și să-și ocupe locul preferat. Desigur, nimeni nu pretinde că a văzut-o, dar, fiți fără grijă, ar fi fost martori ai apariției neanunțate a femeii, de aceea este mai bine să fim politicoși cu acel scaun. El este în mod sigur real.
Se mai vorbește despre o femeie mută care apare din când în când pe pajiștea din jurul castelului, dar nimeni nu-ți spune că el este cel care a văzut-o, fiecare poate crede în existența ei pe baza mărturiilor altora. Și am mai fost avertizat să fiu atent când urc sau cobor scările castelului, căci s-ar putea să mă întălnesc cu fantoma lui Jack, servitorul care aleargă pe scări. Ar fi fost spectaculos, nu-i așa, însă nici femeia de pe pajiște și nici Jack nu și-au făcut apariția.
De fapt, fantomele nici nu se arată, ele doar bântuie.