În deșert stătea să… ningă,
Atingând nisip fierbinte, fulgii înghețați de timp,
Peste-a mărilor făclie,
Luminată de crâmpeie adormite de demult.
Aburi transformați în ploaie tot visează jucăuș,
Ajungând o picătură, ce curge de… jos în sus,
Și-apoi… cristalină-nvolburată – apare apa,
Tot urcând spre deal haioasă, clipocind ca nimeni alta.
Iarna pare-ngrozitoare , ce ciudat: pomi înverziți?
Prin troiene-amețitoare vin cocorii istoviți,
Aripile voluptoase tot mișcând prin vânt năpraznic îî așază pe un gard,
Viforul suflă-ntuneric, ce straniu, e-atât de cald!
Rătăciți ai sorții care tot scrutează cerul pân-ajung la orizont,
Văd aproapele departe și remarcă: nu e drept?
Trec și dincolo de el și privesc cu chip livid,
Cercul existenței lor… e pătrat trapezoid!!!