19.5 C
Giurgiu
joi, februarie 29, 2024

Tașkent, Muzeul de Arte Aplicate

Nu poți să înțelegi un popor și...

Catedrala Înălțării și parcul „Panfilov” din Almaty

Poate nimic nu ilustrează mai bine caracterul...

Șah la rege cu nebunul

S-a dezbătut și votat bugetul. Joi. Ce...
19.5 C
Giurgiu
joi, februarie 29, 2024

Rătăcire

Am încetat azi/
Să o iubesc pe mama/
Crezând
Că nu mă zboară/
Să fiu eu.
Și i-am orbit găvan icoana/
L-am înjurat/
Chiar și pe
Dumnezeu.
Tot laptele-i
Care-mi țesea matricea/
De unu-două
Poate mii decenii/
L-am aruncat în Cosmos
Mândră hrană/
Pentru amurguri
Zei și harpii genii.
Din ochiul mort
Zeița feminină/
Nu mă privea
Nici nu mă judeca.
Mă enerva că aura-i eternă/
Acum,
Parcă mai tare strălucea.
Mi-am întors noul eu de zeu cu depărtarea/
Și, mirosind hormoni ca un Anteu/
Am căutat noi legături de damă/
Eliberat,
Copilul derbedeu.
Însă acum/
Nu mai voiam doar brațe/
Doream total doar
Coapse unduire/
Cu sânii tari/
Și inghinale ațe/
Picioare lungi/
Pantofi cu toc Iubire.

Zburam spre rouă șapte universuri/
Ce noi și dulci se pregăteau să pice/
În golul ochi
Pe care-l mutilasem/
Făcându-mi toate mamele
Arșice.
Nebănuind cât mi-e de lângă/
Inevitabila cădere/
Ungeam tot erosul din mine/
Cu aghiasme
Prefăcute-n bere.
Storceam
În marea presă a lumii/
Realitatea-n indigouri/
Lumina minții mi-era trează/
Dar inima-mi tânjea ecouri.
Pe noul orizont distrofic/
Roșii lumini
Încet mă fură/
Am dinți
Și mușc ca un ateu/
Din tot ce reprezintă
Gură.
De fapt n-am dinți/
Sunt tuburi colți/
N-am unghii
Ci de coasă lame/
Sfâșii, absorb
Și trag la sorți/
Vestale și matroane mame.
Și mă înfrupt
Din orice zâmbet,/
Nu-mi pasă dacă-i vin sau moarte,/
Mi-e trupul plin
De-a lor spirală/
Dar sufletul
Tot mai departe.
Mi-e botul plin până la creier/

De eveiesc nectar
Și-l cânt/
Dar mintea-i
Gheață polar greier/
Cu suflet muribund.
Mă satur, bestie flămândă/
De un atavic
Peste adânc/
Și atunci știu doar
Că vreau o mână/
Al cărei aer
Să îl cânt.
Mă prind în horă
Trei decenii/
Cu ea, cu ea și iar cu ea/
Dar totul cade
Cioburi zgomot/
Într-un etern
Al altcuiva.
Și nerespirul mă lovește/
Ades, atuncea când sunt eu/
Ca pe un biet
Atom cu ramuri/
Și exilat
De primul zeu.
Mă-ntreb
De dincolo de ființă/
De regula-i singurătatea/
Dar știu,
Din roi fotoni de gnoză/
Că neiubirea înseamnă
Moartea.
Fur apă
Timpul disperare/
Dar setea-mi macină nisip/
Doar blonda Lilith îmi e forță/
Îi vreau aripa tatuaj pe pleoape/
Și atunci încep s-o simt,/
Să o invoc,/

S-o țip.
Din lacrimi nucleare de demență/
Negru-alb zeița Lunii
Se trezește./
O privesc, mut copil
În adorare/
Cum galaxii de plete
Își unduie
Universal regește.
E ca un vis suprem
Fără de moarte./
Un ochi portal spre unda Paradis/
Pe pleoape-i curg
Dorințele-mi deșarte/
Pe buze-i strălucește
Ce-am ucis.
Mi se ridică
Mândră și semeață,/
Întinde aripi peste mii de sori/
Stelele-s flori timide-n cosmic dimineață/
Ea-i gheață/
Iară inimile-i sunt
ninsori.
Pentru ce m-ai trezit din somn,
copile?/
De ce mă vrei acum,
Când m-ai orbit?/
– Zeiță carne, dar tu nu-mi ești mamă!/
– Nu, dragul meu.
Eu ți-s femeia infinit.
În orice undă formă feminină/
În orice lacrimă și iris stea/
Copilă, mamă, soață sau străină/
Se oglindește o privire a mea.
Și când mă negi
într-o manifestare,/
Când mă ucizi și mă strivești
Avid/

Când toate florile-mi ți-s depărtare/
Cad.
Mor din nou și mă închid
În vid.
Însă eternu-i
Doar în nemurire./
Nu-n oameni, anotimpuri sau munți sloi/
Și atunci voind
Chiar pentru o clipită/
Tu poți da veșnic
Timpul înapoi.
Deci cum să mi te dau,
Nebun copile?/
În patru timpuri,
În 6, 1, 2,?/
Ca să-nțelegi total
Că fără mine/
Suntem tu-eu
Reci, părăsiți și goi?
Înțelegându-mi
Minus infinitul/
Mi-am umplut glasul
Cu ce-nseamnă noi/
Și m-am rugat,
Eternă pocăință:/
Pentru-Nceput,
Dă-mi
Mama înapoi.

Craiova, 07.10.2022
București, 08.10.2022

Exit mobile version