17.3 C
Giurgiu
joi, februarie 29, 2024

Tașkent, Muzeul de Arte Aplicate

Nu poți să înțelegi un popor și...

Catedrala Înălțării și parcul „Panfilov” din Almaty

Poate nimic nu ilustrează mai bine caracterul...

Șah la rege cu nebunul

S-a dezbătut și votat bugetul. Joi. Ce...
17.3 C
Giurgiu
joi, februarie 29, 2024

Scriitori israelieni de limbă română

ActualitateCulturaScriitori israelieni de limbă română

Una dintre cele mai bogate activități culturale ale evreilor originari din România s-a manifestat constant în rândul scriitorilor israelieni de limbă română reuniți, cum am spus în articolul precedent, într-o asociație specifică, parte integrantă a Uniunii scriitorilor israelieni. Cum se poate bănui, majoritatea scriitorilor care au scris în limba lor natală erau deja cunoscuți în țara de origine, înainte de plecarea lor în Israel, și au continuat să scrie în aceeași limbă, ba chiar să publice la edituri din România. Unii dintre ei ( Al. Mirodan, Alexandru Sever, Marius Mircu, Virgil Duda, Leon Volovici, Bianca Marcovici, etc) s-au bucurat de o anumită notorietate și au fost premiați de instituțiile de resort de la București sau din alte orașe din România, alții au început să scrie abia după sosirea lor în Israel, fiind însă bine primiți de publicul cititor din România și, nu mai puțin, de critica de specialitate din țară.

Cu un activ de peste cincizeci de scriitori profesioniști, Asociația scriitorilor de limbă română din Israel (ASLRI) putea organiza bilunar lansări de carte, premieri, aniversări și comemorări, care strângeau un numeros public atât dintre membri ei, cât și dintre cititorii interesați de fenomenul literar românesc din Israel. Au fost și cazuri, rare însă, de scriitori care și-au însușit suficient de creativ limba ebraică, pentru a putea scrie direct în aceasta, devenind chiar membri ai Uniunii Scriitorilor Israelieni. Cazul care-mi stăruie acum în minte este cel al poetului Andrei Fishoff, originar din Târgu Mureș, lăsându-l, desigur, la o parte pe cel al celebrului scriitor de reputație internațională, Aharon Appelfeld, originar și el din România, mai precis din Bucovina, dar care a scris de la bun început numai în ebraică.

Timpul își pune, din nefericire, amprenta asupra tuturor lucrurilor omenești și, așa cum emigrarea evreilor din România s-a încheiat de ani de zile, tot așa a secat și izvorul reînnoirii condeielor românești din Israel, ceea ce face ca activitate ASLRI să devină tot mai firavă și, mai dramatic chiar, să lase ca sfârșitul scrisului în limba română să se prefigureze cu o claritate tot mai dezolantă.

Au mai existat și, parțial, există încă, cenacluri și cercuri literare care completau activitatea asociației scriitorilor, în cadrul cărora se organizau, de asemenea, lansări de carte sau întâlniri cu scriitori din România ori din diaspora românească. Cel mai proeminent dintre acestea a fost Cercul cultural de la Ierusalim care, în perioada sa de aproape un sfert de secol de activitate, a organizat întâlniri cu scriitori români din toată lumea, cu actori, regizori, ziariști, cadre universitare, critici literari sau dramatici, savanți, experți în diverse domenii, etc.  Criteriul de reunire a cercului era fie apariția acestor personalități în Israel (cel mai adesea cu prilejul Târgului internațional de carte din Ierusalim, dar și invitați ai unor institute de specialitate din Israel), fie programări proprii, cum era cazul cu scriitorii israelieni de limbă română sau cu oameni de știință și cultură din România, stabiliți în Țara Sfântă. Activitatea cercului a fost condusă de istoricul literar Leon Volovici, originar din Iași și de criticul dramatic, Costel Safirman, din București, care s-au preocupat cu dăruire și abnegație de menținerea unor legături strânse și constante cu tot ceea ce putea fi adunat în sintagma fenomen cultural românesc. Din păcate, dispariția mult prea timpurie a primului dintre ei a afectat, până aproape de dispariție, activitatea acestui important punct de reper din viața culturală a evreilor din România, lăsând un gol de nerecuperat în memoria participanților fideli.

Nu includ în această enumerare a principalelor organisme culturale create de evreii originari din România, multe dintre ele cu finanțare proprie, pe cea deosebit de importantă a Institutului Cultural Român din Tel Aviv, pentru simplul motiv că reprezintă o inițiativă a guvernului român și nu una particulară a evreilor din România. Din același motiv nu mă voi referi prea des nici la activitatea unor instituții oficiale create de Statul Israel pentru evreii români, pe care le-am evocat succint în articolul precedent. Ele există sau, mai precis, încă există, dar se supun aceleași legi inexorabile a stingerii treptate, pe măsură ce evreii originari din România îmbătânesc inevitabil și dispar.

Pentru a nu încheia totuși în această notă tristă, aș vrea să mai menționez activitatea unui cerc cultural creat pe modelul celui de la Ierusalim, dar cu o amploare mai redusă, care există și încă activează la Haifa (se și numește, de altfel, Cercul cultural din Haifa) și care e condus de scriitoarele Madeleine Davidsohn și Francisca Stoleru, secondate de ziarista centenară, Bitty Caragiale și de cercetătoarea Ruth Oren, de la Universitatea Haifa.

Și, pentru a rămâne în același spirit optimist, nu-i mai puțin adevărat că, dacă treptat dispar autorii, rămân, în schimb, cărțile lor. Despre ele voi încerca să dau seamă în articolele viitoare, în măsura în care incandescența realității israeliene mi-o va îngădui.

Exit mobile version