Într-o noapte de vară, într-un loc sinistru, în care totul este negru sau gri, câteva cărămizi roșii a clădirii din dreapta, te duc cu gândul că poate clădirea acea înaltă și interminabilă, poate fi un loc unde să dormi la noapte, dat fiind că ești rupt de oboseală, nu ai dormit de câteva săptămâni și ai trecut prin atâtea șocuri.
Brusc îți vin în minte imagini cu mama ta bătută de niște militari cu puștile la spinare și urletul lor încă îți vuiește în urechi, dar sângele ce-i curgea mamei de la buză și lacrimile ei îți ridică sângele până în creștetul capului de nervi și dorința de a-i sări în ajutor, era brusc oprită de sunetul asurzitor al puștii militarului a cărui privire nu o puteai urmări din cauza urii pe care o aveai în sufletul tău.
Foamea reușește să îți oprească fluxul imaginilor și încerci să găsești din priviri locul sau să îți imaginezi unde și ce vei mânca, îți vine un miros de ars și nu reușești să înțelegi dacă este de carne de mâncat sau…nu, nu este de mâncare, este prea strident, înecăcios și înfiorător acel miros, dar speri că totuși, dacă stați aliniați atât de multe persoane, copii, vârstnici, femei, poate cineva se gândește să vă dea ceva…orice, dar să fie de mâncare sunt câteva zile de când nu ai mai gustat nimic de mâncare și nici măcar apă…Ți-e sete, dar nu mai ai curajul să te gândești la apă, pentru că nu vrei să îți superi mama din nou, spunându-i că îți este sete pentru că și ei și celorlalți le era sete. Și fumul și puștile și uniformele și urletele de durere… toate acestea te făceau să îți treacă senzația de foame, sete sau alte nevoi fiziologice…
Nici în cel mai negru coșmar al acestui copil, pe care vi l-am descris mai sus, nu-i trecea prin cap că în acea noapte va muri gazat, auzise el niște zvonuri, dar nu prea înțelegea noțiunea de gazare, moarte…a murit, el și alte aproximativ 3.000 de romi într-o singură noapte la lagărul de concentrare Auschwitz-Birkenau.
Tragic, înfiorător pentru orice om de rând, dar totuși real, aceste lucruri s-au întâmplat în perioada Holocaustului și nu au fost numai evrei, au fost și romi uciși în perioada Holocaustului, iar despre acest lucru nu se vorbește în niciun manual de istorie, în școala din România nu se vorbește și despre Holocaustul împotriva romilor, despre deportările în Transnistria, romii nu își cunosc propria istorie pentru că nimeni nu își dorește să se cunoască aceste lucruri, mai ales de către romi. După ani de demersuri cu instituțiile abilitate s-a negociat ca în manualul de istorie de clasa a VIII-a să apară un studiu de caz despre deportarea romilor în Transnistria.
Așadar am ținut să vorbesc despre asta în acest articol, mai ales în această zi comemorativă a victimelor Holocaustului împotriva romilor, pentru că trebuie tras un semnal de alarmă în această privință, mai ales că etnicii romi, atât adulți cât și tinerii nu își cunosc propria istorie, iar pentru un popor și pentru dezvoltarea acestuia, este un lucru extrem de necesar cunoașterea propriei istorii.
Am auzit în mai multe rânduri din partea societății civile mesaje de tipul ”Te na bistras”- ”Să nu uităm”, dar mă întreb, oare poți uita ceva ce nu știi, oare poți uita ceva de care nu ai auzit
niciodată nimic? Oare ce să nu uiți? Necunoscutul? Nu ai cum să uiți ceva despre un lucru de care nu știi. Eu personal am avut oportunitatea de a afla de aceste momente tragice din istoria romilor în munca mea ca activist rom, dar nu toți romii au această oportunitate. Dacă aș fi avut norocul să am la clasă un profesor de istorie care să-mi povestească despre aceste momente negre din istoria romilor și a omenirii, în afară de ceea ce este scris în manualele școlare sau în programele școlare, poate nu ar fi trebuit să ajung la vârsta de 40 de ani și să aflu că bunicii mei au fost exterminați în perioada Holocaustului, că bunicii mei au fost deportați în Transnistria sau că strămoșii mei au fost sclavi mai bine de 500 de ani în țara în care trăiesc acum.
Demersurile privind recunoașterea Holocaustului împotriva romilor și a deportărilor în Transnistria a romilor în perioada celui de-al doilea război mondial, au durat mulți ani, abia în anul 2015 prin Rezoluția Parlamentului European din 15 aprilie 2015 ziua de 2 august a fost declarată Ziua europeană de comemorare a genocidului romilor. În România Legea nr. 124/2020, ziua de 2 august a fost instituită în plan național ca Zi națională de comemorare a Holocaustului împotriva Romilor – Samudaripen.
La 2 august 1944, aproximativ 3.000 de romi din lagărul de exterminare Auschwitz-Birkenau au căzut victime ale regimului nazist. În total, în Europa, circa 500.000 de romi au fost uciși în
perioada Holocaustului.
Mai jos vă las în câteva versuri gândurile mele din această zi neagră din istoria strămoșilor mei:
| Me sem… Me sem… Tha’ kon sem? Katar avav? Thaj kaj ӡav? Thaj kaj merau? Daśtis te keres man te hakiarav kadala bare butia? Savorre pućhen man kon sem? Star sem? Thaj ni ӡanav so te dav len parpale. Me sem rom, phenav, sem rom thaj sem barikano Sem manuś pharo. Tha’ ni ӡanav sostar sem rom. Kon kerdias man rom, phenav? O Del muklias man p-i kadaj phuv te avav rom, phenav. Thaț fal man ke na-i dośta… Te aves rom…si te kames Te aves rom si te lośares Te aves rom si te godisares Te aves rom si te roves, te manges, te dikhes, te vazdes, te bianes, te meres. Akana hakiarav …te aves rom si te aves OM. |
Eu sunt… Eu sunt… Dar cine sunt? De unde vin? Și unde mă duc? Și unde voi muri? Poți să îmi spui să înțeleg și eu aceste lucruri mari? Toți mă întreabă cine sunt? De ce sunt? Și nu știu ce să le răspund. Eu sunt rom, spun eu, sunt rom și sunt mândru Sunt un om mare. Dar nu știu de ce sunt rom. Îmi spun, dar cine oare cine m-a făcut rom? Și îmi răspund, Dumnezeu m-a lăsat pe acest pământ să fiu rom. Dar tot eu cred că nu este suficient… Ca să fii rom…trebuie să iubești, Ca să fii rom trebuie să bucuri, Ca să fii rom trebuie să gândești Ca să fii rom trebuie să știi să plângi, să te rogi, să privești, să te înalți, să naști, să mori. Acum înțeleg…ca să fii rom trebuie să fii OM. |