La mică distanță de Chinatown, în direcția Fisherman’s Wharf, oarecum în apropiere de Financial District se află cartierul istoric North Beach, cunoscut și sub numele de „Mica Italie”, renumit nu doar pentru comunitatea italo-americană de aici și pentru cafenelele unde se poate bea cel mai bun expresso de pe Coasta de Vest, ci și pentru faptul că aici se află rădăcinile intelectuale ale generației Beat, o mișcare culturală începută în anii 1950 care contează și astăzi foarte mult în peisajul cultural. Suzi Q. începe să vibreze și când primește replicile mele de admirator al celor mai faimoși reprezentanți ai acestei generații ne promite că vom vedea toate locurile care evocă momente și personaje decisive. Cartierul este unul foarte cochet, cu vile tradiționale în stilul britanic de secol nouăsprezece, ilustrând perfect dorința unui spațiu tihnit și colocvial unde nu ești presat de freamătul goanei după profit. North Beach este o enclavă istorică și culturală în care nu se poate să nu te oprești dacă ai pretenția unui tur cultural în San Francisco.
Îi spun lui Suzi că i-am luat-o înainte și că ieri am făcut un tur pietonal prin North Beach și că aveam acest plan încă de la vizita anterioară, atunci când avusesem timp doar cât să trec prin zonă. Iată că acum, în două zile succesive, descopeream același cartier. Îi spun pe unde am colindat ieri, Suzi se bucură și este surprinsă de alegerile mele, considerându-le foarte inspirate, apoi îmi propune să facă un tur esențial, ca de manual, să puncteze adică cele mai tari locuri .
Centrul focal al mișcării, acum o clădire iconică, l-a reprezentat City Lights Bookstore, sediu de librărie și de editură fondat în anul 1953 de poetul Lawrence Ferlinghetti, devenit apoi celebru pentru volumul de poeme „A Coney Island of the Mind”, una dintre cele mai bine vândute cărți de poezie din istoria culturală a umanității, care conține poezii create special pentru a fi rostite pe muzică de jazz, așa cum sunt „I Am Waiting” și „Junkman’s Obbligato”. Suzi imporvizează rapid un ritm de jazz pentru câteva versuri, „I am waiting for Alice in Wonderland to/ Retransmit to me her total dream of innocence”, adică, ușor de tradus, „Eu o aștept pe Alice în Țara Minunilor/ Să-mi redea întregul ei vis al inocenței”. Superb!
Aici, în această librărie se adunau creatorii de text și de atitudine ai generației Beat, cu nelipsiții Allen Ginsberg și Jack Kerouac. Cel dintâi a fost unui dintre cei mai importanți critici ai conformismului capitalist, cred că avem ce învăța de la el și astăzi, de aceea redau în traducere liberă un fragment din poemul „Howl”, asta pentru a-mi aduce aminte și de adolescența mea în care îmi disipam rebeliunile în asemenea versuri: „Am văzut cele mai strălucite minți ale generației mele distruse de nebunie, înfometate isteric de goliciune, târându-se pe străzile negrilor în zori, căutând o doză furioasă, hipsteri cu capete de înger arzând pentru o legătură cerească cu dinamul înstelat din mașinăria nopții”. Ați remarcat, apare și cuvântul „hipster”, spuneți-le acestora cine erau ei în versurile albe ale lui Ginsberg.
Cât despre Jack Kerouac, numele acestuia îl regăsim și când ieșim din City Lights Bookstore și pornim spre Vesuvio Cafe, scris pe indicatorul „Jack Kerouac Alley”, o pietonală care face legătura între cele două locații. Indiscutabil, Kerouac rămâne, oricare ar fi valurile corectitudinii politice, unul dintre cei mai mari romancieri ai secolului trecut, neîndurător cu realitatea Americii postbelice, căci el găsea dezrădăcinare într-o lume care strălucea după standardele bunăstării. De la Kerouac am rămas și cu fascinația limbajului argotic și cu acele rostiri memorabile, pline de viață. Traduc din „Pe drum” și vă propun să reflectați: „ … și am alergat târându-mă după oamenii care mă interesează, ca de obicei, așa cum am făcut toată viața, pentru că singurii oameni pentru mine sunt nebunii, cei nebuni să trăiască, nebuni să vorbească, nebuni să fie salvați, doritori de toate în același timp, cei care nu cască niciodată și nu spun nimic banal, ci ard, ard, ard ca niște lumânări romane galbene fabuloase care explodează ca niște păianjeni printre stele, iar în mijloc vezi aprinsă lumina albastră și toată lumea exclamă Awww!”
Când ieși din City Lights și urmezi aleea „Kerouac” spre dreapta, vizavi dai de Vesuvio Cafe, barul istoric al boemei Beat, acolo unde scriitorii se adunau după ce se săturau de stat în librărie, iar de acum socializarea era animată și de alcool, pentru unii în dozele care îi făceau criță, dar cu atât dezbaterile deveneau mai aprinse și drumul spre adevăr se încărca de metafore.
Toate aceste locuri au căpătat acum o patină muzeală și, așa cum se poate anticipa cu ușurință, aspectul comercial a devenit mult mai important. Amatorii de gastronomie în spații iconice pot petrece câteva ore în locurile cheie menționate mai sus și mai au alternativa unei cafele expresso la Caffe Trieste, a unei pizza napolitane la Tony’s, ori pot cumpăra mezeluri și brânzeturi italiene, sigur autentice (sic!), de la tradiționalul Molinari Delicatessen și niște praline de la Z. Cioccolato. Încercați-le pe toate, merită!
Parcă-l văd pe Ginsberg, critic donquijotist al corporatismului și consumerismului, strigându-și crezul vieții sale și „urmărindu-și lumina lunii”, convins că trezirea conștiinței poate începe cu un poem.