Așa cum povesteam în episodul anterior, la Khiva poți ajunge venind pe Drumul Mătăsii dinspre Buhara, cu străbaterea Deșertului Roșu (Kâzâlkum), cu trcerea prin teritoriul Republicii Autonome Karakalpakstan și cu traversarea râului Amu Daria. Orașul cetate se profilează la orizont ca un spațiu inexpugnabil, dar când ajungi aproape descoperi că fortificațiile nu sunt din piatră, căci de unde așa ceva în plin deșert, ci dintr-o compoziție specială, lut întărit și o structură de lemn.
Alternativa de a ajunge la Khiva de pe teritoriul Uzbekistanului este să vii cu avionul până la Urgench, acolo unde se află aeroportul care deservește zona, iar de la aeroport ai doar o jumătate de oră până în oraș.
Cetatea Khivei nu a fost una de dimensiuni foarte mari, nici nu era nevoie de o extindere inutilă, ci de o prezență densă în interiorul fortificațiilor. Hotelurile care se află înăuntrul cetății sunt mici, pitorești, amplasate în clădri vechi modernizate. Alte hoteluri se află în afara cetății, în apropierea porților de intrare. În cele două vizite ale mele la Khiva am folosit ambele căi de ajunge acolo și am stat o dată la un hotel în cetate, altă dată la un hotel în apropierea porții sudice de intrare în cetate, aerisit și cu o grădină odihnitoare.
Hai să vizităm puțin orașul. Este bine să ieși și în afara lui, să-l vezi cum arată pe dinafară, să-i vezi apoi zidurile, după care să-l cotrobăi pe dinăuntru, cu mulțimea de medrese, palate, moschei și minarete. Clădirile sunt bine conservate, deși nivelul apei freatice a urcat și produce tasări care crapă zidurile.
Zidurile sunt din chirpici, iar cele care apără cetatea au în interior spații de locuit în care pe vremuri erau cazați sclavii, se pare că vreo patruzeci de mii în perioada de glorie. Piața de sclavi a rezistat până târziu, abia după venirea rușilor și-a încetat activitatea. Palatele hanului sunt foarte asemănătoare, când îl vezi pe al doilea ai iluzia că te afli tot în primul și pentru o clipă ești luat prin surprindere. Iarna primirile se făceau într-o iurtă. La una dintre vizite am prins o ninsoare, așa că am resimțit o senzație de prospețime și autenticitate, chiar că mă așteptam să văd o delegație în fața iurtei. Haremul are un culoar de legătură directă cu reședința hanului. Erau patru soții oficiale, fiecare cu câte o reședință, și numeroase concubine. Se zice că minaretul neterminat, devenit simbol al Khivei, a rămas în acel stadiu întrucât de la nivelele superioare s-ar fi putut vedea în curtea interioară a haremului, ceea ce nu putea fi permis. Rețin și interiorul Moscheii Juma, cu peste două sute de stâlpi interiori din lemn, unii vechi de peste o mie de ani. Pădurea de stâlpi impresionează și duce cu gândul la arhitectura maură.
Legenda spune că orașul a fost construit de Shem, fiul lui Noe, dar dovezile arheologice sigure atestă existența sa în secolul al VIII-lea, ca punct nodal pe Drumul Mătăsii. „Khiva” ar însemna „apă dulce”, legenda spunând că toiagul înfipt în pământ a rodit. Partea veche, orașul din interiorul zidurilor, Ichan-Kala, a fost inclusă în patrimoniul UNESCO. Cele patru porți situate cardinal asigură planul orașului, cu străzi drepte care de dezvoltă pependicular și paralel. Am vizitat Palatul Tash Khauli, curtea interioară Kurynysh Khana, folosită pentru recepții, împodobită cu majolica de stil portughez. Așa cum am spus, Moscheea de Vineri (Juma) este o dovadă a stilului arhaic arab, construită în secolul al X-lea, cu un minaret însoțitor din secolul al IX-lea. Mi-a făcut plăcere să o revăd și vara, să-i privesc luminile și umbrele în sala cu zeci de coloane. Merită văzute Mausoleul Seyid Allaudin și Moscheea Bagbanli din secolukl al XIV-lea. Nu uit nici de seria de medrese ceva mai târzii, din secolele al XVII-lea și al XVIII-lea, precum și Minaretul Kalta Minor, Medresa Mukhammed Amir Khan, Medresa și Minaretul Islam Khodja. Mausoleul Pakhlavan Makhmud, după numele unui înțelept vestit, cel cre a spus că preferă să stea o sută de zile la închisoare decât să aibă de-a face cu un om prost căruia să-i dea explicații, este o altă recomandare pentru o vizită. Într-o medresă descopăr ceva nou, un Muzeul al hanatului Horezma și înțeleg și mai bine dinamica istorică a acestui spațiu, inclusiv apariția Republicii Autonome Karakalpakstan. Nu am lăsat neparcursă nicio străduță, așa că pot spune că am văzut tot. Desigur, am intrat să văd și marfa expusă la vânzare în fostele caravanseraiuri. Să nu uităm și de punctul panoramic de pe platforma Ak-sheikh Bobo de unde se vede panoramic întreaga cetate.
Discut cu localnicii și despre eforturile de a asigura fertilitatea pământului cu ajutorul apei râului Amu Daria, suprasolicitat, astfel încât se pierde în deșert, nu mai ajunge să verse nici măcar o lacrimă în Aral. Pământul este spălat de sare chiar și de patru ori pe an, altfel nu ar mai fi fertil. Este clar că s-a ajuns la limită și vor trebui găsite noi soluții. Amu Daria, „râul nebun”, numit așa pentru că își schimba cursul prin deșert ca urmare a aluviunilor aduase din Munții Pamir, se pierde acum în canale di irigații, primele construite în Khiva încă din secolul al XV-lea.
Cu ocazia vizitei din vară am prins în cetate o manifestare sportiv-artistică de tineret, cu echipe îmbrăcate tradițional. Făceau un gen de mișcare pe muzică ambientală pornind de la sporturile de contact, o coregrafie diferită la fiecare echipă, iar un juriu acorda note. În aceeași piață, după încorporarea acestei zone în URSS și începerea modernizării, femeile au fost invitate să arunce burka în foc într-un gest de emancipare. Se spune că prima care a făcut acest gest a fost ucisă acasă de familie. Am auzit această poveste repetată aproape peste tot. Ceea ce observ acum este că unele familii devenin fundamentaliste și fetele se reîntorc la portul tradițional islamic.
Se mănâncă bine la Khiva, iar o cină la un hotel bun poate fi însoțită de spectacole folclorice. Felul principal îl reprezintă carnea tocată utilizată ca umplutură, adică ardei umpluți, roșii umplute și sarmale din varză neacrită. Se mănâncă și pește prăjit, pescuit în râu. Vara se deschid numeroase terase în interiorul cetății, iar a lua masa acolo este o plăcere, în mod sigur ai în apropiere ziduri și câte un minaret.
Aș spune că o vizită completă în Uzbekistanul de astăzi trebuie neapărat să includă toate cele trei orașe ale Drumului Mătsii, Samarkand, Buhara și Khiva. Nu doar că sunt diferite, dar fiecare în parte oferă unicitate, au diversitate reciprocă și se concurează.
Misterioasa Khivă ne așteaptă pentru a ne șopti mistere numai de ea știute.