Spre sfârșitul lunii septembrie am fost la Zagreb la o conferință internațională pe tema relației dintre știință, societate și religie. Ultima zi a reuniunii a fost vineri și s-a încheiat la prânz.
Întâlnirea
Pe când mă despărțeam de gazde am avut surpriza să fiu abordat în limba română de u participant, un profesor de la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității din Skopje, Macedonia. Conversația noastră a devenit repede caldă și amicală și așa am aflat că Ilche este căsătorit cu o româncă, că a făcut Teologia și și-a dat doctoratul la noi în țară, la București. Avem multe cunoștințe comune, teologi, filosofi, oameni de știință, așa că ne mirăm cum de nu ne-am mai întâlnit până acum. Vorbește atât de bine românește încât îmi face plăcere să lungesc conversația, însă am rămas primtre ultimii participanți care încă mai zăbovesc. Ne despărțim cu certitudinea revederii, poate la următoarea conferință organizată de Facultatea de Filosofie și Studii Religioase din Zagreb, poate la Skopje sau poate la București, viața este imprevizibilă.
Muzeul
Mă grăbesc să văd un muzeu unicat, Muzeul Relațiilor Destrămate, înființat de doi foști parteneri de viață, ea regizoare, el sculptor, doi îndrăgostiți care s-au despărțit, iar după câțiva ani, la propunerea ei, au făcut o expoziție itinerantă cu obiecte care le-au aparținut. În 2010 au primit de la Ministerul Culturii un spațiu expozițional, o clădire în stil baroc din zona Orașului de Sus, și au deschis acest muzeu unicat. Sunt expuse obiecte care au aparținut unor cupluri care s-au despărțit din diverse motive, obiecte care spun diverse povești, de la tragedie la comedie, cu tristețe sau cu umor. Muzeul se bucură de un renume mondial și este pe lista de obiective a celor mai mulți dintre vizitatorii orașului. Când am fost ultima oară în Zagreb, cinci zile la o conferință într-un proiect balcanic în anul 2013, nu știam de existența acestui muzeu, pe atunci proaspăt, așa că acum i-am dat prioritate.
Gastronomie
Seara mă opresc la un restaurant tradițional din inima turistică a orașului, Branko mi-a spus că este cel mai bun pentru cei interesați de bucătăria tradițională. Asta și vreau, ceva specific Zagrebului și zonei, dar și gustos, aș vrea să fie cel puțin la fel de bun ca cele două plăcinte burek, una cu carne, alta cu brânză, pe care le-am devorat ieri. Discut cu ospătarul, se bucură că vreau să gust bunătăți din bucătăria tradițională și, în cele din urmă, rămân la două specialități, štrukli și curcan cu paste tradiționale, felul acesta din urmă numindu-se „purica s mlincima”.
Primul fel, štrukli, de care ospătarul este foarte mândru, este un fel de lasagna, adică un aluat umplut cu brânză de vacă, smântână și ouă. Mie îmi aduce varianta sărată, de deschidere, dar combinația poate fi și îndulcită, caz în care se servește după felul principal ca desert, în aluat punându-se și fructe, uneori mere, de înțeles, alteori prune, iarăși se explică de ce, acestea fiind fructele iubite în zonă pentru diversele lor utilizări, desigur, și pentru fermentarea care produce rachiul.
Trec apoi la curcanul cu „mlinci”, hai să le zicem așa acestor paste. Curcanul are un gust special, la fel și mlinicile, așa că devin curios și încep să aflu secretul. Ospătarul aduce în ajutor un coleg mai tânăr care știe ceva mai bine limba engleză și pe baza a ceea ce înțeleg de la ei, ce văd în farfurie și ce simt la gust când mestec bolul alimentar și îl testez cu papilele din diverse zone ale gurii, reușesc să fac o reconstrucție. Mai întâi carnea se pune la marinat împreună cu usturoi și rozmarin, eventual, după gustul bucătarului, și alte condimente, apoi se adaugă sare și piper. Urmează partea care cere răbdare, carnea se bagă la cuptor și este gătită lent, timp de două sau chiar trei ore. Între timp se prepară mlincile, principalele operațiuni fiind pregătirea aluatului, tragerea lui în foi cu făcălețul, apoi punerea foilor la sărat într-o oală în care apa a dat în clocot. Se scot foile, se pun pe tavă, peste ele se pune curcanul ieșit de la cuptor, apoi, înainte de servire, se așteaptă câteva minute pentru ca foile sărate de aluat să se impregneze cu zeama lăsată de curcan în timpul fierberii. Se taie cu cuțitul în felii subțiri și tot ce mai este de făcut este drumul până la și în gură. Se merge astfel într-un paradis gustativ. Mărturisesc că a fost cel mai bun fel de mâncare pe care l-am mâncat vreodată în Croația. Dacă nu aveți curcan, nu disperați, merge și rață. Iar dacă nu avem nici rață, ne mulțumim și cu găină sau pui. Încearcă cineva?