Ion D. Sîrbu către Virgil Nemoianu (7 mai 1983)
“Scriu un roman ironic, sui, consider că <<batjocul>> e o virtute națională, o formă de apărare, consider că Păcală e mai mitic decât Meșterul Manole… și că rolul nostru aici… este nu acela de a valorifica virtuțile popoarelor mari, ci de a le compromite. Ce am făcut noi din sfânta pravoslavnică biserică? Din tânăra noastră democrație? Din regalitatea fost – nemțească? (Urmărește cariera eticâ a regilor noștri și vei înțelege că între Carol I și Carol al II-lea nu este o jumătate de secol, ci distanța ce o reușim între spiritul german și cel camarilo – levantin.) Nu pot să nu-ți povestesc aici, tocmai pentru a scăpa de furcile caudine ale teoretizării sterile, ce mi-a spus domnul Carandino (78 de ani) în ziua in care, revoltat si malițios, i-am spus: << stimate domn, te vad mereu și mereu cu femei din ce în ce mai tinere ți mai frumoase. <<Spune-mi, domnule, ce le faci?>> Simplu de tot, spontan, ca la Capșa, cu un gest lucid de histrion, mi-a răspuns (în gura mare, să mă audă toata Casa Scriitorilor): << Le compromit >>.”
Ion D. Sîrbu – Traversarea Cortinei