15.2 C
Giurgiu
vineri, aprilie 19, 2024

Nicolae Barbu, candidatul care toarnă apă în vin (I)

1. Tulceanul Nicolae Barbu (originea i-a marcat...

Tașkent, tur de oraș într-o zi (II) Piața imamului Khast

Să continuăm turul ideal al orașului Tașkent....

Scrisoare către părinți

OpiniiScrisoare către părinți

Dragă părinte,

M-am tot gândit la această scrisoare către tine, mi-am dorit de mult timp să îți scriu, dar acum am simțit că este momentul să îți trimit gândurile mele prin intermediul acestei scrisori.

Zilele acestea am participat la mai multe evenimente organizate cu ocazia Zilei Internaționale a Romilor, la unele m-am implicat în organizarea lor, la altele doar am participat și am observat în jur ce simt oamenii, cum se manifestă cu această ocazie.

Dacă organizatorii acestor evenimente au încercat să atingă cât mai multe obiective, au încercat să invite cât mai mulți oameni, din diferite categorii și funcții politice, astfel încât mesajele reprezentanților romilor să ajungă atât la romi, cât și la neromi. Discursurile au fost destul de puternice, bine punctate, în funcție de personajele cheie participante. Neromii cheie participanți la aceste evenimente au răspuns politicos și cu respect mesajelor organizatorilor, ne-au urat un sincer ”La mulți ani!” și au plecat.

Pe la școli aceleași activități, copiii dansează, părinții se bucură de copiii lor, fără să realizeze că sărbătoresc, doar faptul că fetele îmbrăcate în fuste vaporoase și băieții cu o cămașă roșie îi fac să spună cu voce tare, că sunt romi, fără măcar să știe care este imnul romilor sau măcar

Am încercat să observ ce se întâmplă și în rândul oamenilor obișnuiți în această zi, plină de însemnătate pentru noul popor rom, să observ reacțiile oamenilor, să observ cum petrec romii această zi de sărbătoare.

Oamenii de rând, mare parte din ei nu știu că romii au o zi în care își pot sărbători etnia, unii poate au văzut câte ceva pe rețelele de socializare, alții chiar dacă au auzit ceva sau au văzut, nici măcar nu au dat importanță acestui fapt.

Acest lucru l-am observat de-a lungul timpului în fiecare an, atât la ai mei de acasă, dar și la oamenii simpli sau implicați în mișcarea romă, atât la nivel local, dar și la nivel central și tot timpul m-am întrebat ”de ce?”, ”de ce nu simt bucurie în rândul romilor atunci când ăși sărbătoresc ziua romilor, așa cum am văzut la români, la italieni sau la alte popoare?” Am simțit o bucurie forțată, o bucurie construită pe un avion de hârtie ce își ia zborul pentru câteva secunde, îți dă senzația că este un avion pentru căteva secunde, după care aterizează pe jos și ajunge tot la rangul de o coală de hârtie, dar de asta mototolită și fărăr prea mare interes sau utilitate.

Am înțeles că acest simț civic prin care îți poți manifesta mândria că aparții unui popor sau al unei etnii, se construiește în timp, ajutat de istoria poporului tău, adăugând și un gram de stimă de sine etnică, dar și aprecierea oamenilor din juirul tău. Aceste lucuri lipsesc cu desărvârșire din viața unui rom, fie că este un rom de rând, fie că este un activist sau reprezentant al romilor la orice nivel.

Dacă în jurul tău nu vezi reacții sau comportamente care să îți inducă sentimentul civic prin care să spui cu mândrie, da, SUNT ROM!, normal că nu ai niciun fel de reacție la aceste zile de sărbătoare și inconștient acestea conduc la o frustrare, la o marginalizare, la o automarginilarizare a persoanei, a mândriei romului.

Iar dacă stai și analizezi și începi să te întrebi, de ce s-a ajuns aici? De fapt realizezi că tot timpul a fost așa, cine suntem noi, romii de fapt? Suntem romi sau suntem români? Oare este bine să sărbătoresc că sunt rom sau că sunt român? Este ca și cum tu știi că este ziua ta de naștere, aștepți să vezi bucurie îm jurul tău, dar nimeni nu spune nimic, nimeni nu îți spune ”La mulți ani!”. Și tu ca om, ce ai putea să faci? Decât să te retragi în marea priorităților vieții, să îți vezi de problemele tale de cetățean român.

Așa că, dacă noi ca oameni maturi nu simțim că suntem romi și nimeni din jurul nostru nu ne văd ca romi, ne văd doar ”țigani”, cum am putea să le spunem copiilor noștri ”La mulți ani!”, de ziua romilor?

Copiii noștri nu vor simți că sunt romi, nu vor simți să își spună reciproc ”La mulți ani!, pentru cei din jurul lor nu văd că sunt romi, fie că nu știu, fie că nu este ceva important, interculturalitatea în societatea actuală fiind un subiect necunoscut și nesemnificativ de abordat.

O societate în care interculturalitatea nu este prezentă în comportamentele indivizilor, nu este promovat dreptul la o aparteneță et6nică, toleranța și echitabilitatea în societate nu extistă, discriminarea și comportamentele rasiale în rândul oamenilor vor fi prezente tot timpul și vor deveni și mai puternice, dacă nu se vor schimba atitudinile și comportamentele oamenilor din jur cu semenii lor care într-un fel sau altul sunt diferiți.

În școală nu ar trebui să lipsească promovarea interculturalității, promovarea minorităților naționale, promovarea toleranței în rândul copiilor, pentru ca aceștia să se dezvolte armonios în societate.

Consider că una dintre direcțiile în care ne putem îndrepta în aceste condiții este aceea de a încerca să formăm părinții și copiii pentru o viață echilibrată în ceea ce privește toleranța și acceptarea interculturalității în mediul social-educațional, iar pentru acest lucru m-am gândit la o scrisoare și către părintele rom, pe care să o parcurgă și părintele nerom.

Dragă părinte rom,

Chiar dacă ai trecut prin atâtea în această viață, chiar dacă ai multe greutăți cu care te confrunți zilnic, chiar dacă starea ta de oboseală este acută, te rog să te oprești 5 minute și să te intorci din nou în copilaria ta. Te rog să te întorci în timp, până în copilaria ta, la vârsta copilului tău și să îți amintești gustul gogoșilor pregătite de buna ta și de mirosul serilor de vară când te jucai cu prietenii tăi pe câmpul de la marginea satului. Dacă ți-ai amintit toate astea și ești acolo, te rog, să îți amintești când ai fost numit ”țigan” prima oară la școală? Nu-i așa că a început inima să îți bată? Nu-i așa că și acum simți inima ieșind din piept? L-ai alergat pe colegul tău până l-ai prins și l-ai lovit și ți-ai spus că l-ai aranjat bine, astfel încât să nu te mai jignească vreodată. Aș vrea să te întreb dacă cumva și copilul tău a fost jignit astfel? Oare și el va simți aceleași bătăi în piept? Oare va putea să îl alerge, oare va avea aceeași puetre ca a ta? dacă îl va lovi colegul pe copilul?

Știu, te-am pus pe gânduri sau poate copilul tău a trecut deja și el prin ce ai trecut tu la vârsta lui, este dureros și frustant pentru tine ca părinte, că nu ai putut să îi oferi altceva copilului tău, cel puțin un pic mai multă siguranță, nu i-ai putut oferi o copilărie fără jigniri din partea celorlați, doar pentru simplul fapt că este rom, că s-a născut rom, un om rom.

Și eu și copilul meu am trecut prin asta și nici eu nu mi-am pregătit copilul să facă față acestor reacții. Mi-a venit și mie copilul acasă plângând că l-au făcut colegii ”țigan” și mi-a venit să urlu, dar am învățat ceva și aș vrea să îți dau un sfat.

Trebuie să înveți copilul că în această lume nu toți oamenii sunt la fel, unii au o culoare diferită a pielii, unii au o voce mai subțire, iar alții mai groasă, unii vorbesc o limbă diferită față de a ta, unii ascultă un gen de muzică diferit de cea ce asculți tu, dar toți sunt oameni, suntem oameni și avem același soare și cer deasupra. Iar dacă unul dintre acești oameni îți va spune într-un mod nu tocmai frumos că ești diferit față de el, nu trebuie să reacționez violent, trebuie să învățăm să le arătăm și celorlalți că, noi chiar dacă vorbim o altă limbă, sau avem o culoare mai închisă a pielii, noi tot oameni suntem și trebuie să ne acceptăm reciproc pentru că trăim pe același pământ, avem același Dumnezeu.

Poate îți vor fi de folos aceste destăinuri ale mele și sper să faceți față cu bine la toate provocările vieții!

Cu drag,

Un alt părinte etnic”

Articole noi

Vezi si alte etichete:

Ultimele articole