Tașkentul poate fi explorat în multiple feluri, pornind de la interesele fiecărui turist, de la un tur istoric la unul centrat pe gastronomie. Am propus în trei episoade anterioare un tur de sinteză, care să ofere o imagine de ansamblu asupra orașului. Acum mă adresez turistului care este preocupat de vârstele istorice ale orașului și ale zonei. Deși arată asemenea unei localități moderne, în care clădirile istorice păstrate sunt puține, adevărul este că orașul este unul dintre cele mai vechi din Asia Centrală. Am scris într-un episod anterior despre reconstrucția Tașkentului după cutremurul din 1966 și transformarea lui la vremea respectivă în cel mai mare oraș sovietic din Asia, al patrulea din întreaga URSS, după Moscova, Leningrad (actualul Sankt Petersburg) și Kiev (actualul Kyiv, capitala Ucrainei). Acum voi merge înapoi pe verticala istoriei și voi identifica principalele straturi istorice și culturale, de la începuturi și până la orașul contemporan. Voi face acest lucru pornind de la ceea ce am văzut, de la o documentare istorică profesionistă, de la felul în care uzbecii își povestesc astăzi istoria, așa cum o fac în Muzeul de Istorie, Muzeul de Artă și noul Muzeu Amir Timur, dedicat timurizilor, dar și de la părerile personale la care consider – cum altfel? – îndreptățite, fie doar pentru că sunt ale mele.
Așadar, hai să privim orașul din perspectiva straturilor istorice care s-au succedat.
Stratul cel mai vechi, locul nașterii actualului Tașkent, cam prin secolul al V-lea înainte de Christos, este Ming-Uryuk, centrul regiunii Chach, unde s-a constituit și o formațiune de tip statal, cu o zonă fortificată la vreo 8 km sud de fluviul Syr Darya, nu foarte departe de munții Tian Șan, pe la jumătatea vechiului Drum al Mătăsii, între Europa și China. Pe harta lui Ptolemeu din Georgrafia sa apare marcată o locație numită „Turnul de piatră”, dar părerile sunt împărțite cu privire la faptul dacă aceasta ar fi prima menționare a actualului Tașkent, fiind propuse și alte locații. Oricum, cercetările arheologice recente, începând cu anul 2008, au scos la iveală ruinele acestui prim strat, astfel încât UNESCO a aprobat celebrarea a 2200 de ani de la întemeierea orașului Tașkent. Aceste ruine, pe care le-am văzut, sunt sub acelea ale palatului regal turcic distrus atunci când a început invazia arabă.
În perioada care a urmat, de la fundare și până în secolul al VIII-lea, când zona a intrat în sfera islamică, influențele principale au fost acelea ale Regatului Sogdian și ale culturii turcice prin hanatul dezvoltat aici. (Am atenționat anterior, o fac și acum, populațiile turcice ajunse în Asia Centrală nu trebuie confundate cu ceea ce numim populație turcă, „turcic” și „turcesc” având înțelesuri diferite). Dispunem de relatări de la călugări și călători care pendulau între China și India, dar cea mai spectaculoasă mărturie este fresca murală descoperită în Samarkand, conservată in situ în actualul muzeu „Afrasiyab”, în care îl vedem pe regele Varkhuman, la putere în jurul anului 650, primind ambasadorii formațiunilor statale din apropiere, între care și pe reprezentantul statului Chach. Am văzut și acest loc, inclusiv celebra frescă, și este evident că în acea perioadă preislamică aici a funcționat o entitate statală stabilă care avea un rol economic important, fapt dovedit și prin emiterea de monedă.
Un alt strat istoric începe să se formeze o dată cu expansiunea Califatului Arab, întâi cel Umeiad, apoi cel Abasiz, primul ajuns aici în secolul al VIII-lea, iar unul dintre primele efecte este redenumirea orașului din „Chach” în „Shash” din simplul motiv că sunteul „ch” nu există în limba arabă. De atunci putem vorbi despre medina Shash, adică un oraș fortificat, înconjurat de suburbii. Celebrul Abu Bakr, născut aici în secolul al X-lea avea numele complet Abu Bakr Muhammad ibn Ali ash-Shashi, ori al-Kaffal ash-Shashi. Totuși, în timpul samanizilor se revine la denumirea Chach pentru întreaga zonă, pentru ca prin secolul al XI-lea să se treacă de la Chachkand la Tashkand. A urmat invazia mongolă, orașul fiind distrus în anul 1219 de hoardele lui Ginghis Han.
Urmează reconstrucția și un nou ciclu în timpul timurizilor și al dinastiei șaibanide, interval în care Amir Timur (1336-1405) a confirmat rolul strategic al orașului ca parte a imperiului său. Spre sfârșitul secolului al XVI-lea kazahii își extind influența asupra Tașkent-ului pentru o perooadă de aproape 150 de ani, iar din 1784 și până în 1807, sub conducerea lui Yunus Khoja. Între timp, întrega zonă din vecinătate a fost ocupată de o nouă forță, Hanatul Kokand, Tașkent-ul jucându-și bine rolul de oraș situat la intersecții de drumuri, păstrându-și titilul de unul dintre cele mai bogate orașe din Asia Centrală.
Interpetările asupra evoluției istorice sunt diferite, fiind propuse în principal două viziuni: una potrivit căreia imperiul lui Amir Timur poate fi văzut în continuitate cu Imperiul Hoardei de Aur al lui Ginghis Han, ce a urmat fiind o spargere în unități statale mai mici, alta ia în considerare diferențele dintre cele două imperii, iar perioada următoare este tratată unitar în succesiune față de șaibanizi ca un interval de fărâmițare politică și decadență. Noul Muzeu al timurizilor propune o narațiune prin care Amir Timur devine fondator și dă identitate actualului stat Uzbekistan. Merită văzut.
După 1850 putem vorbi despre începutul unei noi perioade și a unui alt strat istoric, să-l numim cel colonial. Rușii ajung în zonă și devin din ce în ce mai agresivi, iar în cele din urmă, după diversiuni și trădări dinăuntru, sub conducerea generalului Mihail Cerniaev, numit ulterior „leul din Tașkent”, străpung zidul de apărare care înconjura orașul și îl cuceresc. Cerniaev a abolit taxele pentru un an, a încercat să fie popular, mergând neînamat pe străzi și prin bazar, dar a sfârșit prin a fi înlocuit cu altcineva, la fel de general, Constantin von Kaufman, iar orașul a devenit capitala Turkestanului rusesc. Vechiul nume „Tashkand” este înlocuit de noul nume „Tașkent” din simple considerente ortografice pornind de la specificul limbii ruse.
La sfârșit de secol nouăsprezece avem o nouă configurație geopolitică în Asia Centrală în care interesele rusești se confruntă în principal cu cele britanice. Dar cursul istoriei se schimbă radical o dată cu Revoluția Bolșevică din anul 1917, iar Tukestanul Țarist se transformă în Turkestanul Sovietic. Stalin reorganizează întregul spațiu și apar cele cinci stanuri ca părți ale URSS, Tașkentul devenind capitala Uzbekistanului. Totul până la colapsul URSS din anul 1991 și declararea independenței de fiecare dintre cele cinci stanuri.
Este fascinant să vizitezi Tașkentul și să îl vezi prin prisma aceste istorii îndelungate. Ming Uryuk, locul de naștere al Tașkentului, primul în ordine istorică, a devenit acum ultimul strat la care au ajuns arheologii. Iar un turist autentic trebuie să știe toate acestea, pentru că „a călători” nu înseamnă să te deplasezi doar în spațiu.
Seara am luat cina la un restaurant select, Jumanji pe nume, după celebrul film. Metaforic vorbind, turismul poate fi un asemenea joc supranatural prin care aduci în câmpul conștiinței, pe baza unor urme reale, făpturi și evenimente ale lumilor trecute.