În avionul de Seul, în primăvara acestui an, am stat aproape, despărțiți doar de culoar, de un cuplu de tineri europeni care ascultau muzică la căști și discutau din când în când cu entuziasm despre ceea ce auzeau. Păreau fericiți, cu ceva nuanțe de extaz, așa că am devenit curios și am intrat abrupt în vorbă cu el, căci el, masiv și colțos, iar nu ea, sofisticată și discretă, stătea pe scaunul de la margine, întrebându-l direct ce muzică ascultă. Inițial a fost surprins, ca și cum s-ar fi simțit investigat în spațiul privat al unor preferințe personale pentru care nu se cuvine să i se ceară explicații, apoi a devenit amabil, a înțeles curiozitatea mea, și mi-a dat căștile. Ei bine, era muzică pop coreeană! A văzut mirarea de pe fața mea, așa că mi-a spus că în generația lui sunt numeroși cei care ascultă K-pop. Își făcuse studiile la Londra și acolo intrase în grupul ascultătorilor de K-pop.
Efectul asupra mea al acestei discuții a fost acela că pe tot parcursul călătoriei în Coreea de Sud am fost foarte atent la acest fenomen muzical și, cu ajutorul lui Penny, am urmărit chiar și istoria lui, cu trupe, vedete, piese de top, aspecte de cancan. De fapt, aș spune acum, este vorba despre un gen muzical divers stilistic, de la pop-ul propriu zis și rock la muzică electronică și hip hop, și care a creat o subcultură pe segmentul de vârstă al adolescenților și tinerilor din Asia de Sud-Est, extinzându-se în toată Asia, apoi în întrega lume, profitând de popularizarea prin intermediul internetului și a rețelelor de socializare, ceea ce a dus la apariția unui mare număr de fani. Personal, mi-a fost ușor să găsesc în cântecele lor multe influențe europene, chiar teme muzicale pe care le știu foarte bine, doar că sunt prelucrate stilistic și combinativ, iar videoclip-urile te duc în altă parte prin spectacolul vizual. Răspândirea genului K-pop poate fi pusă în relație și cu succesul economic sud-coreean, în special în domeniul tehnologiilor de vârf, ceea ce a sportit atracția față de un produs cultural coreean. În cele din urmă, putem vorbi despre o industrie muzicală coreeană cu succes în întreaga lume.
Una dintre cele mai cunoscute trupe, poate cea mai influentă în deceniul trecut, este Big Bang, cei patru componenți fiind G-Dragon, T.O.P., Taeyang și Daesung, supranumiți „regii K-pop-ului”, cu hit-uri precum Bad Boy, Always, Hot Issue, Stand Up, Tonight, ori Alive. În Coreea de Sud este obicieiul să-ți manifești respectul față de cineva făcându-i cadou o pungă de orez. Ei bine, Big Bang-ul a adunat la un concert mai mult de 12 tone, așezate pe primul rând într-un fel de altar muzical. O altă trupă celebră este JYJ (de la numele membrilor, Junsu, Yuchun și Jejung), care a început urcușul cu un turneu în Japonia. A fost și o dezbatere publică atunci când băieții au împlinit vârsta pentru armată, dar până la urmă au făcut-o, în opinia publică fiind dominantă părerea că dacă nu faci armata nu poți fi considerat bărbat. Armata este obligatorie și are o durată de un an și jumătate, singurii care o pot echivala sunt sportivii care iau medalii la Jocurile Olimpice.
Fenomenul are acum dimensiuni sociale la scară mare, generând o industrie muzicală de succes care contribuie semnificativ la Produsul Intern Brut, în competiție, hai să dăm câteva exemple, cu industriile semiconductorilor și a teleoanelor mobile, ori cu industria automobilelor. Coreenii sunt în top-ul mondial la toate acestea. Efectele se extind și asupra mobilității fanilor care vin la concerte de pretutindeni pentru a-și vedea favoriții. Am văzut afișe care anunțau concerte și am observat că mass media informează intes despre fenomen.
Pănâ la urmă, dacă ar fi să fac o comparație între K-pop și ceea ce a fost pe la noi în ultimii douăzeci de ani, atât ca stil muzical cât și ca succes în top-urile muzicale, mi-aș aduce aminte de trupa 3 Sud Est sau de hit-ul „Dragostea din tei” al trupei O-Zone. Personal, acest gen de muzică nu mă fascinează, căci am alte apetențe muzicale, nu pot să mă mai schimb acum după ce o viață întreagă am trăit cu muzica marilor trupe rock, de la Cream, Led Zeppelin și Jethro Tull la Pink Floyd, Deep Purple și Rolling Stones, și nici nu am de gând să mă schimb, în primul rând pentru că nu-mi doresc, căci am o scară valorică cu care mă simt bine. Firește, respect preferințele altora în egală măsurâ cu pretenția ca și ceilalți să le respecte pe ale mele.
Totuși, rămân un explorator, așa că nu mă dau la o parte de la experiențe alternative. Și uite că am avut surpriza ca la final de mai, după ce mă întorsesem din Coreea de Sud, să particip la Teatrul Național din București la un spectacol intitulat „Seara muzicii coreene K-Pop & K-Drama”. Tineri artiști coreeni au interpretat piese muzicale de mare succes, dar și unele melodii din coloana sonoră a serialelor coreene, care au și ele un public în România. Oaspetele special a fost Leyah, o pianistă, compozitoare și cântăreață.
M-am întâlnit la acest spectacol cu un amic din generația mea, iubitor al marilor chitariști, de la Eric Clapton la recent răposatul Jeff Beck. El mă văzuse primul și mă aștepta cu un zâmbet mucalit să îl descopăr. Firește, primul lucru la care ne-am gândit a fost să ne explicăm unul altuia prezența acolo. Așa am aflat că fiica de douăzeci de ani, acum studentă la Arte, îi ceruse imperativ să vină la spectacol. Am chibițat puțin pe tema trecerii timpului și a schimbărilor de generații, pentru ca, inevitabil, să ne reamintim de primul val coreean venit în România, de această dată unul nordic.
Vă mai aduceți aminte? Era în luna iunie a anului 1971 când Ceușescu vizita Coreea de Nord a lui Kim Ir Sen. Memoria mea este uluitor de proaspătă și îmi aduce imagini care mă ajută să înțeleg și mai bine tranformarea lui Ceușescu într-un promotor al cultului personalității. Atunci am văzut întâia oară un banner uriaș pe care comuniștii coreeni scriseseră în limba română „ Trăiască tovarășul Nicolae Ceaușescu, conducător iubit și stimat al poporului român”, iar apoi a fost acel megaspectacol în care 120 000 de oameni au umplut un stadion pentru a-l celebra pe „înaltul oaspete”. Este evident că atunci s-a aprins un beculeț în mintea lui Ceașcă și că această vizită l-a inspirat și l-a făcut, în defavoarea propriului popor, să aibă o viziune asupra viitorului României bazată pe cultul personalității, pusă în practicâ în anii care au urmat.
Ce contrast! Fericiți tinerii de acum cu valul lor de K-pop și bine pentru noi că ce a fost a fost, căci ce e val, ca valul trece.