17.3 C
Giurgiu
joi, februarie 29, 2024

Tașkent, Muzeul de Arte Aplicate

Nu poți să înțelegi un popor și...

Catedrala Înălțării și parcul „Panfilov” din Almaty

Poate nimic nu ilustrează mai bine caracterul...

Șah la rege cu nebunul

S-a dezbătut și votat bugetul. Joi. Ce...

Viața culturală românească în Israel

ActualitateCulturaViața culturală românească în Israel

Cândva, demult, prin anii ’60, evreii originari din România ocupau locul doi (aproape un sfert de milion), după comunitatea general-israeliană, în rândul grupărilor etnice din Israel. Au venit însă anii ’90, cu masiva imigrație din spațiul ex-sovietic, care a adus în doar doi-trei ani peste un milion de persoane, modificând din temelii raportul interetnic din țară. Iar modificarea a fost atât de profundă, încât și-a găsit expresia în apariția a două noi partide pe scena politică de la vest de Iordan, care reprezentau interesele proaspetei comunități rusofone. A fost, de altfel, singura experiență reușită de acest gen, căci alte tentative (iclusiv una „românească”) de constituire a unor partide etnice, s-au soldat cu eșecuri răsunătoare.

Cu toate acestea, evreii originari din România continuau să reprezinte un procent considerabil din populația Israelului dar, neavând aspirații politice – sau, cel puțin, nu la nivel comunitar, s-au remarcat în conglomeratul de naționalități conlocuitoare care alcătuiau Țara Sfântă mai degrabă pe plan profesional, unde au excelat ca medici, avocați, profesori, întreprinzători, actori, scriitori, pictori, antreprenori, sportivi, ziariști, militari, ba chiar și politicieni, deși nu în număr mare. Nu a mirat, deci, pe nimeni (și, în niciun caz nu a jignit) afirmația de circumstanță a unui celebru politician israelian care a deținut cele mai importante funcții în stat, culminând cu cea de președinte, și care a afirmat cândva că evreii din România au sosit în Israel încălcați în pantofi cu talpa din cauciuc, într-atât de consistentă fiind obstinația de a nu-și semnala prezența. Șimon Peres, despre care este vorba, se referea la un tip specific de prezență, cea politică, într-o țară în care, cum se susținea, nu-ți poți spune punctul de vedere, dacă nu bați cu pumnul în masă. Iar „românii” din Israel tocmai asta nu știau: să bată cu pumnul în masă.

Dar, dacă n-au făcut-o pe plan politic, au făcut-o cu suficientă vigoare pe plan cultural, înființând ziare și reviste, asociații, teatre, montând spectacole, organizând spații și manifestări universitare și academice, sau întreținând un permanet și viu contact cu țara de origine. N-am să dau nume și exemple, din simplul motiv că nu le-aș putea aminti pe toate care ar merita acest lucru, dar voi remarca în mod excepțional două dintre ele, care au reprezentat un fel de port-drapel al vieții culturale de expresie românească din Israel.

Prima dintre acestea este Asociația scriitorilor de limbă română, care încă mai există și crează manifestări originale (conferințe, lansări de carte, festivități, acordare de premii, schimburi culturale, organizarea de târguri specifice, etc), făcând totodată parte din Uniunea Scriitorilor Israelieni, iar a doua, care, din păcate, și-a încetat existența în urma dispariției unuia din membrii ei fondatori, Cercul cultural de la Ierusalim, activ aproape un sfert de secol și adunând în manifestări specifice tot ce-a avut mai valoros cultura română din țara de origine, din Israel sau din Diasporă. Rezultatul acestei inițiative culturale unice s-a materializat în apariția, de-a lungul timpului, a trei volume („Întâlniri la Ierusalim”, „Noi întâlniri la Ierusalim” și ”Lumea văzută de la Ierusalim”) publicate la Editura Fundației Culturale Române, ulterior a Institutului Cultural Român din București, care au marcat nu doar etape specifice din existența Cercului, ci au dat totodată expresie dialogului continuu care s-a înfiripat între cele trei spații culturale menționate, spre beneficiul tuturor și al fiecăruia în parte.

Se mai cuvine menționată aici secția din Israel a Institutului Cultural Român, cu sediul la Tel Aviv, care în cei aproape douăzeci de ani de existență a jucat un rol stimulativ în consolidarea relațiilor culturale româno-israeliene, prin angajarea unor proiecte de resort care priveau viața literară din cele două țării, schimburi de opinii și experiență, organizarea de concerte, festivaluri de film, ateliare de creație, acordarea de premii, încurajarea turismului din ambele țări, și multe altele.

Pe plan național merită amintite o serie de organizații ale evreilor originari din România, unele încă existente, altele dispărând odată cu dispariția liderilor lor, cum ar fi: HOR (Organizația evreilor originari din România), ACMEOR (Associația mondială a evreilor originari din România), care și-a încetat existența în urmă cu aproape zece ani, AMIR (Uniunea evreilor originari din România), și multe altele cu manifestări strict locale, axate nu doar pe aspecte culturale, ci și civic-sociale sau confesionale.

Toate aceste organizații și manifestări sunt un indiciu evident, deși nu exhaustiv, al personalității culturale a evreilor originari din România la nivel comunitar, care vine să compenseze într-o oarecare măsură absența la nivel politic și să pună o pecete distinctă pe ansamblul mozaicat al societății israeliene.

Articole noi

Vezi si alte etichete:

Ultimele articole