Beatlesmania

Nu mă așteptam să găsesc în anul de grație 2022, în îndepărtatul Kazahstan, în
Almaty, orașul merelor pârguite, o statuie a celor patru Beatles la care tinerii fac pelerinaj
pentru a face fotografii în timp ce din difuzoare discrete se aud acordurile atât de cunoscute
ale pieselor de mare succes ale trupei. A fost ideea Svetlanei să vizităm acel parc amestecat în care cultura populară și distracția se combinau hibrid, poate chiar disonant. Scopul ei a fost nu doar să vedem parcul, ci să ne poată arăta orașul văzut de la înălțime. Statuia celor patru Beatles și entuziasmul tinerilor care se îngrămădeau la rând pentru a poza cu John, Paul, George și Ringo m-au prins atât de tare ca fenomen de masă încât m-am gândit mult la această atracție a muzicii Beatles după atâția ani de la gloria tinereții lor și a copilăruiei mele.
Din difuzoare se auzea piesa Yesterday, iar sufletul meu s-a zburlit și a căzut în borcanul cu
melancolie. Nu spun că muzica generației Beatles a fost mai bună decât muzica de succes a
generației actuale, admit că fiecare generație are gusturile ei, însă cred că în cazul Beatles este vorba nu doar de muzica unei generații, ci de o muzică universală în spațiu și timp, bună pentru orice ființă înzestrată cu bunul simț muzical. Sociologii au încercat să explice succesul enorm al muzicii Beatles ca un fenomen social care a cuprins masele până la isterie, dar această explicație mi se pare reducționistă și simplificatoare. Cred că muzica celor patru
Beatles are o așa de mare adresabilitate mai cu seamă prin mesajul pe care îl transmite și prin frumusețea muzicală a melodiilor. Muzica lor pulsează de viață, imaginație și umanism, fiind o expresie a trăirilor umane celor mai profunde care izvorăsc din partea bună a ființei umane, ceea ce vine din și duce spre divinație. O lume făcută după tiparul Beatles ar fi una fericită, vioaie, iubitoare și altruistă. Altfel spus, găsim în muzica lui Beatles ceea ce ne dorim și ne lipsește în viața reală.
Am vrut să îmi confirm mie însumi toate aceste gânduri și cu prima ocazie când am
putut să o fac, în timpul unui zbor de nouă ore spre un arhipelag din Oceanul Pacific, făcut la sfârșitul anului trecut, între Cărciun și Revelion, am reascultat toate cele douăsprezece albume Beatles lansate în United Kingdom, considerate drept standardul la care trebuie făcute referințele de bază. A fost prima dată în viața mea când am avut timp să fac acest lucru într-o singură zi și cred că sunt printre puținii care au făcut-o vreodată. Închipuiți-vă, timp de aproape nouă ore, în căștile prinse strâns în lateralul urechilor a fost numai lumea muzicală a trupei Beatles! Mărturisesc că efectul a fost unul extraordinar, ca și cum într-o zi aș fi trăit intensitatea unei vieți întregi. Am parcurs drumul de la puștii rebeli care deveneau idoli planetari la bărbații maturi care experimentau muzical în cele mai diverse registre, de la Please Please Me la Sgt. Pepper's Lonely Hearts Club Band, ori de la Revolver la Rubber Soul și de la „The White Album” la Abbey Road . Este o muzică desăvârșită, un bun exemplu de a crea ceva nou din inluențe atât de diverse și de diferite. Un profesor de filosofie, Bruce Ellis Benson, spunea că în muzica trupei Beatles se regăsesc influențe de muzică celtică, de rhythm and blues, de muzică extrem orientală, dar și de country, rezultând însă de fiecare dată ceva nou.
Pentru cine nu a trăit în direct acele vremuri am o recomandare cinematografică, nimic
altceva decât filmul A Hard Day's Night, făcut de cei patru în anul 1964, când erau pe culmea valului, și regizat de Richard Lester. Filmul este expresia pură a Beatlesmaniei și mai mult decât atât. Vedem în acest film atât fenomenul social și muzical, cât și creativitatea artistică în desfășurare într-o fantezie debordantă. Iar pe cei care îi refuză muzicii Beatles statutul de artă supremă îi invit la o audiție a uneia dintre piesele mele preferate, When my guitar gently weeps, compusă de George Harrison și interpretată cu talent la chitară de prietenul său, Eric Clapton. Într-adevăr, „I look at the world and I notice it’s turning”, dar Betlesmania este eternă.