Farmecul Buharei poate fi pe deplin trăit numai dacă cel puțin într-una dintre serile pe care le petreci acolo iei o cină tradițională acasă la o familie. Și pentru că mi-a plăcut atât de mult, am repetat experiența și cu ocazia celei de a doua vizite, așa că vă voi spune o poveste care unifică ambele întâmplări. Această „cină la o familie” este un produs turistic pe care îl poți cumpăra la pachet cu alte servicii de la agențiile de turism. Familiile au la rândul lor contracte cu agențiile care intermediază afacerea și aduc grupurile de turiști. Casele au un salon în care oferă cina și sunt deschise vizitării, astfel încât îți poți face o ideea despre cum locuiește o familie de condiție bună și care își rotunjește veniturile prin aceste servicii. Unele case mai mari au două sau trei saloane de diverse dimensiuni în care se servește masa și unul central în care turiștii sunt întâmplinați, inclusiv o vatră de foc la care se pregătește plovul.
Am zis „plov”, adică nimic altceva decât un fel de pilaf de pe la noi, pregătit însă după o rețetă locală care face faima Buharei. Plov-ul este atât o mâncare tradițională, cât și o mâncare de bază și un fel de mâncare servit la evenimente speciale. Pe scurt, plovul este nelipsit, ori, dacă vă place așa, „Nicio masă fără plov!”
Pentru că mi-a plăcut am discutat despre tradiția preparării plovului cu Baba Iasmina, experta familiei, și seara, ca să nu uit, am notat rețeta folosită de ea. Firește, ingredientul suport este orezul, în el se vor afla la final toate celelalte, orezul este mediul unificator în care se obține acel gust unic de plov. Ca de obieci, mi-a spus Baba Iasmina, plovul este cu atât mai gustos cu cât știi mai bine cum să îl pregătești. Apoi mi-a zis cam așa: „Degeaba îți explic eu matale, degeaba notezi rețeta, că tot nu o să știi cum să faci un plov bun. Asta nu se învață din cărți, cum să faci un plov se învață dacă faci plov, și eu, uite, fac asta de o viață, de-aia pot să mă laud că știu cum să fac un plov gustos. Dar matale, dacă o să încerci să îl faci acasă, vei vedea că nu o să îți iasă. Îți trebuie răbdare și experiență.”
Înconjurată de noi, Baba Iasmina a început să prepare plovul. Încerc să sistematizez, altfel m-aș pierde în amănunte. Așadar, întâi ingredientele, apoi procesul tehnologic, la final alte detalii.
Carnea preferată a localnicilor este, în ordine, carnea de oaie, apoi vită sau vițel, în lipsă de primele se preferă pui, la sfârșit este porcul, de înțeles pentru un spațiu religios predominant islamic. Firește, se pot combina, Baba Iamina a spus că preferă o combinație de vițel și oaie. Îți mai trebuie legume, și anume, morcovi, ceapă, căței de usturoi nedescojiți, precum și, dacă vrei, ouă fierte care se adaugă la sfârșit în amestec. Noi am avut privilegiul ouălelor de prepeliță. Celelate mirodenii care se adugă pe rând sunt, în funcție de preferințe, sarea, piperul, chimenul, dafinul, ori boia de ardei. Localnicii folosesc și frunzele de la un fel de tufă spinoasă, un mărăcine, cu numele științific „Berberis vulgaris”, de unde și denumirea comună de „barbaris”, la noi i se zice „drăcilă”. Face și fructe cu gust acrișor, bogate în vitamina C, desigur. Era să uit, este nevoie și de ulei de floarea soarelui.
Să trecem acum la descrierea procesului tehnologic pornind de la observațiile pe care le-am făcut. Când am sosit noi, toate ingredientele erau deja pregătite, adică spălate și tăiate. Baba Iasmina a pus pe foc un ceaun de mari dimensiuni și a turnat în el, după ochi, ulei de floarea soarelui și a așteptat să se încingă. Prima legumă pe care a pus-o în ulei a fost ceapa tăiată și a început să o mestece, iar când mirosul de ceapă rumenită a început să se răspândească a adăugat carnea.
A lăsat-o pe o tânără ucenică să mestece și ea ne-a povestit câte ceva despre casa în care ne aflăm, că a fost construită la mijloc de secol nouăsprezece de străbunicii ei, negustori înstăriți, că au fost și vremuri grele, dar că acum este bine și că ne mulțumește nouă, turiștilor. Au trecut poate mai mult de zece minute până când amestecul s-a călit bine, când Baba Iasmina a adăugat morcovii, apoi cu ajutorul aceleiași tinere, a turnat apă cu paharul în amestec și a așteptat ca acesta să înceapă să fiarbă. Apoi a adăugat și celalelte mirodenii și cățeii de uaturoi, după care a început să guste și să adauge condimente, sare și piper. Aerul se umpluse de un miros plăcut care ajungea până în gură, la papilele gustative, deopotrivă ca o desfătare și ca o poftă. Apoi Baba Iamina ne-a arătat orezul pus într-un alt vas și ne-a spus că acesta va fi adăugat la final deasupra întregului amestec după ce fierbe apa.
Ne-a invitat apoi să urcăm la etaj, acolo unde se află saloanele de servire a mesei. Am admirat decorațiile din lemn ale scării, iar în salon am văzut o sobă din teracotă frumos ornamentată. Masa era deja întinsă, cu salate și plăcinte cu diverse conținuturi. Ne-am așezat în așteptarea plovului și am comandat un vin de Buhara. Bărbatul din casă, Moș Fozil, și-a intrat în rol și ne-a făcut o prezentare a zonelor viticole, cu Valea Fergana, apoi împrejurimile Tașkent-ului și ale Samarkand-ului, după care s-a întors la Buhara lui și ne-a introdus în tainele vinului roșu de Saperavi.
A venit plovul și, pofticoși și lacomi, ne-am înfruptat din el de ne jucau lupii la gură. Uitasem de ele, au apărut și ouăle de prepeliță, ascunse și ele în plov. Ca să iei din toate trebuia să înfigi polonicul cât mai adânc prin toate straturile. Și cum plovul nu se poate consuma pe uscat, mai multe sticle de vin au fost desfăcute, iar clinchetul paharelor a devenit muzica acelei seri.
Am plecat spre hotel pe jos, bucuroși să păstrăm în aerul respirat mirosul de plov.
Iar după vin am trecut pe Omar Khayam, cu versurile lui de acum aproape o mie de ani în care ne regăsim:
Mă dojeniţi că veşnic sunt beat. Ei bine, sunt!
Necredincios mă faceţi. Şi ce dacă-i aşa?
Puteţi orice să spuneţi pe socoteala mea.
Îmi aparţin. Pricepeţi? Şi sunt ceea ce sunt.