){kind=link}
De fapt, recunosc că nu am fost surprins atunci când am ajuns în fața statuii lui Șahmeran, Regina Șarpe (sau Regele, adică de sex masculin, așa cum apare în unele reprezentări, așa cum este și statuia din Tarsus), căci fusesem avertizat asupra prezenței sale în istorie încă de ieri, atunci când pe drumul dinspre Adana spre Tarsus văzusem de la distanță ruinele unui castel fortăreață despre care se spune că i-ar fi aparținut și care, tocmai de aceea, se numește Yılankale, adică „Castelul Șarpe”. Realitatea istorică este că acest castel este în stil armenesc și este legat de populația de origine armeană din zonă, fiind construit undeva la sfârșit de secol doisprezece și început de secol treisprezece. Castelul se află pe culmea unui deal stâncos și, de la distanță, pare conservat satisfăcător. Deși abadonat, castelul a rămas un element în peisaj și este invocat în legătură cu Șahmeran, creatura mitică jumătate femeie și jumătate șarpe care își avea reședința legendară pe acolo.
Așa cum povesteam în episodul anterior, în Tarsus, în intersecția care are pe un colț Biserica-moschee și pe celălalt, în diagonală, Mormântul Profetului Daniel, se află statuia lui Șahmeran, aici un tânăr chipeș încolăcit de șapte șerpi. Statuia este o atracție pentru toată lumea care trece pe acolo, o oprire pentru o fotografie fiind gestul puținilor trecători care par a avea interese turistice.
În apropiere, la doar câțiva zeci de metri, se află vechile băi romane, transformate acum în hamam, încă funcțional. Un panou semnalizează faptul că acesta este locul în care Șahmeran, Regina Șarpe, a fost ucisă într-o ambuscadă în timp ce se pregătea de îmbăiere. Legenda merită cunoscută în întregime. Povestea este despre o prietenie strânsă, un secret profund și o trădare care se termină cu moartea lui Șahmeran. Drama începe atuinci când Cansab, tăietorul de lemne, este coborât într-o fântână de prieteni pentru a recolta miere. Ajuns în lumea subterană, Cansab este abandonat de pretenii de la suprafață și este capturat de șerpii care îl pun față în față cu Șahmeran, aflând astfel secretul acesteia. Inițial, Cansab este obligat să rămână în subteran pentru a nu risca dezvăluirea secretului, apoi este lăsat să se întoarcă în lumea de la suprafață cu condiția să nu spună nimănui ce a văzut. Totuși, după o vreme, timp în care Cansab tăcuse mâlc, regele ținutului de la suprafață cade bolnav și se pune problema găsirii lui Șahmeran, persoana care ar fi fost vinovată de boala regelui. Cansab nu reușește să țină teribilul secret al Reginei Șarpe și așa se face că aceasta este prinsă în acele băi tocmai când își lepăda pielea de șarpe. Drept recompensă, Cansab este numit Mare Vizir, dar prețul plătit de umanitate este că de atunci încoace șerpii au devenit veninoși și, deopotrivă, dușmani ai oamenilor. Regăsim în această legendă vechi reprezentări mitice care vin din perioada zoroastristă și sunt expresia unei viziuni dualiste asupra lumii, cu două lumi suprapuse, una subterană, alta terestră, dar și cu o relație specială între oameni și regnul animal.
Dar legenda lui Șahmeran este una foarte răspândită în lumea Orientului Apropiat, în folclor și în mitologie, o găsim la iranieni, kurzi și turci. Numele „Șahmeran” vine din limba persană și înseamnă „regele șerpilor”. Una din sursele legendare mai târzii este povestea Reginei Șarpe din „O mie și una de nopți”, unde avem o istorisire asemănătoare, doar că aventura este trăită de fiul unui filosof grec.
Oricum, populația kurdă din zonă utilizează în continuare reprezentări simbolice ale Reginei Șarpe, astfel încât este indiscutabilă prezența sa în cultura populară, fiind asociată cu norocul și puterea. Am văzut asemenea reprezentări imagistice pe obiecte din metal sau din sticlă, mai toate înfățișând o creatură cu două capete, unul de femeie, altul de șarpe, ambele încoronate, cu mai multe picioare în stilul unui miriapod. Și să nu uit, chestie de cochetărie, femeia are în jurul gâtului un colier
Așa cum am menționat deja mai sus, actualul hamam a fost construit pornind de la băile romane existente, iar repunerea lui în funcțiune poate fi datată în perioada cuceririi acestei zone de către turci, deci undeva între secolele al XIV-lea și al XVI-lea. Băile au fost restaurate apoi în anul 1873, în perioada de expansiune a Imperiului Otoman. Tot atunci s-a făcut și o extindere față de planul inițial. Fundația a rămas cea romană, fapt sesizabil și prin aceea că nivelul construcției este mai jos decât cel al străzii actuale.
Seara, după acest tur prelungit sub soarele arzător, am reușit să experimentez o băutură care este foarte populară în partea de sud-est a Turciei, atât de căutată încât se vinde la bidoane de mare capacitate. O beau cu toții, copii și bunici, femei și bărbați, pe stradă sau la restaurant. Se numește „șalgam” și ai zice că este zeamă de varză dacă este să o judeci după consistență și gust, doar că nuanțele de violet te pun în încurcătură. Este obținută prin fermentare din morcovi, napi, ardei iute, apă și sare. Merge perfect cu kebab și îți dă o senzație plăcută de curățare intestinală. Nu știu cum li se pare altora, dar pe mine m-a convins, așa că am continuat cercetările și am descoperit că, așa zic aceia care o recomadă, șalgamul este o băutură sănătoasă, bogată în vitaminele A, B și C, în antioxidanți și în potasiu, are proprietăți probiotice și ajută la digestie. Așa că nu uitați să încercați șalgam când veți mai ajunge în Turcia și nu uitați de Regina Șarpe!