34 C
Giurgiu
miercuri, iunie 19, 2024

Straturi istorice la Tașkent. Călătorie în timp

Tașkentul poate fi explorat în multiple feluri,...

„1 Mai” la Seul, Coreea de Sud

Am vizitat prima dată orașul Seul în...

„Broadway” de Tașkent

          Poate că un simptom semnificativ al...

A fi înseamnă… a-ți fi frică

OpiniiA fi înseamnă... a-ți fi frică

Despre „a fi” în ordinea omenescului se poate scrie din perspective multiple și în registre diferite, de la glorificarea ființei umane ca purtătoare de virtuți eroice, precum curajul exersat fără teamă de Ahile, la existența omului în orizontul misterului și al revelației, așa cum îl numește Blaga. Dar vanitatea antropocentrică a primit mai multe lovituri necruțătoare în ultimele secole. Îmi aduc aminte de un manuscris a lui Sartre în care acesta menționa trei dintre aceste decăderi de pe soclul absolutizant al ființei umane. Eu aș fi început chiar cu viziunea iudeo-creștină a căderii în păcat. După Sartre însă, prima lovitură este dată de Copernicus, cel care arată că planeta pe care locuiește omul nu este centrul Universului, ci un corp ceresc oarecare, satelit al unui soare într-o lume cu un număr uriaș de sori. A doua decădere sau aducere la justa măsură este realizată de Darwin prin teoria evoluției selective, cel care îl plasează pe om în rând cu animalele regnului biologic. În fine, aici vroiam să ajung de fapt, Freud, creatorul psihanalizei, arată că omul nu este pe atât de rațional pe cât crede, ci este o ființă dominată de profunzimi abisale, energizate de pulsiuni libidinale. Dacă luăm în considerare acest al treilea model al ființei umane, atunci ce ne rămâne de făcut este să descifrăm tainele inconștientului, inclusiv cel colectiv, așa cum va fi făcut Carl Jung, preferatul cultural al multor generații de atunci încoace, citat muzical de Sting în piesa „Synchronicity”.

Să ne facem curaj, să ne ținem respirația, și să ne scufundăm în adâncuri. Descoperim stratul bazal al angoaselor și al afectelor, acolo unde se află și frica. Neîndoielnic, frica este constitutivă ființei noastre biologice, aparține în acest sens lumii animale, doar că specia noastră o conștientizează și o rafinează emoțional și cultural. În ordinea evoluției noastre dinspre animalitate spre umanitate, probabil că elementele de hotar cele mai importante sunt, așa cum le-a enumerat Noica, frica, frigul, foamea, erosul și logosul.

Ne este frică pentru că suntem vii și pentru că știm că suntem expuși pericolelor. Pascal ne avertiza că deși avem o minte care conceptualizează infinitul, un abur este suficient pentru a ne doborî. Aceasta-i condiția noastră de „trestie gânditoare”, cu toate vulnerabilitățile și grandoarea inerente.

Ne este frică și ca ființe sociale deoarece știm că pericolul nu vine numai din natură, ci și de la ceilalți. Hobbes semnala că societatea nu este nimic altceva decât un război, că omul este lup pentru om, rostind faimosul dicton „homo homini lupus” . Acest principiu al fricii este ușor de extins de la oameni la comunități și, mai departe, la state, în relațiile internaționale. Doctrina descurajării și războiul rece sunt asemenea cazuri de dezvoltare a fricii celuilalt. Panica și agorafobia sunt două dintre manifestările fricii pentru care sunt căutate terapii. Desigur, mai puțină frică echivalează cu o îmbunătățire a condiției existențiale. Problemele se complică atunci când frica este însoțită și de frica de a-ți fi frică, caz în care frica poate pune stăpânire pe suflet și devine o dimensiune unilaterală a trăirilor persoanei. Să o eliminăm atunci pentru a ne fi bine? Nicidecum, am cădea în alte abisuri din care doar frica ne poate salva. Vorba aceea, „frica păzește pepenii”.

Articole noi

Vezi si alte etichete:

Ultimele articole