Mă gândesc la revelioanele pe care le-am petrecut în diverse părți ale lumii și încerc să selectez unul a cărui amintire să fie nu doar proaspătă, ci chiar să ofere ceva semnificativ despre ceea ce ni s-a întâmlpat în ultimii ani. Evident, viața noastră a fost marcată în ultimii ani, poate chiar mai mult decât ne dăm seama, de pandemia Covid 19, de acele experiențe limită prin care am trecut cu toții, fiecare în felul lui.
Suntem în toamna anului 2021, după mai bine de un an și jumătate de la primele cazuri mortale produse de virusl Covid 19 în Europa. După lunile de izolare din prima parte a anului 2020 urmase o restrângere treptată a restricțiilor pe măsură ce pandemia descreștea ca efect al imunizării naturale sau dobândite prin vaccinare, dar încă era greu să găsești destinații sigure. Ca un pasionat de călătorii am refuzat să rămân acasă doar pentru că un virus bântuia lumea, așa că am folosit la maximum toate oportunitățile care au apărut. Firește, m-am vaccinat imediat, întâi o doză, apoi a doua, în cele din urmă și a treia, și cert este că așa am putut călătorii prin diverse țări, uneori adăugând completarea a tot felul de formulare și chestionare, ori făcând, acolo unde se cerea, testele suplimentare.
Când am început să fac inventarul destinațiilor disponibile pentru vacanța de iarnă dintre anii 2021 și 2022 m-am ghidat după câteva criterii. În primul rând, să nu fie o zonă foarte afectată de virus, cu o mare incidență a cazurilor grave și a deceselor. Am consultat diverse statistici și am început să am unele preferințe. În al doilea rând, să nu fie o procedură prea complicată de intrare, adică, fie să se permită accesul pe baza certificatului de vaccinare, fie să se ceară un test simplu, ușor de făcut. În al treilea rând, să fie o destinație care să mă intereseze, adică un loc în care nu am mai fost sau în care am fost cu mulți ani în urmă. Când am tras linie am constatat că lista era destul de scurtă, așa că nu am stat prea mult pe gânduri pentru a alege un circuit de nouă zile în Uzbekistan, cu revelionul petrecut la Samarkand.
Am ajuns la Samarkand venind cu trenul de mare viteză de la Tașkent. Eram pentru a două oară acolo, în antica Marakanda despre care am povestit într-un articol anterior. Prima oară fusesem în urmă cu mai bine de 30 de ani, pe vremea comunismului, într-un tur organizat de ONT prin cele cinci capitale ale stanurilor plus Samarkand. Îmi aduceam aminte de atmosfera orientală, de clădirile istorice aflate în degradare, de culorile cenușii și monotonia mecanicistă a fețelor oamenilor, ori de pepenele pe care l-am cumpărat de la uu vânzător taciturn care își ținea marfa pe un covor întins pe trotuar. Mi s-a părut interesant ceea ce am văzut, așa că mă întrebam ce a mai rămas din toate acestea.
Am ajuns în oraș spre prânz în ziua de 31 decembrie 2021 și soarele se ivise promițător pe cerul verdastru. Avem timp și de un tur cultural până la petrecerea de revelion. Primul obiectiv este mausoleul lui Amir Timur sau Timur Lenk, așa cum îl știm noi, europenii, un nume pe care însă uzbecii îl refuză pentru eroul lor, învingătorul lui Baiazid I, pentru că „Lenk” înseamnă șchiop, și nu se cuvine să faci dintr-o infirmitate o referință identificatoare. Despre toate acestea voi mai vorbi, merită. După vizitarea mausoleului am pătruns în centrul istoric al orașului și ne-am oprit să vizităm piața Registan, una dintre cele mai cunoscute piețe istrice ale lumii, un fel de loc emblematuic al civilizației timuride. O mai văzusem și cu ocazia primei vizite, dar totul mi se părea acum altfel, cu întreg spațiul amenajat după cele mai pretențioase standarde turistice. Am petrecut în piață toată după amiaza, bucurându-ne de vremea ca de primăvară. Voi scrie și despre această vizită în piața Registan un articol separat, merită.
La orele înserării ne-am grăbit să ajungem la hotel pentru a ne pregăti de petrcere. Pe la ora nouă ne-am reunit și am pornit spre unul dintre marile restaurante ale orașului, Sangizar, de fapt, un complex de localuri. Petrecerea este într-o sală imensă, cu multe mese în jurul unei scene, acolo unde va avea loc spectacolul. Sunt foarte mulți localnici, familii de diverse vârste, unele și cu copiii de vârstă școlară, turiști mai puțini, probabil doar din țările din vecinătate, căci, deși caut, nu găsesc pe nimeni dintr-o zonă mai îndepărtată. Dar acest lucru este spre avantajul nostru deoarece gazedele ne consideră oaspeții lor cei mai importanți, ne dau o masă în apropierea spațiului de spectacol și de dans, iar ospătarii vor fi tot timpul cu ochii pe noi, gata să ne îndeplinească toate dorințele.
Începe ospățul cu platouri de aperitive dintre cle mai diverse, apetisante și gustoase, adică te atrag și te fac să rămâi al lor. Muzica crește în intensitate și apar prezentatorii spectacolului. Ne promit un show care va avea formatul unei ceremonii de decernare a premiilor Osscar, iar momentele care vor urma vor fi scene din diverse filme de mare succes. Muzica este pentru toate vârstele, de la mari succese din anii 1980 la piese actuale din noile genuri muzicale care au apărut între timp. Spectacolul de dans este un mozaic de ritmuri, de la mișcări robotice la nelipsitul dans din buric al cadânelor coborâte dintr-un caravanserai de pe vremurile de odinioară ale Drumului Mătăsii. Se organizează și un concurs cu premii, totul într-o atmosferă de entuuziasm și de belșug culinar. După miezul nopții și șampania de la cumpăna dintre ani, după ce îl izgonim pe 2021 și facem loc zilelor lui 2022, ospătarii încep să aducă platouri cu diverse cărnuri, ca într-o scenă a abundenței și a plăcerilor de la curtea unui emir. A fost o veritabilă provocare pentru a face un tur al gusturilor orientale, cu rafinamente puțin bănuite. Am abuzat de bunăvoința șefului de sală pentru a găsi și un vin care să se potrivească, așa că plăcerile s-au împlinit.
A fost o experiență plăcută și interesantă, un amestec de tradiție și mondializare, de cultură locală și cultură globală, un bun exemplu despre cum poți să îmbini două aspecte care uneori sunt puse în opoziție în mod greșit. Dar cel mai reconfortant a fost faptul că am uitat complet de pandemie și de toate vicisitudinile ei.
Pe la trei dimineața eram la hotel pentru un somn odinitor. La prânz ne-am dat din nou întâlnire pentru a continua explorarea orașului. Și am făcut-o până la orele înserării când, pe o ploaie torențială care ne pândise toată ziua, ne-am oprit iarăși în piața Registan pentru a ciocni un pahar de șampanie. Clinchetul paharelor și sunteul vifors al șampaniei turnate în pahare mi s-au părut elementele magice care au băgat virușii în convalescență. Viața are prioritate!
P.S. Scris astăzi, 31 decembrie 2024, în Playa Blanca, Panama