Când am început documentarea pentru a doua mea vizită în Uzbekistan în iarna dintre anii 2021 și 2022 am căutat să aflu și care sunt noutățile din această țară petrecute între timp, Și erau numeroase, dat fiind faptul că precedenta călătorie o făcusem în tinerețe, înainte de 1989. Între altele, am constatat că atât în prezentările făcute de agențiile și site-urile de turism, cât și în relatările călătorilor se vorbea adesea despre trenul de mare viteză din Uzbekistan. Prima reacție a fost de surprindere, apoi, asemenea unui călător care nu pierde nimic, mi-am propus să fac în așa fel încât să prind o călătorie cu el pentru a vedea despre ce este vorba.
Primele trenuri de mare viteză din viața mea au fost cele din Franța, vestitele TGV-uri, când am parcurs într-o nopate distanța dintre Paris și Marsilia, apoi am umblat și pe alte rute. După aceea a urmat experiența japoneză, când am admirat și ritualul impegaților de mișcare și al însoțitorilor de vagon, de la sosirea trenului pe peron și până la părăsirea trenului de către călători. Practic, în Japonia este mai rentabil să percurgi marile diatanțe cu trenul, aceasta și pentru că insulele sunt legate între ele prin tuneluri. Îmi aduc aminte de trecerea prin tunelul subteran care leagă Hokaido, insula mare din nord, cu Honshu, insula centrală. După aceea am asistat și la intrarea chinezilor în competiție, după ce inițial făcusem o călătorie de vreo 16 ore cu un tren normal între două orașe. A urmat tot o țară asiatică, Coreea de Sud, cu un „bullet train” între Daegu și Seul care s-a apropiat de 300 de km pe oră.
Iată și experiența uzbekă. După ce ne-am aflat în Tașkent câteva zile, urma să mergem la Samarkand pentru petrecerea Revelionului. Gara din Tașkent este un hub important în Asia Centrală din simplul motiv că se află pe traseul de cale ferată care face legătura între țările din vest și cele din est-ul Asiei. La sârșitul secolului al XIX-lea s-au realizat toate aceste conexiuni, apoi au fost extinse. Gara a fost modernizată de câteva ori în secolul al XX-lea, iar din anul 1984 a fost legată de oraș și cu o linie de metrou.
Trenul de mare viteză operează sub denumirea istorică „Afrosiyob”, împrumutată de la site-ul arheologic al primului oraș de sub actualul Samarkand, dezvoltat înainte de venirea lui Alexandru cel Mare. Construcția liniei a fost finalizată în anul 2011, cu refacerea terasamentelor vechii linii, construcția unora noi, precum și montarea unui nou sistem de control, primul tren plecând de la Tașkent spre Samarkand pe 26 august 2011, iar din anul 2016 linia a fost extinsă până la Bukhara, așa că are acum aproape 600 de km care sunt parcurși, cu tot cu opriri, în puțin peste trei ore, viteza maximă atinsă fiind de aproape 250 de km pe oră. Se lucrează la mărirea vitezei și, firește, la reducerea timpului de călătorie, distanța dintre Tașkent și Samarkand fiind parcursă acum în puțin peste două ore. Prima pereche de trenuri care a operat a fost marca Talgo, cu câte două locomotive, opt vagoane cu un total de 257 de locuri și un vagon restaurant.
Ne trezim de dimineață pentru a ajunge la timp pentru trenul de la ora 8.00. Biletele au fost rezervate cu mult timp înainte pentru că există un mare interes turistic, călătoria cu trenul fiind cea mai bună alternativă comparativ cu avionul sau cu mijloacele auto. Cu avionul îți ia mai mult timp pentru că trebuie să pui la socoteală și timpul de îmbarcare, pe când cu autoturismul îți ia aproape o zi, din zori și până la sfârșitul amiezii, mult așteptata autostradă pe ruta vechiului Drum al Mătăsii fiind în construcție. Am făcut acest drum dintre Tașkent și Samarkand și cu autocarul, când am revenit în Uzbekistan, în vara anului 2022, așa că vorbesc în cunoștință de cauză. Mi s-a spus că localnicii sunt supărați pentru că biletele le sunt oferite turiștilor cu câteva luni în avans și ei nu mai găsesc atunci când au nevoie.
Trenul are înfățișarea aerodinamică a picăturii fluide, imaginată întâia oară de inginerul român Aurel Persu. Însoțitorii de vagon, îmbrăcați într-o uniformă elegantă, sunt în fața fiercărei scări. Culoarea dominantă este albastru. Ne ocupăm locurile și așteptăm plecarea. După ieșirea din oraș trenul prinde viteză și rulează lin. Peisajul este vălurit, cu dealuri aacoperite de un strat subțire de zăpadă, apoi devine din ce în ce mai plat, iar viteza este constantă. Mă bucur să călătoresc aici, în mijlocul Asiei Centrale, cu un tren de mare viteză, semn că modernizarea tehnologică este posibilă. De asemenea, impresionează plăcut calitatea serviciilor oferite.
Dar alte proiecte vin din urmă, nu doar în Uzbekistan, ci și în alte state din Asia Centrală. O țară vecină, Kazahstanul, a implementat deja sistemul și sunt posibile conexiuni internaționale în anii următori. Cât privește Uzbekistan-ul, chiar în acest an, nu știu dacă au făcut-o deja, ar trebui să fie inaugurată linia până la Khiva, un alt oraș turistic foarte important. Ar însemna să poți merge cu trenul de mare viteză pe ruta Tașkent – Smarkand – Bukhara – Khiva, adică ai legătură între toate obiectivele de primă însemnătate. Vor opera trenuri Hyunda, șapte vagoane cu 351 de locuri.
Mi se pare formidabil ce au reușit uzbecii și încerc un sentiment de speranță, adică mă gândesc că, în cele din urmă, un tren de mare viteză nu mai este o chestiune tehnică foarte complicată și o pot face și alții.