17.3 C
Giurgiu
joi, februarie 29, 2024

Tașkent, Muzeul de Arte Aplicate

Nu poți să înțelegi un popor și...

Catedrala Înălțării și parcul „Panfilov” din Almaty

Poate nimic nu ilustrează mai bine caracterul...

Șah la rege cu nebunul

S-a dezbătut și votat bugetul. Joi. Ce...

Bullshit!

OpiniiBullshit!

În ultimele decenii, de când cu post-modernismul din care am început să ne înfruptăm și din ale cărui explorări ne hrănim mintea, am început să trecem cu din ce în ce mai multă apetență granițe tradiționale care păreau fixe, precise și de neschimbat, așa cum ar fi acelea dintre adevăr și fals, bine și rău, frumos și urât. Mai întâi a fost relativismul moral, adică am descoperit, mai cu seamă începând cu descoperirile și călătoriile geografice de pe vremea lui Marco Polo, Cristofor Columb sau James Cook, că în societăți diferite de a noastră obieceiurile morale diferă, de exemplu, că nu este în afara codului moral să ai mai multe neveste.  Am schimbat și criteriile estetice de evaluare a artei, astfel încât am ajuns să vorbim cu entuziasm despre o estetică a urâtului, cel puțin de la Hieronymus Bosch încoace. Adevărul părea însă de neatins, așezat regește pe un tron absolut. Este cu neputință să nu ținem seama de fapte, nu-i așa? Faptele sunt așa cum sunt, nu depind în niciun fel de mintea noastră, tot ce putem face este să ne adecvăm mintea la realitatea faptelor, așa cum spunea bătrânul Thoma din Aquino.

Dar iată că a venit și rândul adevărului să fie luat în colimator pentru a fi dislocat din poziția sa de neclintit. Un scriitor celebru, George Orwell, a intuit această posibilitate în romanul 1984 atunci când, în alegoria sa despre un regim totalitar, a presupus existența unui Minister al Adevărului care rescrie istoria în funcție de interese. Cei care au trăit sub regimul comunist au avut posibilitatea de a experimenta o asemenea societate în care propaganda înlocuiește adevărul, o societate în care ți se spunea că trăiești din ce în ce mai bine deși pâinea, uleiul și zahărul se distribuiau pe cartelă. Acest tip de discurs politic a devenit din ce în ce mai expansiv în ultimii ani, în special în legătură cu diverse mize politice precum campanii electorale și alegeri, conflicte și cooperări între diverse entități politice, de cele mai multe ori fiind vorba despre încercări de a impune un punct de vedere partizan.

Practic, despre ce este vorba? Nimic altceva decât un discurs în care nu ne mai interesează adevărul și faptele, ci doar să stârnim emoții și sentimente, să-i convingem pe ceilalți pornind nu de la adevăr, ci de la convingerile lor subiective. Dacă oamenii cred că lucrurile stau într-un anumit fel, atunci să profităm de ceea ce cred ei, adevărul nu mai are niciun rost. Filosoful american Harry Frankfurt anunță apariția pe scena publică a unui nou personaj, potrivit cu aceste vremuri, pe care îl numește bullshitter, adică cel ce îndrugă verzi și uscate pentru a fi pe placul celor care au anumite convingeri, indiferent dacă aceste convingeri sunt greșite.  Dacă cineva crede că Pâmântul este plat, ce rost are să-l mai convingem că este rotund, trebuie să ne adaptăm acestei convingeri și, de ce nu, să vindem profitabil iluzia unei vacanțe la capătul lumii, dacă cineva ar avea curajul să meargă acolo. Bullshitter-ul  nu este un mincinos pentru că mincinosul acceptă distincția dintre adevăr și fals, pe când el nu. Bullshitter-ul pretinde că se poate spune orice, important este ca oamenii să creadă în ceea ce le furnizezi și să se implice, adică să-i ai de partea ta și să-i duci pe drumul ales de tine. Bullshitter-ul este lipsit de scrupule, poate fi chiar și un idiot cu interese, el există atâta timp cât are un public de fraieri care îl urmează orbecăind prin marea ignoranță.

Articole noi

Vezi si alte etichete:

Ultimele articole