Nu sunt un fan McDonald’s din simplul motiv că sunt de părere că produsele alimentare procesate intens nu sunt sănătoase, așa că am alte preferințe culinare. Aplez la Mc doar în cazuri de urgență, atunci când nu am de ales, ori în situații în care, fiind într-un spațiu necunoscut, Mc-ul îmi dă cerctitudinea că știu ce mănânc. De asemena, am descoperit că Mc-ul are prețuri relativ asemănătoare în toată lumea, drept pentru care, dacă ai un buget limitat într-o țară scumpă, poți apela cu încrederea că nu vei ajunge falit. Îmi aduc aminte că în urmă cu vreo 15 ani am fost în vizită în scopuri de cercetare la o universitate din Zürich pentru aproape trei săptămâni și, bugetul fiind limitat și prețurile elvețiene extrem de ridicate, apelam frecvent la Mc pentru a-mi stăpâni foamea și a socializa.
McDonald’s este însă pentru mine un fenomen sociocultural și geopolitic și, în acest sens, sunt foarte atent la ce se petrece cu această rețea de fast food-uri.
În primul rând, McDonald’s este o lecție despre succesul în afaceri și despre un marketing flexibil care se adaptează în permanență cerințelor pieței prin produsele pe care le oferă de la un spațiu la altul, căci una este oferta standard în Europa și alta în Asia de Sud Est, cu diferențe care țin cont de tradițiile gastronomice locale, asta în condițiile în care simbolicul hamburger rămâne figura centrală.
În al doilea rând, McDonald’s înseamnă globalizare, adică reușita unui model care se generalizează la nivel mondial într-o lume care devine un sat global. Experții în globalizare au propus chiar ca globalizarea să fie înțeleasă în condiții de sinonimie cu mcdonaldizarea, căci poți înțelege globalizarea dacă iei în seamă procesele care duc la răspândirea Mc-ului în întreaga lume.
În al treilea rând, iar acest aspect îmi place cel mai mult, McDonald’s înseamnă stabilitate și liberate, și, așa cum se spune în folclorul actual, dacă o țară are pe teritoriul ei rețeau McDonald’s atunci înseamnă că este sub cea mai bună umbrelă posibilă, una a păcii și vieții libere. De altfel, este suficient să privim harta extinderii McDonald’s în Europa pentru a înțelege bine acest lucru. Aveau țările din Europa de Est Mc-uri pe vremea comunismului? Nu! Și a venit Mc-ul dintr-o dată? Nu, treptat, pe măsură ce aceste țări dovedeau că le place mai mult libertatea decât comunismul. De aceea, să nu ne mirăm că Mc-ul, după ce pusese piciorul prima oară în Europa în Olanda și în Germania de Vest în anul 1971, a ajuns în Cehia lui Vaclav Favel în anul 1992, iar în România lui Ion Iliescu abia trei ani mai târziu.
Pe scurt, McDonald’s este deopotrivă un barometru al globalizării și al libertății.
Ne place sau nu, asta este. Iar dacă nu îți place și ești antiglobalist, de ce mânânci la McDonald’s? Nu este oare o contradicție în termemni să fii antiglobalist și să îți duci copii să ia jucării de la McDonald’s? N-ar trebui să faci indigestie măcar de ciudă?
Lăsând gluma la o parte, să revenim la realitatea încrâncenată. Într-una din zilele trecute, la o oră târzie, am realizat că nu mâncasem nimic în acea seară și am ales soluția cea mai simplă, adică am intrat în Mc-ul în apropierea căruia mă aflam. După ce m-am așezat la masă, am auzit fără să vreau discuția gălăgioasă dintre câțiva tineri. M-a surprins și tema pe care se contraziceau, una de actualitate politică, și anume, naționalizarea fabricilor și pământurilor țării, promisă de cineva. Am devenit curios și am constat că erau două tabere, unii care susțineau că străinii trebuie trimiși acasă la ei, alții care ziceau că, dimpotrivă, avem nevoie de ei, că ne trebuiie investiții și forță de muncă, că doar comuniștii naționalizează. Aș fi vrut să intru în vorbă cu ei, nu am făcut-o din grabă, iar acum îmi pare rău. Aș fi vrut să le spun că adevărul este că cel mai bine este să fim o economie liberă, că altfel nu putem progresa, dar și că, în același timp, trebuie să fim atenți la chestiunile strategice, adică să nu fim niște fraieri în jocurile economice globale.
Dar pentru a nu intra în categoria de gândire „apa, aerul și fraierul” trebuie să ai minte în dovleac, sânge în instalație și cărbuni încinși în farfurie. Altfel, Harap Alb este doar cu cei puternici. Ei bune, cred că avem două mari vulnerabilități în această privință. Prima, o știe toată lumea, avem o clasă politică slabă. A doua, nivelul de educație este în continuă prăbușire. Iar dacă vreți să analizăm cauzal, atunci este evident că anemia și desfrâul clasei politice sunt consecințe ale lipsei de educație.
Iar degradarea nu se va opri aici dacă nu ne vom salva educațional. Am ajuns la stadiul în care din necunoaștere, ignoranță sau lipsă de informare, oamenii ajung să-și producă rău de unii singuri. Nu este vorba doar de un rău politic, ba chair de unul biologic. Dau doar un exemplu. În timpul pandemiei Covid 19, tot un fenomen global, a izbucnit în întreaga lume mișcarea antivaccinistă. Nu discut dacă vaccinurile respective au fost bune sau nu, remarc însă că de la antivaccinismul din timpul pandemiei s-a ajuns la refuzul oricărui vaccin. Așa se face că în doar câțiva ani, acum, în anul de grație 2024, am ajuns pe ultimul loc în Europa la vaccinarea împotriva a două boli foarte periculoase, rujeola și hepatita B. Ori, acestea sunt vaccinuri pe care le-am făcut cu toții, le-au făcut bunicii și părinții noștri și uite că ne este bine. Țările vecine ne depășesc la procentul populației vaccinate, atât Bulgaria, Ungaria sau Ucraina. Nu vi se pare că noi suntem cei care picăm de fraieri?
Și mă gândesc că toate acestea se petrec în țara lui Victor Babeș.
Chiar, întreb retoric, cine o mai fi și ăsta?