9.3 C
Giurgiu
duminică, noiembrie 3, 2024

„Bullet train” în Uzbekistan

Când am început documentarea pentru a doua...

„Viață bună” în sudul agricol al Italiei

Congresul Mondial de Filosofie, eveniment ce are...

Lumină de septembrie în Delta Dunării

Să vezi Delta Dunării atunci când vara...

CERUL

OpiniiCERUL

MOTTO:
„Din cer a venit un cântec de lebădă”
Lucian Blaga

Există cer? Nu este o iluzie? De ce a fost necesară această iluzie? Nu am putut să nu-l inventăm, pentru că este evident o invenție! Înseamnă că la un moment dat ne-am speriat și anume ne-am speriat când ne-am ridicat în două picioare și am privit și am văzut un abis, ABISUL INFINITULUI. Nu se poate trăi pe ,,buza” infinitului. Să-l evocăm pe Pascal, care într-o noapte își ridică privirile și exclamă: „Tăcerea acestor spații mă înspăimântă”. Eram aici, pe pământ, proaspăt apăruți și desigur ne-am pomenit dorind să transformăm pământul din CASA noastră, în ACASA noastră. („O, acasa, o, acasa mea”). Voiam ca pământul să nu fie doar un LOC, ci o LOCUINȚĂ în vederea LOCUIRII. Dacă voiam să transformăm SPAȚIUL  în LOC, iar LOCUL în LOCUINȚĂ in vederea locuirii, deci dacă voiam să transformăm pământul intr-o ACASĂ, trebuia să-i punem pământului un „acoperiș”, ilimitatului o limită și am inventat CERUL. Și de atunci putem spune că trăim – bine merci – noi oamenii, pe PĂMÂNT SUB CER. Este cea mai veche și cea mai interesantă invenție a imaginației noastre. Și apoi ne trebuia un „spațiu locativ” în care puteam să păstrăm ființele supranaturale care ne bântuiau imaginația, de exemplu Zeii, de exemplu Dumnezeu și Îngerii săi.

Apoi trebuia să ne rugăm și asta implică să-ți ridici privirile: „…spre Polul Plus/ De unde glodul pământurilor n-a ajuns”.

Apoi Sfântul Duh trebuia să se pogoare de undeva. Pogorârea Sfântului Duh s-a făcut din cer.

Apoi Isus, blândul Isus, unde putea să se înalțe după ce-și terminase ,,aventura” pământeană? Evident, spre Cer!

Până și un filosof de talia lui Kant își dă seama că nu se poate dispensa de cer din moment ce concepe această formulă a destinului său: „Cerul înstelat deasupra mea și legea morală în mine”.

Apoi stelele trebuiau să stea ,,lipite” de ceva, astfel încât poetul să scrie aceste versuri liniștitoare: „Stelele-n cer/Deasupra mărilor/Ard depărtărilor/Până ce pier”, sau „Un cer de stele dedesubt/Deasupra cer de stele/Părea un fulger neîntrerupt/Rătăcitor prin ele” (Mihai Eminescu).

Apoi Soarele – Helios avea nevoie de un suport pentru a-și marca splendidul său parcurs de la Răsărit la Apus.

Nemaivorbind de Lună, care ea însăși își găsește rostul strălucind pe cerul nopții: „Luna pe cer trece așa sfântă și clară/Ochii tăi mari caută-n frunza cea rară”.

Cerul este pentru Lucian Blaga inevitabil, astfel încât, oriunde ai privi sau ai săpa, dai de cer: „În fântână îmi aplec/gând și cuvânt/ceru-și deschide un ochi în pământ”. Sau: „Sapă, frate, sapă, sapă/Până dai de stele-n apă”.

După ce și-a terminat „afacerile” cu Infernul, Dante Alighieri și-a ridicat privirile spre cer și l-a descris așa cum visa el să fie, ca pe un Paradis. În cazul lui e vorba de o „bulimie” de cer, pentru că el își imaginează nouă ceruri, unul mai strălucitor decât altul. Iar în ultimul cer Dante îl vede pe Dumnezeu reflectat în ochii Beatricei. De altfel și fericirea, când ni se întâmplă, ne saltă, ne aruncă în al noulea cer.

Michelangelo nu s-a putut abține să nu aducă propriul omagiu Cerului pictând   plafonul splendisissimei Capele Sixtine .

Aveam nevoie să ne reflectăm, noi, oamenii tulburătoarea aventură de a fi și atunci a trebuit să inventăm CERUL. Este cea mai fidelă și cea mai amplă oglindă, în care să ne proiectăm tragica noastră existență!

Articole noi

Vezi si alte etichete:

Ultimele articole