În acest weekend am rămas acasă, într-un fel de city break în București. Sâmbătă am fost toată ziua la Târgul de Carte „Gaudeamus”, pendulând între mai multe lansări. Ultima a fost volumul de interviuri realizat de Alexandra Radu și Dragoș Ciocăzan, intitulat sugestiv „Europa – sens unic. Interviuri identitare” în care sunt prezent cu răspunsurile mele la 12 întrebări, să tot fie întinse pe vreo 30 de pagini. Titlul cărții și întrebările au fost stabilite înainte de începutul campaniei electorale, când puțini bănuiau care va fi rezultatul alegerilor. În discursul meu am vorbit despre felul în care contextul poate schimba textul. Într-adevăr, altfel a sunat acum expresia „Europa-sens unic” ori, cum ar zice un expert, alta a devenit forța ilocuționară a acestui act de vorbire. Am încercat să argumentez că chiar dacă se schimbă contextul în mod radical putem rămâne în aceeași narațiune dacă pătrăm și apărăm valorile la care ne raportăm, în cazul acesta, valorile identității europene, bazate pe rațiune, umanism și o societate deschisă. Ideea mea a fost bine receptată de participanți și m-am bucurat să o văd pe Iuliana Gorea Costin, diplomat din Republica Moldova, prezentă și ea cu un interviu în această carte, cum vine spre mine și îmi oferă o strângere de mână, semn că a receptat mesajul.
Am ales să plec de la Romexpo cu autobuzul 331 și m-am bucurat să aud conversațiile unui grup de liceeni care fuseseră la Târg cu diriga. Se întreceau în glume inspirate de contextul electoral actual. Un băiat întreba în gura mare dacă a cumpărat cineva ceva de George Călinescu și toți râdeau în cor, dovadă că s-au prins. Altul nu știa nimic de Roxana și concluziona cu subînțeles că „fata asta e ca virușii, nu a văzut-o nimeni”. Iarăși un cor de râsete. În fine, un altul se uita pe telefon și anunța bancul zilei: „Pentru că urau gândacul, furnica și viespea au votat insecticidul! Au murit toți, chiar și greierele, care nu a mers la vot!”. Au coborât în Dorobanți, la stația din fața liceului „Caragiale”. Eu m-am întălnit cu un grup de prietnei și am mers la Cinematecă să vedem un film documentar despre Thelonoius Monk, ultima sa înregistrare la Paris, în decembrie 1969. Este uluitor cum talenntul său a rezistat unei minți care începuse să fie devastată.
A doua zi, duminică 8 decembrie, mi-am reorganizat programul după ce am tăiat din agendă acțiunea „Mers la vot”. Dimineața am lucrat la proiectele mele filosofice, iar la prânz am ieșit, deși vremea a fost destul de urâtă, cu un cer noros și umezeală. Dar m-am bucurat să parcurg din nou străzile Bucureștiului. Nu vreau să par pedant, dar nu am încotro și vreau să vă reamintesc realitatea în care trăim. Mă întreb de ce este uneori atât de greu să ne schimbăm percepțiile și rămânem prizonierii unor scheme ale trecutului sau ale unei propagande. Ei bine, potrivit statisticilor Uniunii Europene, dacă luăm în considerare nivelul Produsului Intern Brut pe cap de locuitor raportat la paritatea puterii de cumpărare, atunci constatăm că, dintre cele 242 de regiuni ale Europei, Bucureștiul, împreună cu Ilfovul, se află în top 10, pe un neverosimil loc 8, depășind orașe precum Viena sau Paris, ceea ce nimeni nu a visat vreodată. Toată această dezvoltare a Bucureștiului a avut drept sursă faptul că am urmat acel sens unic despre care am vorbit mai sus.
Problemele imediate care îmi vin în minte sunt altele. Că dacă am fi avut o clasă politică mai bună, măcar mai puțin coruptă și cât de cât competentă, Bucureștiul ar fi arătat și mai bine. Să ne gândim numai la banii irosiți pe proiecte precum schimbatul bordurilor în fiecare ciclu electtoral. Dar bucureștenii au acum o speranță, i-au dat încrederea prin referendum actualului primar general, Nicușor Dan, și speră că acesta va opri haosul din dezvoltare și va da orașului o precizie matematică. Aud acum alte scenarii, cu Nicușor plasat în alte competiții, iarăși un gest de neseriozitate, căci ar fi cum ne-ar spune „pa și pusi, mulțumesc, acum am altă treabă”.
O altă problemă este aceea a disparităților, adică aceea a dezvoltării inegale a diverselor regiuni ale țării. Avem, iată, Bucureștiul în top 10, dar avem și unele dintre cele mai sărace regiuni din Europa, așa cum sunt cele din Moldova. Asta-i o sarcină serioasă pentru clasa politică și este mult de lucru în această privință. Într-adevăr, autostrada Moldovei este un prim pas, dar mai sunt multe de făcut pentru a scoate Vasluiul, hai să dau un exemplu, din letargia subdezvoltării. Pe de altă parte, Bucureștiul ar trebui să difuzeze dezvoltare, de exemplu, pe axa nord-sud, între Ploiești și Giurgiu, iar dacă nu a făcut-o prea consistent până acum ar fi cazul să ne gândim de ce.
Seara am văzut filmul „Moromeții 3”, cu povestea biografică ajunsă la momentul în care Marin Preda o întâlnește pe Aurora Cornu și scrie romanul vieții sale. Îmi reamintesc de anii adolescenței mele când îl citeam pe nerăsuflate pe Preda și, apoi, de apariția romanului „Cel mai iubit dintre pământeni”, o critică devastatoare a acelui regim comunist opresiv de inspirație sovietică din anii 1950, când societatea românească a fost decapitată de tot ce avea mai bun și mai valoros. Nu trebuie să ne uităm istoria pentru că trebuie să știm de unde vine pericolul. Să-l citești pe Preda este un mod în care poți afla mult mai multe decât îți oferă o rețea socială precum Tik-Tok, plină de conținuturi superficiale, rudimentare, dar mai ales mincinoase și manipulatoare, cu multă subcultură și incultură. Și, de ce nu, citindu-l pe Preda, putem depăși toate aceste uri viscerale care ne fragmentarizează și ne fac mult rău. Iar pentru cine vrea să afle mai multe despre cum a fost istoria noastră și de ce anume trebuie să ne ferim pentru a nu mai repeta asemenea erori, recomand ca bibliografie tot Marin Preda, romanul său „Delirul”.