Pe urmele lui Julius Popper
Am ajuns la Ushuaia în această vacanță de Paști după un zbor București – Paris – Buenos Aires și două zile petrecute în Buenos Aires. Luigi, un urmaș al unor sicilieni care au emigrat în Argentina în timpul marii migrații europene de la sfârșitul secolului al XIX-lea, știind că urmează să îmi continui drumul spre Ushuia, îmi spune, la un pahar de San Felipe, un vin roșu produs de o cramă locală, că unul dintre personajele istorice cele mai vestite din Țara de Foc, despre care se vorbește și de bine și de rău, este românul Julius Popper. Decid pe loc să pun expediția mea sub semnul memoriei acestuia și să readuc în atenție aventura lui, recunoscut drept „conchistadorul român al Patagoniei” /
Julius Popper, născut la București în anul 1857, a studiat ingineria la vestita Școală de Poduri și Șosele din Paris, apoi a ajuns, în căutarea unei slujbe, întâi la Constantinopol, apoi în Egipt, unde lucrează la Canalul Suez, pentru a lua după aceea drumul Orientului, cu India, China și Japonia. A ținut legătura cu secția de geografie a Academiei Române și a revent în țară în anul 1881. Nu pentru mult timp, deoarece pleacă iarăși, de această dată în Siberia, apoi îajunge n Alsaka, pentru a se opri la New Orleans unde lucrează pentru urbanistica orașului. Un an mai târziu se află în Cuba, unde proiectează portul Havana, după care se mută în Mexic pentru lucrări de csrtografie. Din Mexic pleacă în Brazilia și în anul 1885, pe când avea 28 de ani, află că au fost descoperite zăcăminte aurifere în Țara de Foc, la Ushuaia.
Julius Popper decide să se implice și pregătește organizarea unei expediții de cercetare. Grupul depășește douăzeci de persoane, celor câțiva experți adăugându-li-se o gardă înarmată și numeroși salahori. Predicția sa se dovedește corectă, descoperind aur pe plajele spăăate de valurile oceanului. Pe 5 martie 1887 Popper organizează la Buenos Aires o conferință în care arată fotografii, hărți, mostre de nisip, și propune înființarea unei societăți antonome care să înceapă exploatarea industrială. Revine în Țara de Foc unde întemeiază o colonie muncitorească, construiește instalații de separare și toate utilitățile.
De aici începe ascensiunea lui Popper, devenit atât de puternic încât emite monedă, tipărește timbre și se implică în dispute cu administrația statală. Aurul atrage alți căutători, duce la trădări și lupte sângeroase, Popper reușind să treacă prin toate acestea. Moartea sa subită la 5 iulie 1993 rămâne un mister și este subiectul a numeroase speculații.
Scurta sa viață suprinde prin bogăția ei aventuroasă, dar și prin capacitatea de a se angaja în diverse proiecte pe care știa cum să le ducă până la capăt. Nu a uitat niciodată de relația cu țara din care plecase.
El este cel care a inventat în anul 1891, brevet nr. 830, „mașina de separare a aurului” care, după propria sa declarație, putea spăla 75 de tone de nisip pe zi, extrăgând 99,6% din aurul pe care-l conține nisipul extras. Astăzi, în fosta închisoare din Ushuaia, renumită și ea ca loc de pedeapsă aflat la capătul lumii, a fost amenajat Muzeul Capătului Lumii care are o întreagă aripă dedicată lui Julius Popper, cu reconstrucția camerei sale de lucru în care se află numeroase obiecte care i-au aparținut..O altă sală îi este dedicată lui Emil Racoviță și expediției făcută cu vasul Belgica. .
Renumite sunt monedele bătute de el, cea de 5 grame și cea de un gram, din aur masiv și care îi poartă numele. S-ar fi emis o mie de piese de 5 grame și cinci mii de piese de un gram, Oricum, subiectul este prilej de controversăprintre numismați, pentru cănu se știe cu precizie câte au fost emise,ce cantitate de aur a fost folosită și alte amănunte tehnice legate de baterea acestora. El a explicat că a avut această inițiativă pentru că ținutul era izolat și era nevoie de o monedă de schimb. Încă o idee interesantă pe care a avut-o a fost să consemneze pe monede doar greutatea lor, valoarea fiind dată astfel de valoarea aurului.
La fel de renumite sunt și timbrele emise de Popper, desenate de Rodolfo Soukup,un fotograf argentinian. Culoarea de fond este roșu carmin, simbol al mineritului. Pe ele sunt desenate un ciocan și un târnăcop, peste ele un soare în mijlocul căruia se află litera „P”, precum și textul „Tierra del Fuego”, plus cifra „10” în colțuri. Aceste timbre au francat în eclusivitate scrisorile care circulau întrre diversele locații ale companiei lui Popper.
Dar Popper a avut și o activitate științifică, a ținut conferințe academice despre populația indigenă și a trasat limitele geografice ale Țării de Foc. A fost membru corespondent al Societății Regale de Geografie de la București. Ceea ce îți dă însă un sentiment de mândrie sunt numeroasele denumiri românești din Țara de Foc, așa cum ar fi: râul Ureche, munții Lahovary, Manu și Rosetti, acesta din urmă dând și numele unui râu, Cordiliera Carlos I al Romaniei. De asemenea, el a declarat că a cucerit Țara de Foc în numele Reginei României, Elisabeta I, și unor munți le-a dat numele ei de poetă, Carmen Sylva.
Ce facem noi în prezent în memoria lui Juliu Popper? Cum îl reamintim lumii? El a spus-o clar într-una dintre scrisorile sale :„M-am născut român, sunt român și voi muri român, deși mă găsesc în mările antarctice.” Oare nu avem nicio obligație morală față de acest om,, așa cum a fost el, cu bune și cu rele? Deși este un personaj controversat, mai ales din perspectiva actualelor criterii de corectitudine morală și politică, eu cred că trebuie să ni-l asumăm. Altfel, va rămâne doar un nume de magazin pentru turuștii care se plimbă pe strada principală din Ushuaia.
22 aprilie 2025