,,Să nu crezi în greci, mai ales atunci când îți fac daruri’’.
Platon este grec, deci nu trebuie să-l credem, mai ales când ne face cel mai fascinant dar: NEMURIREA!
La ce e bună filosofia în orice timp? Platon o foloseşte în cel mai eficient mod, ca să ne demonstreze că moartea nu e mortală, că moartea e chiar ,,vitală”, pentru că nu face decât să ne transporte sufletul, eliberându-l din închisoarea trupului: ,,Dincolo”! Desigur, era suficient de inteligent ca să-şi dea seama că trebuie atacat ,,duşmanul suprem”, limita absolută, nimicul nimicitor: MOARTEA!
Platon reuşeşte performanța, pentru care îi suntem ,,veşnic” recunoscători, de a o ,,ucide” pe Cea care ne ucide. Pentru a-şi atinge scopul, ne propune să ne imaginăm că sufletul nostru are o patrie inițială – Lumea Ideilor. Acolo, povesteşte Platon, sufletul, văzut ca un atelaj înaripat propulsat de ,,calul alb” şi ,,calul negru”, alături de zei, călătoreşte, întru dietă, pe Câmpia Ființei.
Sufletul nostru este expus strălucirii ideilor, expresii ale perfecțiunii imuabile, îmbogățindu-se. Din motive de ,,cal negru”, unele suflete cad în câte un trup, pe care, desigur că-l resimt ca pe o închisoare: SOMA-SEMA! Aripile încep să-i năpârlească având permanent fantasma zborului inițial.
Vine însă eliberarea: moartea. (,,Vine moartea în grădină/ C-un pahar şi c-o lumină”. Folclor). Astfel, el se întoarce în țara-mamă, în lumea ideilor, pe pajiştea Ființei. Viața cea veşnică poate începe!
Iată de ce ,,Socrate-le” lui Platonmoare în deplină seninătate, liniştit, bucuros să învie, prin moarte, în lumea adevărată, (,,O ce veste minunată”!). Platon, cu ,,Dialogurile” sale, scrie – de fapt – prima Evanghelie: Evanghelia după Platon. Socrate a murit, deci Isus a înviat! Fundamentul metafizic al creştinismului era construit. Pe acest fundament a fost înălțată cea mai complexă Catedrală ideologică a umanității: CREŞTINISMUL!
Kierkegaard spunea că Isus este singurul creştin, dar a uitat să spună că primul creştin este Platon. De-abia astfel capătă sens celebra formulă: ,,cu moartea pe moarte călcând”. Misterioasă zicere: dar are sens, pentru că, în fond, acesta a fost țelul metafizicii platoniciene – SĂ OMOARE CEEA CE NE OMOARĂ! Ca să putem trăi ,,veşnic”.
E necesar să amintim şi visul împăratului Constantin cel Mare, vis care a stat la baza deciziei sale de a legaliza religia creştină în Imperiul Roman. În visul acesta ,,împărătesc” apărea următoarea Imagine: O CRUCE PE SOARE – ,,CRUX SUPRA LUX”. Soarele greco-platonician (vezi ,,Parabola Peşterii”) şi Crucea isuso-creştină (,,Evangheliile”): destinul culturii şi civilizației europene avea ,,genom”, avea ADN şi ARN. Aventura putea începe!
,,Catedrala Cruce-Soare” a fost slujită cu devotament, cu geniu chiar, de mari spirite, poeți, filosofi, oameni de ştiință, desigur, teologi. Timidele şi rarele încercări de a ,,fluiera în biserică” au fost rapid şi drastic sancționate. Îi amintesc doar pe Socrate – cel adevărat, pe Giordano Bruno şi pe Friedrich Nietzsche. Până la urmă toți am avut de ,,mâncat o pâine”, ( ,,pâinea noastră cea de toate zilele” ) slujind această ,,catedrală”! Ce afacere prosperă: investeşti ,,aici” şi câştigi ,,dincolo”. Isus ştia ce spune în predica de pe munte: ,,fericiți cei săraci cu duhul, că a lor va fi împărăția cerurilor”! (Dar şi cei ,,bogați cu duhul”!)
Platon şi Isus ne-au oferit SPERANȚA, ne-au oferit ,,CERUL”, dar cu ochii ațintiți spre Cer am cam uitat ,,PĂMÂNTUL”, care se cutremură, chiar şi acum! Îngrijindu-ne de Sufletul nostru, aşa cum ne-o cer Socrate şi Isus, am neglijat Trupul şi chiar am ajuns să-l disprețuim. Nu cumva plătim din greu pentru această poveste?!? Ca să ne asigure nemurirea, Platon ,,rupe” Lumea de aici de Lumea de dincolo, dar, mai grav, disprețuieşte lumea de aici în numele lumii de dincolo. ,,Tragică” însă este ruperea unității intimissime dintre Trup şi Suflet pe care o văd ca pe o îmbrățişare definitivă a albuşului şi gălbenuşului în ,,Oul dogmatic” al lui Ion Barbu. Cele două entități intră într-un război ,,nedrăgăstos” care explică războaiele tuturor timpurilor şi spațiilor! Platon falsifică intenționat ceea ce eu cred că este axioma metafizicii şi ,,implicit” a culturii europene şi anume: 1+1=1. La Platon: 1+1=2. Din acest motiv consider gândirea platoniciană o gândire care separă şi nu uneşte, deci di-aboleinică.