Am pornit miercuri dimineață spre Chișinău într-o zi însorită, dar răcoroasă, tot pe vechiul drum, amânând confortul autostrăzii pentru o altă ocazie, când se va putea circula șnur pe o porțiune mai mare. După prânz, pe când ne apropiam de granița de peste Prut, vremea a oferit un spectacol al schimbării, cu alternări de nori coborâți peste dealurile Basarabiei, un spațiu cât se poate de mioritic prin ondulațiunile sale, și ferestre de lumină însorită în cer. Înainte de orele 5.00 ale amiezii eram deja la hotelul Academica, acolo unde tragem de obicei atunci când ne aduc aici trebuir universitare.
Sunt la Chișinău timp de câteva zile pentru a participa la conferința tradițională, ajunsă la ediția a VI-a, „Identitate și valori culturale în context european”, un parteneriat al Universităților din București și din Chișinău, cu evenimente anuale alternative în fiecare dintre cele două orașe. Avem deja o colaborare excelentă, cu schimburi de profesori și studenți, precum și alte proiecte comune. Aș spune c am ajuns la o normalitate a cooperării care ne dă speranța să o amplificăm.
Am fost în Chișinău de mai bine de douăzeci de ori în ultimii 35 de ani și îmi aduc aminte cu plăcere de prima mea vizită în oraș, chiar în anul 1990, pe vremea celebrelor „poduri de flori”. Înainte de 1989 doar am trecut prin Chișinău cu trenul, așa că dacă prin a ajunge înțelegi a te opri și a rămâne, acea trecere nu se ia în calcul. Nici măcar să cobor din tren pe peronul gării nu am avut voie, așa erau vremurile și nu trebuie să le uităm. Filosofic vorbind, aș face deosebire între a trece și a ajunge și în acest sens, dacă „a ajune la” înseamnă și„ a trece prin”, „a trece prin” nu înseamnă neapărat și „a ajunge la”.
La Chișinău este frig de câteva zile, așa cum este și în România. Noua rupere a vortexului polar a deplasat aer rece spre sud estul Europei și consecințele se simt. Dar teperaturile scăzute nu m-au oprit să parcurg orașul în intervalele de timp liber pe care le-am avut. Ei bine, trebuie să spun că față de ultima vizită din luna mai a anului 2023, au apărut câteva schimbări în bine. Cea mai vizibilă dintre ele o reprezintă finalizarea lucrărilor de infrastructură pietonală. Au fost reamenajate cele mai multe dintre trotuarele străzilor din zona centrală. Au fost folosite pavele și lucrarea a fost făcută bine, așa că trotuarele cu denivelări au rămas o amintire.
Cealaltă noutate este o statuie. În urmă cu vreo două săptămâni, pe 27 martie, a fost inaugurat monumentul Reginei Maria, amplasat în centrul orașului, în scuarul din fața Liceului „Gheorghe Asachi”. Evenimentul a avut loc în contextul împlinirii a 107 ani de la Unirea Basarabiei cu Romania. Statuia are o înălțime de șase metri și o reprezintă pe Regina Maria în ziua încoronării de la Alba Iulia. Autorul sculpturii este Veaceslav Jiglițchi, iar proiectul general îi aparține arhitectului Mihail Andrieș.Soclul statuii a fost făcut de către meșterul Marin Lozan din piatră de Cosăuți.
La ceremonia de dezvelire a monumentului, rectorul Universității de Stat din Moldova, Igor Șarov, a spus:„Majestate, bine ați revenit la Chișinău!”. Alături de el s-au mai aflat academicianul Grigore Tinică și doctorul în științe juridice Iulian Rusanovschi, cel care a avut inițiativa inaugurării monumentului. Cu rectorul Șarov m-am întălnit și în aceste zile ale conferinței, domnia sa fiind prezent la sosirea noastră, la deschiderea conferinței și la alte momente cordiale din desfășurarerea ei ritmică
Au fost câteva zile pline în care am revăzut orașul și am avut ocazia să-l observ. Am întâlnit mai multe persoane și am remarcat aceeași preocupate pentru ce ceea ce se întâmplă în lume și consecințele posibile pentru proiectul european al Republicii Moldova și pentru relațiile cu România. De asemenea, se vorbește mult și se resimte aproprierea alegerilor din acest an, în succesiune, de ambele părți ale Prutului.
Ziua de sâmbătă a fost dedicată unei călătorii de documentare. Am văzut pentru întâia oară Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Căușeni, construită în secolele al XVII-lea și al XVIII-lea, ctitorită de către domnitorul Moldovei Grigore Callimachi și mitropolitul Daniil al Proilaviei, cu o pictură interioară din anul 1763, opera zugravilor Stanciul Radu și Voicul. Este unică în spațiul est-carpatic prin amplasarea sa sub nivelul solului (biserică semi-îngropată), motivul fiind acela că la vremea construcției localitatea Căușeni făcea parte din raiaua Bugeacului, fiind ocupată de o hoardă tătară numeroasă și supusă legii otomane care interzicea ridicarea unei biserici mai sus decât baza acoperișului geamiilor. Biserica a fost restaurată în ultimii ani pe baza unui proiect finanțat de către Fondul Ambasadorilor SUA pentru Conservarea Culturală. Zidurile bisericii au fost consolidate, iar ferscele au fost salvate de la deterioare.
Este demn de a fi menționat faptul că a lansată, tot luna trecută, o platformă unionistă intitulată Platforma Reîntregirii Naţionale, care îşi propune, potrivit declarațiilor, „să conjuge eforturile intelectualilor din Republica Moldova pentru valorificarea românismului în țară”. Scopul inițiatorilor platformei este să intre în Parlament și să înceapă lupta politică la nivel legislativ. Prima şedinţă a fost organizată simbolic la Sala Unirii din Chişină. Este important de remarcat că printre inițiatorii platformei sunt și deputați din primul Parlament și semnatari ai Declarației de Independență de la începutul anilor 1990. Grupul de intelectuali dorește să genereze o mișcare unionistă, așa după cum a declarat Anatol Țăranu, deputat din primul Parlament: „Să formăm o mişcare civică, o platformă pentru o echipă politică unionistă care trebuie să intre în Parlament şi să influenţeze ceea ce se numeşte politica de stat şi să readucă în acest spaţiu bunăstarea. Ori devenim români şi redevenim stăpâni la noi acasă, ori rămânem moldoveni în forma moldovenistă stalinistă”.
Aș spune că după 1990 am acționat întotdeauna în funcție de contextul internațional și mai puțin pornind de la voința proprie. Am așteptat de fiecare dată momnetul prielnic de la alții, am așteptat semnale și confimări. De aceea, îl înțeleg foarte bine pe cel care mă întreba retoric într-o seară: „Dar noi? Noi ce vrem?”
12.aprilie 2025