În fiecare an, în luna august, se desfășoară în Papua de Vest, parte a insulei care aparține Indoneziei, Festivalul Baliem, o sărbătoare celebră a triburilor papuașe în care aceastea își prezintă tradițiile. Accesul turiștilor este organizat, totul este programat și stabilit anterior, nimic nu este lăsat la întâmplare. Dar drumul până acolo s-a dovedit a fi o aventură. Mai întâi am ajuns de la Jakarta, capitala Inodneziei, situată pe insula Java, după un zbor de noapte de șapte ore, la Jasyapura, capitala provinciei Papua de Vest, numele său, însemnând „orașul victoriei”, fiind dat de indonezieni după războiul din anul 1963 , atunci când au câștigat această jumătate de insulă. În întregul ei, Papua Noua Guinee este cea mai mare insulă tropicală din lume, cu o biodiversitate foarte bogată. Așa cum am povestit în vreo două episoade anterioare, populațiile tribale de aici au fost descoperite târziu, unele abia pe la mijlocul secolului trecut, așa că cercetarea vieții papuașilor a devenit o temă atractivă. Îmi aduc aminte de o cărticică pe care am citit-o nerăbdător în copilărie, ispitit de fotografiile din interior, pe care le am și acum în memorie. Iată că acum visul de a vedea pe viu această lume se împlinește!
Din Jayapura am timp să văd doar aeroportul. Aici au fost lupte grele între americani și japonezi în Al Doilea Război Mondial. Decolăm spre Wamena cu întârziere de vreo oră, adică după 9.00 în loc de 8.20. De fapt, acesta era programul inițial, pentru că pe biletul primit la îmbarcare în Jakarta scria că de la Jayapura la Wamena vom zbura de la 11.30. Așa că zborul real a fost între cele două zboruri anunțate, cel inițial și cel ulterior. Se poate spune atât că am zburat mai târziu cât și că am zburat mai devreme. Asemenea episoade se vor repeta. În aeroport ne întâlnim cu un alt grup de câțiva români care erau la sfârșitul excursiei, nerăndători să povestească, însă nu avem timp, direcțiile noastre sunt diferite.
Dacă Jayapura se află la țărm, Wamena este la 1600 de metri altitudine, în plină junglă tropicală. De aici pornește spre munți Valea Baliem, teritoriu de vegetație densă în care se află așezări tribale, descoperită abia pe la mijlocul secolului trecut după unii în urma prăbușirii unui avion, după alții în timpul unui survol observațional științific. Dacă luăm în considerare prima variantă, atunci ar fi avut loc o operațiune de salvare care a dus la descoperirea triburilor de acolo. Probabil că ambele povești sunt adevărate, fiind vorba de evenimente independente care s-au petrecut cam în același timp, așa că fiecare o poate lua în considerare pe aceea care îi place mai mult. Se pare că primul trib descoperit a fost Dani. Alte triburi de pe marea insulă, dar care se aflau localizate în zona de țărm, fuseseră contactate anterior, fiind foarte cunoscut cazul tribului care în timpul celui de Al Doilea Război Mondial a ajuns să divinizeze avioanele care aduceau provizii și au impovizat rapid un ritual al îmbunării acestor zei care veneau din cer. Mă așteptam să descopăr o lume mai arhaică, dar la aterizare văd că suntem într-un oraș. Aeroportul arată surprinzător de bine, ca dintr-o lume civilizată. Pistele de aterizare din pământ și casele tribale pe care le-am văzult în filmări realizate atunci au devenit amintire, locul lor fiind luat de acest aeroport al cărui design este inspirat de o colibă ori, mai bine zis, de un sat de felul celor pe care le voi vedea ulterior. Este o schimbare uluitoare pentru aceste comunități care, înainte de anii 1940, trăiau într-un mod care se schimbase puțin din epoca pietrei, căci încă foloseau piatra lustruită pentru a confecționa lame și topoare. În timpul zborului de la țărmul mării la munte am văzut cât de compactă este vegetația, practic, cel mai ușor poți ajunge în Valea Baliem cu avionul, altfel ar însemna să străbați în urcare jungla deasă străjuită de munții care ajung la înălțimi de 4000 de metri.
În așteptarea bagajelor sunt surprins de diversitatea trăsturilor autohtonilor, văd nu doar papuași, ci și figuri specifice altor zone ale Indoneziei. Ne întâlnim cu Ruslan, ghidul local, apoi ne urcâm câte trei persoane într-o Toyota 4 x4 și intrăm în program. Șoferul mașinii are trăsături de sud-asiatic, de thailandez aș zice. Primul obiectiv este Piața Jibama. Mă bucur că văd ceva autentuc, căci este o piață în care se vând toate produsele locale, legume, fructe, artefacte, de către oamenii locului, îmbrăcați tradițional, firești în gesturile lor, comunicativi cu noi, niște străini ciudați. În jurul pieței, în gunoie, se zbenguie câțiva porci fericiți. Ruslan ne prezintă principalele produse, apoi ne învârtim singuri prin zonă. Încerc să comunic cu localnicii în limbajul universal al semnelor, așa cum reușesc să o fac întotdeauna, iar în cele din urmă cumpăr o amuletă, un dinte de porc sălbatic agățat de un colier. O atârn de gât și o voi purta în cele două zile petrecute aici. Bătrânul vânzător al amuletei vrea să facă și o poză cu mine, să-mi rămână amintire și el cu tot cu dintele arcuit agățat de gâtul meu.
De la piață mergem la masa de prânz servită într-un restaurant decent, nu avem de ce să cerem mai mult, chiar aș vrea să mâncâm și noi ca ei. Supa de legume este gustoasă, iar la felul doi avem două feluri de carne, pui și vită. Câteva felii de ananas sunt desertul. Alcool nu se vinde, doar apă. În schimbm, Ruslan ne încurajează să cumpărăm țigări drept cadou pentru băștinași, sfat pe care îl urmăm. Voi observa apoi cu atenție felul în care primesc țigările, se bucură, apoi le aprind și fumează cu poftă, trăgând adânc în piept. Viciul a prins deopotrivă la bărbați și femei și este practicat cu plăcere și fervoare.
După prânz ne îndreptăm spre valea Baliem cu același Toyota 4×4 pentru a prinde deschiderea Festivalului. Drumul este foarte aglomerat, plin cu camionete deschise care transportă participanții la festival, înghesuiți, cei mai mulți dintre ei îmbrăcați (sau dezbrăcați, s-ar putea spune) tradițional, alții cu scutere care se strecoară pe unde nu te aștepți și câteva vehicule ale armatei sau ale forțelor speciale, transportând trupe pregătite să asigure ordinea și securitatea participanților, turiștii străini fiind numeroși, mai din toate statele ai căror cetățeni practică turismul. Am auzit vorbindu-se engelză, germană, franceză, italiană, limbi scandinave, poloneză, japoneză și altele. Oricum, acest drum produce o impresie foarte puternică, nu doar de întoarcere în timp, dar și de turn Babel, un amestec care generează un pitoresc aparte și îți dă emoțiile unui explorator.
Valea este aproape, aștept nerăbdător să ajung acolo.