17.3 C
Giurgiu
joi, februarie 29, 2024

Tașkent, Muzeul de Arte Aplicate

Nu poți să înțelegi un popor și...

Catedrala Înălțării și parcul „Panfilov” din Almaty

Poate nimic nu ilustrează mai bine caracterul...

Șah la rege cu nebunul

S-a dezbătut și votat bugetul. Joi. Ce...

Geniul

OpiniiGeniul

Motto:
,, Trăind în cercul vostru strâmt
Norocul vă petrece,
Ci eu în lumea mea mă simt
Nemuritor şi rece”
M. Eminescu

Cultura nu este, nu poate fi în sine, ci este, trebuie să fie întru geniu. Este cel mai important mijloc în vederea celui mai important scop: ,,Omul Mare”. M-am întrebat cum recunoaştem geniul, atunci când putem să  recunoaştem – o entitate atât de neobişnuită. E posibil un astfel de criteriu: îl simțim ca pe o primejdie şi-l resimțim ca pe un monstru; ne pune în situația de a ne remarca mediocritatea şi reacționăm violent inițiind o conjurație, cea a mediocrilor. Ne simțim uluiți şi amenințați pentru că el are puterea de a răsturna orice ordine, de a construi un contra-sens. Specia umană este ea însăşi în raport cu evoluția viului o ,,specie rebelă”, putem spune geniul evoluției. Desigur, o  specie genială poate să genereze o entitate genială, un ,,Uomo universale”, un ,,Übermensch”. Vârful generează vârf. Da, natura devine cultură, iar cultura îşi are sensul în apariția geniului. Ființa însăşi nu-şi poate dezvălui esența decât sub privirea pătrunzătoare a geniului. El este în fond un ,,descântător’”, care determină Ființa să iasă din ,, cornoasele cămeşi”, să iasă la lumină. (Iată cum poemul domnului Ion Barbu ,,După melci” este în fond o teorie lirică a geniului, ca şi poemul ,,Luceafărul” al domnului Eminescu, care este un autoportret al poetului: ,,Trăind în cercul vostru strâmt…”).

În fond, geniile sunt corolele de minuni ale lumii, căci ele generează-sporind corola de minuni a lumii. Numai la nivelul lui se produce saltul într-o noua calitate pe care acumulările cantitative îl pregătesc. Orice națiune care are norocul unui geniu este o entitate cu centru şi periferie, căci gravitația geniului este uriaşă. Cultura capătă alura unui sistem planetar ce gravitează în jurul Soarelui. Doar el are atributele divinității, pentru că ține minte tot, ştie tot, poate tot. Eminescu spunea că este posedat de ruşinea că nu ştie tot.

Geniul este excepția care confirmă şi infirmă regula. El instituie canonul unei culturi, idealul, punctul de fugă spre care tind asimptotic ceilalți. Cultura greacă clasică este pre-socratică şi post–socratică, aşa cum cultura românească este pre-eminesciană şi post-eminesciană. George Călinescu îi face acest elogiu domnului Eminescu: ,, Astfel se stinse în al optulea lustru de viață cel mai mare poet pe care l-a ivit şi-l va ivi vreodată, poate, pământul românesc. Ape vor seca în albie, şi peste locul îngropării sale va răsări pădure sau cetate, şi câte o stea va vesteji pe cer în depărtări, până când acest pământ să-şi strângă toate sevele şi să le ridice în țeava subțire a altui crin de tăria parfumurilor sale.”

Ca să simți geniul trebuie să ai o formă de pre-genialitate, aşa cum de exemplu a avut Alecsandri când a scris: ,,E unul care cântă mai bine decât mine/ Cu-atât mai bine țării şi lui cu-atât mai bine”.     Cultura capătă o dimensiune sacră fără a deveni religie. Devine ,,cult” atunci când este cultul geniului. Iată, sacrul ia o formă umană aici, pe pământ sub cer, fără transcendență. Asfel, cultura este animată de un suflu sacru, de un sfânt duh omenesc-supraomenesc, devenind un corp viu, plin de viață: viața spiritului.

Geniul este în fond imposibilul devenit posibil. Mediul în care un geniu poate respira este libertatea, minunata şi fragila libertate; atitudinea definitorie a geniului este obsesia adevărului, căutarea, găsirea şi exprimarea adevărului. El este totalmente neconform, liber de…(stat, afaceri, lume) şi liber să…(creație). Singurătatea lui este totală şi asumată. Refuză totalmente dimensiunea orizontalității, se mişcă exclusiv pe verticala adânc-înalt, jos-sus, pământ-cer, concret-abstract, tur-retur. Uneori este resimțit atât de straniu, de periculos, încât este condamnat de mulțime nu numai la insignifianță, ci chiar la moarte: Socrate, Giordano Bruno. Cesare Lombroso asimila geniul nebuniei. Nietzsche foloseşte sintagma – ştiind bine ce spune – ,, O nebunule, o Profetule!” Baudelaire, la rându-i, îi face portretul în poemul ,,Albatrosul” : ,, Ses ailes de géant l’ empêchent de marcher”. El se simte bine doar sus, ,,la polul plus” căci numai lui îi ,,plouă zborul cu pene”.

Tipurile de genialitate sunt: filosoful, artistul, savantul şi sfântul. Să întruneşti aceste patru forme într-o singură persoană şi într-o singură viață este din nou imposibil, dar am aflat deja că imposibilul e posibil: Platon, Leonardo da Vinci, Mozart, Einstein, Nietzsche şi Eminescu.

Geniul este, poate să fie, trebuie să fie educatorul umanității. Trebuie să avem grijă de El, pentru ca El să poată avea grijă de noi.

Nietzsche gândea că spiritul are trei stadii: cămila – care-l conjugă pe ,,trebuie”, leul – care-l conjugă pe ,,vreau” şi copilul care-l conjugă pe ,,creez”. Are dreptate, pentru că în fond geniul este un copil; ochii săi devin inocenți ca la începutul lumii şi el simte ca un copil că e posibil orice. Trebuie să vrem să fim mamele şi tații acestui copil, să fim răsad pentru această plantă strălucitoare, conştienți fiind că ,,numai în lacuri cu noroi la fund cresc nuferi”. Pe umerii acestor uriaşi, noi piticii, vom vedea departe şi astfel, putem străpunge barajul aparențelor, putem iubi eternitatea. Cum am putea să valorificăm această imensă energie radioactivă, să ne lăsăm stimulați de ea, astfel încât să ne atingem nivelul propriu de excelență, geniul personal?! Te poți genializa doar când te confrunți cu geniul, doar când te poți lăsa motivat de măreția sa. Numai el te poate obliga să ținteşti în sus, să ținteşti zenitul . Este prima consacrare a culturii în viața unui tânăr: să-şi plece inima unui astfel de om. Efectul va fi devastator, pentru că ți se va face o imensă ruşine de sterilitatea şi apatia ta, de ,,căderea ta în lume”, uitând că este unicat cineva strictamente nenumărabil.

Dacă scopul culturii e geniul, atunci scopul educației este genializarea proprie, activarea geniului personal. Vei fi posedat de un dor special, care trebuie să străbată dorul de cultură – dorul de geniu . Dacă Dumnezeu există şi este asemenea geniului creator, atunci el va face să vină pe această planetă Gânditorul, şi atunci totul este primejdie, totul tremură şi se cutremură, totul e trăznit de trăznet ,,cine are multe de vestit, tace în sine multe gânditor! Cel s-aprindă trăznetul sortit, trebuie mult să fie nor” (Nietzsche). Da, mi-e supraevident, cultura este nor, iar creația e trăznet. Ad-unarea lor înseamnă geniu.

Prin urmare, vă fac următoarea invitație: să ,,…intrăm,/ Să ospătăm/ În cămara Soarelui/ Marelui/ Nun şi stea,/ Abur verde să ne dea,/ Din căldări de mări lactee,/ La surpări de curcubee,/ – În Firida ce scântee/ eteree.” (Ion Barbu)

Articole noi

Vezi si alte etichete:

Ultimele articole