Deși omul a început să călătorească încă din zorii umanității, turismul așa cum îl înțelegem noi astăzi este o invenție târzie. Abia pe la anul 1870 celebrul Thomas Cook a avut ideea organizării instituționale a turismului ca o afacere în care clienții plătesc pentru a primi un servicu specific alcătuit din ingredientele binecunoscute, adică transport, cazare, masă, program de vizitare. Dezvoltarea a fost explozivă și o dată cu creșterea bunăstării a căpătat proporții industrială. Tendințele consumeriste au amplificat dimensiunile afacerii prin gliobalizare și i-au dat accente pur materialiste în defavoarea calității culturale, ajungându-se la un turism de masă centrat pe consum, dacă se poate all inclusive.
Dar ce a fost înainte de această spirală consumeristă? Mă gândesc cu admirație la un fenomen cultural complex, așa numitul Grand Tour, care a prefigurat turismul industrial, fără a fi însă echivalent cu acesta, ci mult mai complex, mai bogat în conținut și mai rafinat. Grand Tour era nu doar o schimbare a locului de muncă, despre care putem spune că te ținea acasă, cu un loc de vancanță care te trecea printr-un provizorat asumat în altă ordine a locuirii. Plecai într-un Mare Tur în primul rând pentru a vedea lumea, pentru a te dezvolta ca persoană, iar nu doar pentru a fugi de tirania muncii. Nu vreau să par cinic, dar cred că turismul industrial accentuează unidimensionalitatea umană, este doar un balsam iluzoriu pentru suflete care nu sunt conștiente de alienarea pe care o trăiesc și oferă simple compensații pentru statutul de pioni cuminți și devotați în mecanismul neîndurător. Este un proces de metamorfozare în care, așa cum își imagina Kafka, devenim altceva, poate doar deșeuri, dacă ar fi să gândim în termenii eficienței economice și ai obținerii profitului.
De aceea, scriu despre Marele Tur pentru a încerca să mai salvez câte ceva. Apărut prin secolul al șaptesprezecelea în Imperiul Britanic, fenomenul a durat vreo trei sute de ani, cam până la momentul în care lui Cook i-a reușit afacerea. Fenomenul este un rezultat al câtorva experiențe fundamentale din spațiul european, aș zice că este o sinteză între pelerinajele religioase creștine inițiate imperial de Constantin cel Mare, descoperirea ruinelor clasicismului greco-roman de către intelectuali umaniști precum Dante și Petrarca și aventura marilor descoperiri geografice, de la Marco Polo la Columb, concretizate în extinderea orizontului lumii cunoscute.
Marele Tur a fost o invenție a aristocrației britanice doritoare să schimbe peisajul și să își sporească cunoașterea. Dacă aveai noroc și bani, plecai într-un Mare Tur chiar de la împlinirea vârstei de 21 de ani, iar călătoria însemna maturizare, educație și formare. Principala destinație era Italia, iar bucla esențială era reprezentată de Roma, Florența și Veneția, eventual o scurtă escapadă spre sud, pentru a vedea Napoli. A doua destinație de top era sudul Franței, cu Nisa în prim plan, acolo unde britanicii uitau de ploaia de acasă, se plimbau pe promenadă și căpătau culoare sub soarele arzător al Mediteranei.
S-ar putea spune că modelul Marelui Tur era unul elitist, bazat pe mofturi aristocratice, deloc potrivit cu democrațiile în care trăim noi acum și care ne asigură tuturor șansa egală de a ne prăji pe nisipul fierbinte. Dar, chiar dacă ar fi așa, nu cred că tradiția Marelui Tur trebuie uitată, căci ideea este simplă: călătorim pentru a ne spori pe noi înșine, nu pentru a fugi de sine.
Grand Tour
