1.2 C
Giurgiu
luni, decembrie 4, 2023

Ascensiune în Munții Tian-Șan în căutarea leopardului de zăpadă

În timpul recentei pandemii Covid-19 am scris...

Din nou despre cetate

Fără să mi-o ceară oficial, Primăria și...

Melanezieni și austronezieni. Cine sunt papuașii?

Așa cum am promis, revin cu povestea...

Herr (Scrisoare deschisă către Olaf Scholz)

OpiniiHerr (Scrisoare deschisă către Olaf Scholz)

Vă aduc aminte ceea ce ştiți foarte bine: că sunteți cancelarul Germaniei. Că sunteți în poziția Führer-ului! Vă scriu în numele celei mai profunde admirații pe care o am pentru cultura germană. Când mă gândesc la Germania, mă gândesc ca fiind nucleul ,,modelului cultural european”, cea care a dăruit Europei şi lumii întregi creații excepționale în plan filosofic: Kant, Nietzsche; în plan ştiințific: Heisenberg, Einstein; în plan artistic: Beethoven, cel care a pus pe muzică ,,Oda Bucuriei” a poetului Friedrich Schiller, creație care a devenit imnul Europei; în plan literar, şi o să-i menționez doar pe Goethe şi Thomas Mann; în plan tehnologic – ,,Mercedes’’ şi ,,Audi’’ etc.

Ca român, nu vreau să uit că procesul de modernizare a statului a avut loc sub forma instalării în poziția supremă a unor germani aparținând familiei Hohenzollern, cum ştiți! Marele eveniment al istoriei noastre naționale, formarea României Mari a avut loc sub auspiciile regelui Ferdinand şi ale reginei Maria, care au avut puterea să se identifice, germani fiind, cu interesele vitale ale poporului român. La 23 August 1944, regele Mihai I a luat o decizie care a salvat România de la dezastru, de întoarcere a armelor împotriva Germaniei hitleriste. Chiar actualul nostru preşedinte este de etnie germană. Marii oameni de cultură români, marile noastre minți au fost modelate în urma interacțiunii directe şi indirecte cu cultura germană. Mă gândesc la Titu Maiorescu, la Mihai Eminescu, la Lucian Blaga, la Ion Barbu, la Constantin Noica, la Gabriel Liiceanu etc.

Culturalmente, Germania a fost, este şi va fi ,,über alles” (peste tot). La nivelul Uniunii Europene, economia germană este motorul principal al evoluției sale extraordinare. Numai că Germania  a însemnat şi înseamnă şi politică nu numai cultură. Germania a fost în virtutea obsesiei sale imperialiste, a pan-germanismului, despre care avertizase Friedrich Nietzsche, la originea celor mai cumplite evenimente din istoria speciei umane: cele două războaie mondiale. Dar, ceea ce s-a întâmplat  şi nu trebuia să se întâmple, ceea ce depăşeşte orice imaginație, ceea ce va pluti ca un nor negru deasupra acestui popor dăruit este HOLOCAUSTUL!

O să vă rog, Herr, să recitiți pentru a vă reîmprospăta Gewissen-ul (conştiința morală), aceste trei majore reflecții asupra îngrozitoarei situații la care Hitler a dus Germania.

Mă refer la discursurile lui Thomas Mann de la ,,BBC”, împotriva regimului! (Thomas Mann  a scris după război – nu întâmplător – ,,Doktor Faustus”, ca replică la ,,Faust-ul” lui Goethe, iar fiul său Klaus Mann, ,, Mefisto” . E vorba despre mitul vinderii sufletului  pentru obţinerea tinereţii sau gloriei! E vorba despre ispita răului şi de ce n-am putea concepe, Herr, şi o ispită a binelui, A CELUI MAI MARE BINE: să păstrăm viaţa pe această planetă!). E musai să citiți  cea mai profundă analiză a situației morale a națiunii germane de după al doilea război mondial, elaborată de filosoful Karl Jaspers, care se numeşte ,,Culpa germană” (,,Die Schuldfrage”). El distinge patru tipuri de culpă: culpa penală, culpa politică (de care s-au ocupat diverse tribunale, începând, desigur, cu cel mai important, tribunalul de la Nürnberg), dar el marchează şi culpa morală, şi culpa metafizică pentru ceea ce s-a întâmplat, acestea fiind ,,dedicate” judecății conştiinței morale – Gewissen. Această culpă survine din complicitatea în parte justificată a societății germane de atunci față de un regim ce s-a dovedit criminal. Această culpă este o afacere internă a fiecărui german ca om şi ca cetățean al statului german.

Dar Herr Karl Jaspers consideră că putem vorbi şi de o culpă metafizică pe care trebuie s-o resimtă în intimitatea cea mai profundă a conştiinței lor toți oamenii întrucât sunt oameni şi constată că alți oameni ucid nejustificat alți oameni. Filosoful consideră că trebuie să-ți fie ruşine că mai eşti în viață după ce s-au întâmplat aceste lucruri, pentru că este ucisă însăşi esența umanității.

Ca un fel de consecință trebuie să citiți cartea unui francez evreu care a luptat în Rezistență, coleg cu Jaspers şi Heidegger şi care a scris după război ,,Iertarea”: Vladimir Jankelevitch. El spune acolo că ceea ce s-a întâmplat în regimul nazist este impardonabil şi că, pentru a fi totuşi oferită, IERTAREA  trebuie cerută. Ea trebuie să vină la capătul unui efort de reflecție, de remuşcare şi de căință, care să sugereze că va avea loc un proces de prefacere lăuntrică a sufletului celor care au greşit. Această scrisoare de iertare pe care Jankelevitch a aşteptat-o de la colegii săi filosofi germani nu a venit, deşi putem fi siguri că mulți germani din acele vremuri întunecate s-au ruşinat, s-au căit!

Herr, evoluția istorică a lucrurilor în Europa noastră vă oferă o uriaşă oportunitate de a vă cere iertare în mod implicit şi de a vă descărca, cel puţin parţial, de uriaşa culpă morală şi metafizică. Ironia sorţii face ca această oportunitate să fie generată de noul Hitler, acela care îşi vrea şi el Rusia ,,peste tot” şi astfel a iniţiat războiul din Ucraina. Nu rataţi, Herr, această ocazie, căci sunt premise să fie ultimul război din Europa şi poate din lume, ştiţi asta. Cum puteţi să vă cereţi iertare în registrul efectivităţii, mie îmi este evident şi aş dori, Herr, să vă fie şi dumneavoastră evident: aşezaţi-vă, Herr, în fruntea luptei împotriva războiului lui Putin, fiţi ,,der Führer”-ul alianţei care se opune crimei! Fiţi, Herr, ,,Churchill”-ul momentului, hotărât să se opună total acestei monstruozităţi din estul Europei! Ştiu că ajutaţi în diverse moduri armata ucrainiană şi poporul ucrainian, dar nu este suficient şi vă implor să vă gândiţi la o implicare absolută, aşa cum simt, cu mare admiraţie, că face Polonia. Puteţi s-o faceţi, mai rămâne să vreţi s-o faceţi, astfel încât noul ,,Hitler” să dispară şi chiar să nu mai apară vreodată.

Am ezitat să vă scriu, dar ceea ce simt eu ca european şi ca om este o imensă disperare, pe care a exprimat-o aşa de bine pictorul norvegian Edward Munch în tabloul care se cheamă ,,Der Schrei” – ,,Ţipătul”. Această DECIZIE va schimba soarta războiului, iar naţiunea germană se va trezi într-un raport mai bun cu sine însăşi!

DANKE SCHÖN, Herr!!

Articole noi

Vezi si alte etichete:

Ultimele articole