Alai este astăzi o regiune în sudul Kârgâstanului, în zona de granilă cu China și Tadjikistan. La sfârșit de secol nouăsprezece și în primii ani ai secolului douăzeci, triburile din această zonă au avut drept lider o femeie, supranumită Kurmanjan Datka, adică „Țarina din Alai” sau „Regina sudului”. Nu am știut nimic despre această secvență de istorie până în ziua în care am vizitat Muzeul Nomazilor de pe malul lacului Issyk Kul. Acolo, într-una dintre sălile muzeului, mi-a atras atenția o fotografie a unei femei. Era făcută în anul 1906 de baronul Carl Gustaf Emil Mannerheim, pe atunci colonel în armata Imperiului Țarist, singurul ofițer ridicat la rangul de Mareșal al Finlandei, devenit apoi, între 1944 și 1946, cel de-al șaselea președinte al acestei țări. Ghida care ne călăuzea prin expoziție a observat interesul meu pentru acea fotografie și mi-a spus pe un ton triumfător: „Este Kurmanjan Datka!”
Am citit explicațiile de pe un panou, le-am considerat insuficiente, așa că am continuat documentarea, întrebând pe aceia mai știutori decât mine și căutând diverse surse de informare. Se pare că a fost singura și ultima ei fotografie, decedând la 1 februarie 1907. Kurmanjan Datka, în kârgâză Курманжан Датка, numită și Datka Kurmanjan Mamatbay kyzy, a avut o viață lungă, din anul știut al nașterii, 1811, și până la moarte trecând nu mai puțin de 96 de ani.
Pentru a înțelege corect contextul în care o femeie a ajuns să ocupe o poziție politică importantă în Asia Centrală la sfârșit de secol al XIX-lea sunt necesare câteva precizări. În primul rând, harta politică a zonei era cu totul alta, fără „stanurile” de acum, fiind un teritoriu imens fără granițe, în care triburile și populațiile se mișcau liber pe mari distanțe și în care își exercitau influențele trei mari puteri, Rusia țaristă aflată în expansiune dinspre vest, China imperială venind dinstre est, și Imperiul Britanic, care stăpânea sudul, adică teritoriile de astăzi ale Indiei, Pakistanului și Bangladeshului. În funcție de apropierea de aceste mari puteri, diversele emirate și hanate, ori alte formațiuni statale din zonă, resimțeau diverse presiuni și își construiau strategiile geopolitice, în primul rând alianțele. Teritoriul din Alai unde s-a produs ascensiunea lui Kurmanjan Datka este inclus cu aproximație în granțele actualului Kârgâzstan, stat al cărui nume înseamnă „locul celor patruzeci de triburi (clanuri)”.
Kurmanjan s-a născut în regiunea Osh din Valea Fergana, o zonă fertilă între deșert și munți, o vale șerpuitoare între granițele actuale dintre Kârgâzstan, Tadjikistan și Uzbekistan. Familia era una înstărită și aparținea clanului Mungush, unul la fel de tradiționalist ca toate din zonă. Ca urmare, când a ajuns la vârsta măritișului, pe la 18 ani, căsătoria i-a fost aranjată între familii și, conform tradiției, ea nu și-a cunoscut viitorul soț până în ziua ceremoniei de căsătorie. Atunci, după ce și-a văzut partenerul ales de familie, a făcut primul ei gest surprinzător, unul de emancipare de sub tutela tradiției căsătoriilor decise de alții, a spus că nu-i place bărbatul care urmează să-i fie soț și a fugit, rătăcind aproape doi ani prin vecinătatea graniței cu China. S-a întors acasă și aici l-a întâlnit pe Alimbek, cel care luase între timp titlul de Datka, fiind recunoscut stâpânul triburilor din Alai, de fapt, peste o parte din hanatul Kokand. După uciderea lui Alimbek în urma unei lovituri de palat în anul 1862, Kurmanjan a preluat titlul de Datka și, iarăși surprinzător, a fost imediat recunoscută de hanatele vecine, inclusiv de cel al Bukharei.
Kurmanjan Datka a reu;it să păstreze echilibrul între clanuri și a avut șansa să nu fie atacată din exterior vreme de vreo cincsprezece ani. Dar în anul 1876 au apărut în zonă soldații și topografii Imperiului Țarist care au stabilit noua frontieră, cucerind noile teritorii în primul rând cu teodolitul, deși au fost și lupte împotriva înaintării ruse.. Astfel, Kurmanjan Datka a aflat că teritoriul triburilor sale a fost inclus în Imperiu, dar nu a încurajat lupta de rezistență și a adoptat o atitudine pacifistă. În schimb, au avut loc atacuri de gherilă ale unor grupuri mici asupra soldaților ruși, fiind implicați și membri ai familiei sale. Firește, erau atacate și diversele convoaie de transport, dar Kurmanjan se distanța pacifist de asemenea fapte. Poziția de lider simbolic nu s-a clătinat, fiind recunpscută și de țarul Nicolae I, cel care i-a dăruit bijuterii încrustate cu diamante și un ceas de mână cu sigla imperială. Așa și-a petrecut ultimii ani de viață, ca un simbol al conviețuirii pașnice atât între triburi cât și între triburi și armata și administrația țaristă în curs de instalare. Europenii au preluat legenda și au făcut din Kurmanjan un fel de reper diplomatic, fiind vizitată desoeri, deși nu mai avea altă putere decât aceea a legendei. Așa a ajuns acolo și baronul Carl Gustaf Emil Mannerheim, ocazie cu care i-a fost făcută singura fotografie cunoscută. De aceea, pentru că a rămas această imagine, îi putem vedea portretul pe bancnota de 50 de somi. Astăzi, într-un nou context politic și ideologic, se vorbește despre Kurmanjan ca despre o feministă și pacifistă care a anticipat procesul dee emancipare a femilor.
Când am întrebat-o pe ghida din muzeu de ce Kurmanjan Datka este atât de importantă pentru istoria lor, a stat o clipă pe gânduri, apoi mi-a spus ceva foarte simplu: „În acele vremuri grele ea a avut înțelepciunea de a feri poporul de războaie.”