Am povestit în episodul precedent despre vizita mea în Tarsus, orașul nașterii Sfântului Apostol Pavel, și despre locurile care păstrează memoria acestuia, casa în care s-a născut, fântâna din grădina casei și biserica construită ulterior. Orașul Tarsus este un loc ideal pentru o vizită de o zi în care ai suficient timp să parcurgi un circuit cultural și să te relaxezi. Amatorilor de asemenea trasee culturale le propun unul care cuprinde principalele locuri care, în opinia mea, merită să fie vizitate.
Cei mai mulți dintre turiști ajung la Tarsus venind dinspre Adana, așa că, înainte de intrarea în oraș, merită făcută o oprire pentru a vedea Podul lui Justinian, celebrul împărat roman din secolul al VI-lea în timpul căruia a fost construită și Sfânta Sofia din Constantinopol, actualul Istanbul. Așa cum am spus în episodul precedent, când vizităm aceste locuri trebuie să avem clar în minte faptul că geografia fizică s-a modificat sever, în primul rând că apele mării s-au retras cu vreo douăzeci de km și că altul era debitul râului Cydnus, actualul Berdan. Podul este foarte bine conservat și ne ajută să ne facem o idee despre tehnicile de construcție stăpânite de inginerii romani.
Podul se află acum în Parcul Kuvai Milliye în care, deși nici ghizii turci nu o spun și nici hărțile turcești nu o arată, mai poate fi văzut un Memorial care amintește de masacrele din timpul Războiului turco-francez din Cilicia dintre anii 1918 și 1921 la care a participat și o legiune alcătuită din armeni. Problema este foarte delicată, cu implicații politice, iar narațiunile sunt diferite, în funcție de cine povestește. Cert este că ceea ce armenii numesc „genocid” nu este recunoscut ca atare de turci, deși mărturiile sunt destul de numeroase. De asemenea, turcii nu recunosc nici că au comis masacre în timpul confruntărilor armate ulterioare, ci invocă principiul că așa-i la război. Să lăsăm însă pe seama unei lumi mai bune rezolvarea corectă a acestei probleme și să intrăm în Tarsus.
Locul cel mai bun de unde se poate începe circuitul pietonal prin Tarsus este Poarta Cleopatrei, locul în care s-au întălnit Cleopatra, regina Egiptului, și Marc Antoniu, general roman, s-au plăcut și s-au îndrăgostit mortal, prin anul 41 înainte de Christos, petrecând sărbătorește câteva zile frumoase pe plajă în timp ce flota reunită se pregătea de marile confruntări imperiale. În imaginația lui Shakespeare, în piesa Antoniu și Cleopatra, actul 5, scena 2, Cleopatra se reîntoarce la râul Cydnus pentru a se sinucide și a-l reîntâlni pe Marc Aureliu în viața de apoi. Poarta Celopatrei este acum punctul zero al turiștilor care vin în Tarsus.
De la Poarta Cleopatrei înaintăm vreo trei sute de metri pe Bulevardul Ismet Pașa pentru a face apoi la dreapta spre Colegiul American din Tarsus, o clădire impozantă, masivă, cu două etaje și scări de urgență exterioare, în stilul amplificat al unui conac tradițional. La intrare este menționat anul înființării, 1888. În imediata apropiere se află Sadik Pașa Konagi, o altă clădire din piatră, acum sediu al unei instituții locale. Imediat, după ce înaintezi pe strada următoare, pe peretele din stânga al clădirii următoare apare un mozaic cu însemne creștine și cu portretul Sfântului Pavel, semn că Biserica muzeu se află pe aproape. Și chiar așa este, tot ce trebuie să faci este să privești înainte și vei vedea o basilică elegantă. Trebuie să o ocolești pentru a găsi intrarea. Despre vizitarea ei am vorbit în episoduil trecut, atunci când am mers exclusiv pe urmele Sfântului Apostol Pavel.
Drumul ne duce mai departe în fața bazarului istoric Kirkkașik, construit pe locul unei vechi piețe negustoreșt, Tarsus fiind încă din perioada antică un punct de intersecție al rutelor negustorești. Bazarul a fost construit de Ibrahim Bey, fiu de pașă, și a fost inaugurat în anul 1579. Are două intrări pe axa vest-est și 21 de camere, în prezent fiind principalul spațiu în care se vând suveniruri și specialități locale, ceea ce îl face obligatoriu pentru orice turist.
De la bazar continuăm drumul pe lână Turnul cu ceas, edificiu nelipsit din orașele turcești, construiit pe la sfârșitul secolului al XIX-lea, .pentru a ajunge la medresa Kubat Pașa, edificiu ridicat pe la 1550, transformată acum într-un mic muzeu etnografic. Clădirea a fost restaurată prin anii 1970 . Intrarea se face printr-un portal într-o curte interioară care acum este acoperită. În încăperile din părțile laterale se află amenajate mici expoziții arheologice și etnografice tematice, o bună ocazie pentru vizitator de a-și consolida cunoștințele.
Următorul obiectiv pe care îl recomand unui turist curios este o moschee care adăpostește corpul neînsuflețit al Profetului Daniel. Spațiul este amenajat arheologic și respectă condițiile religuioase ale unui asemenea sit. Nu intru în detaliile privind istoria prezenței profetului Daniel în acest loc și nici în controversele legate de locul unde s-ar afla mormântul acestuia, dacă este aici sau în altă parte.
Pe diagonala intersecției se află un alt obiectiv pe care îl recomand, așa numita Biserică Moschee, ori Moscheea Baytimur, o veche biserică de pe la anul 300 care a fost transformată în moschee în anul 1415, atunci când Ramazanoglu Șehabetin Ahmet a cucerit Tarsus. Clădirea este importantă arhitectonic și istoric, indicând faptul că în Tarsus a existat o comunitate creștină încă din primele secole ale creștinismului, chiar înainte de recunoașterea lui ca religie oficială a Imperiului Roman, fiind și o bună ilustrare a modului în care bisericile creștine erau transformate în moschei prin simpla adăugare a unui minaret.
După ieșirea din Biserica Moschee și traversarea străzii privirile îmi sunt atrase de o statuie a unei persoane în jurul căreia este încolăcit un șarpe. Sau trei? Sau șapte? Sau unul cu mai multe capete? Este Șahmeran, Regina Șarpe, jumătate șarpe, jumătate femeie. Despre acesta și despre continuarea vizitei în Tarsus voi povesti în episodul următor.