MOTTO
,,Dar este Unul care ține-n mână
Căderea asta nesfârşit de blând”
R.M.Rilke
Mâna l-a făcut pe om. Ieşirea din animalitate s-a produs atunci când omului i-au ,,crescut” aripi: mâinile! Întreaga civilizație umană este efectul activității sale febrile. Simbolismul mâinii (în cultura europeană, cel puțin) este foarte complex (singurul simbolism care poate să-i facă concurență este simbolismul ochiului). Mi-e evident însă că marile realizări ale culturii noastre sunt rezultatul unității sintetice dintre mână şi ochi. Când MÂNA+OCHIUL=UNU s-au întâmplat astfel minuni, au răsărit capodopere. Însuşi Dumnezeu l-a plămădit pe Adam frământând cu Mâna lutul. De altfel, imaginea centrală a Capelei Sixtine îl reprezintă pe Dumnezeu întinzând mâna lui de Creator mâinii creatului său excepțional, Omul. Dacă omul este făcut după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu şi Dumnezeu este în esență un creator, înseamnă că omul are obligația morală să-I dea o replică pe măsură: să fie el însuşi creator. Şi astfel intră în joc mâna. Cu mâna sa a scris Homer ,,Iliada” şi ,,Odiseea”, cum Platon cu mâna sa a scris ,,Dialogurile” sau Kant ,,Critica rațiunii pure” sau Marcel Proust ,,În căutarea timpului pierdut”. Leonardo da Vinci care a pictat-o cu mâna sa pe Monalisa sau Albert Einstein a scris cu mâna sa ecuațiile teoriei relativității, sau Brâncuşi a cioplit cu mâna sa ,,Poarta sărutului”, ,,Masa tăcerii”, ,,Coloana Infinitului”. Îmi reprezint cultura europeană şi orice cultură ca fiind un imens ,,lanț” alcătuit din mâini, căci, în fond, morții şi viii se țin şi ei de mână. Auguste Rodin celebrează semnificația mâinii sculptând două mâini care se țin de mână închipuind o flacără-floare. Pictorul olandez M.C.Escher este pradă aceleiaşi fascinații şi imaginează o suită de tablouri ,, Mâini desenând’’. El desenează o mână care desenează o mână, desenând o mână desenând. Autoportretul lui Escher este halucinant, căci artistul se reprezintă într-o oglindă sferică pe care o ține în palmă o mână. În fond, linia destinului fiecăruia e scrisă în podul palmei: ,,Ți-am pus un sărut în podul palmei pe linia vieții ce se alegea” (Lucian Blaga). Mâinile captează şi exprimă cel mai bine vibrațiile sufletului nostru zbuciumat. Dar şi bucuria este prezentă în această formă pe care o propune Nichita: ,, Iubito, iubito, iată mâna mea împodobită cu un pahar de vin…”
În plan filosofic, cel care exploatează în cel mai original mod potențialul de semnificație al mâinii este Martin Heidegger. În ,,Ființă şi timp” Heidegger răstoarnă întreaga istorie a filosofiei ,,cu ajutorul mâinii” – ,,die Hand”. Ca ființă în lume, omul are o raportare primordială cu caracter practic, interesându-l decisiv calitatea de instrument a lucrurilor cu care interacționează (de ex., un ciocan este semnificativ pentru că poți să bați cuie cu el. ,,El” îți stă la îndemână în acest scop). Heidegger numeşte această lume lumea-la-în-de-mână, ,,das Zuhandene”. Există, desigur, şi o a doua lume, în care interesul practic este dublat de interesul teoretic şi prin urmare, lucrurile, dezbrăcate de semnificațiile lor ustensilice, devin obiecte de cunoaştere. Lumea aceea nu mai este ,,la-în-de-mână”, ci este în-fața-mâinii, ,,das Vorhandene”. Procesul cunoaşterii devine posibil. Lucrul ca obiect de cunoscut stă față în față cu omul ca subiect cunoscător, la o întindere de mână. Şi astfel, ,,Ochiul” intră în scenă ca organ teoretic. (Mingea cu care se joacă nişte copii devine sferă). Mâna are nu numai virtuți cognitiv-creative, ci formidabile virtuți morale. Să ne gândim doar la expresia ,, a da o mână de ajutor”, ,, a-i întinde celuilalt, aflat la ananghie, o mână”, ,, a-l educa (educo, educare) pe copil, intinzându-i o mână competentă şi a-l scoate din mlaştina ignoranței”. (În copilăria mea teleormăneană am auzit deseori această expresie: ,,ochii te sperie, mâinile te scapă”).
Nu pot să nu evoc puterea binefăcătoare a mâinilor care mângâie alte mâini. Ce imagine tulburătoare oferă copiii şi îndrăgostiții atunci când se țin de mână! Desigur, strângerea mâinilor între bărbați este un gest de onoare care degajă încredere şi fermitate. Dar cea mai profundă implicație a mâinii în viața noastră omenească este conținută de întrebarea fundamentală: pe mâna cui mergi? Aceasta este crucea de dinaintea oricărei cruci, pe care trebuie s-o poarte orice individ care atinge nivelul conştiinței de sine. Nu pot fi decât două variante: fie decid să merg pe mâna mea, asumându-mi condiția de ființă liberă şi direct răspunzătoare pentru orice formă de consecință, sau decid să nu merg pe mâna mea şi las decizia pe seama unei entități pe care o consider mult mai capabilă, cum ar fi ,,tatăl”, conducătorul mult-iubit şi, evident, Tatăl-Nostru, Dumnezeu. Mi-am delegat în mod liber libertatea şi evident, am evacuat din existența mea responsabilitatea. Voi sta mereu ca un copil cu mâna în mâna ,,tatălui meu’’: copilul etern al tatălui etern! Am schimbat libertatea pe siguranță. În capitolul ,,Marele Inchizitor” din ,, Frații Karamazov”, Dostoievski îşi imaginează că Isus se întoarce pe pământ, este prins şi urma să fie ars pe rug. Marele Inchizitor îl eliberează totuşi, spunându-i să nu se mai întoarcă, pentru că pâinea pe care o oferă el oamenilor, pâinea libertății este greu de digerat. Oamenii preferă ,,pâinea cea de toate zilele”, cea care hrăneşte stomacul şi îi oferă sufletului iluzia. Iată deci întrebarea: omule-cititor pe mâna cui mergi? M-aş bucura să cred că-ți şopteşti, citind ce am scris eu: ,,Vreau să merg pe mâna mea!‘’ Iată formula pe care ți-o propun pentru a deveni un Om Adevărat: să gândeşti cu capul tău, să decizi pe inima ta, să vorbeşti cu gura ta, să răspunzi pe pielea ta, deci să mergi pe MÂNA TA! Nu lăsa pe nimeni să ia decizii în locul tău!
Săru’ Mâna!