34.6 C
Giurgiu
marți, iunie 18, 2024

Straturi istorice la Tașkent. Călătorie în timp

Tașkentul poate fi explorat în multiple feluri,...

„1 Mai” la Seul, Coreea de Sud

Am vizitat prima dată orașul Seul în...

„Broadway” de Tașkent

          Poate că un simptom semnificativ al...

Mintea neolitică

OpiniiMintea neolitică

La sfârșit de septembrie citeam o știre despre descoperirea unei structuri enigmatice din piatră lângă Praga, o construcție de formă circulară, mai veche decât piramidele din Egipt și ansamblul de la Stonehenge, acestea din urmă fiind bine cunoscute de către public. Cu doar o lună în urmă vizitasem în Irlanda, în apropiere de Dublin, structurile neolitice de la Newgrange, vechi tot de mai mult de 5 000 de ani. Amintirile sunt proaspete, mă invadează și se transformă în acțiune eficientă pe tastatura calculatorului.
A fost singura zi ploioasă din timpul călătoriei în Irlanda, primită cu bucurie și cu o senzație de ușurare împărtășită izbăvitor de toată lumea, după o săptămână în care arșița dominase nemiloasă. Aș spune că a fost decorul potrivit pentru vizita pe care mi-o propusesem, adecvat cât de cât condițiilor naturale specifice locului prin tradiția climatică. Larry ne averizase cu o zi înainte că meteorologii au anunțat schimbarea vremii, iar Clodagh mi-a reamintit, oarecum cu ironie, tachinându-mă, că voi avea ocazia să-mi folosesc pelerina Mac in a Sac de care făcusem paradă zilele trecute, sfidând inutilitatea ei de până atunci. Dar nu m-am mulțumit doar cu pelerina, ci am încălțat și bocancii de trekking, de parcă aș fi avut  nevoie să mă impermeabilizez în totalitate, ceea ce era, evident, o exagerare, provenită însă din nerăbdarea firească a unei aventuri anunțate în care, într-un fel, urma să ajung până în neolitic, ceea ce, fără îndoială, cerea pregătire, prevedere și protecție. Chiar dacă intemperiile erau doar o caricatură și nu justificau o asemenea protecție, ideea că voi vedea un sit atât de vechi sporea în mine impresia unei confruntări cu necunoscutul, îmi stimula curiozitatea exploratorie și îmi oferea o justificare purtării echipamentului.
În nord-estul Irlandei, pe coridorul ce duce de la Dublin spre Belfast, în Irlanda de Nord, peisajul este tipic, cu dealuri mărunte care se preling spre văile străbătute de râuri. Așa stau lucrurile și în cazul Văii Boyne, doar că orizontul vizual este deodată perturbat de apariția în peisajul natural a unor construcții megalitice circulare care surprind prin formă și dimensiuni, îl poartă pe privitor în zona misterului și cer o explicație. Dintre acestea, probabil că Newgrange este cea mai faimoasă.
Ce vezi de fapt? Nimic altceva decât o movilă de mari dimensiuni, adică o construcție circulară din piatră ce se ridică câțiva metri deasupra solului, acoperită cu iarbă și cu o intrare dispusă geometric, astfel încât, în ziua solstițiului de iarnă, lumina soarelui trece fix printr-un orificiu din acoperiș pentru a lumina o cameră ceremonială. Așadar, nu este vorba doar despre arhitectură și artă megalitică, ci și despre astronomie și ceremonii ritualice. În interiorul construcției sunt culoare mărginite de ziduri din piatră pe care sunt desenate diverse figuri, așa cum sunt petroglifele răspândite prin întrega lume. Interpretarea acceptată este că avem de-a face cu o construcție ceremonială, cu un loc sacru, menit să servească ritualurilor omului neolitic.
Știrea pe care am menționat-o la început mă face să îmi reamintesc că în bazinul Mediteranei au fost descoperite câteva asemenea construcții megalitice, de la ansamblul de la Carnac, în Franța, cu aliniamente de menhire și dolmene, la civilizația nuraghi din Sardinia sau așa-numitele temple din Malta. Le-am văzut pe toate acestea și cred că singura explicație acceptabilă științific ține de identificarea unei etape specifice în evoluția minții omenești care a generat asemenea străduințe edificatoare cu tehnologiile disponibile atunci.
De ce au fost construite acestea? Întrebarea primește un răspuns pe baza ipotezelor cu privire la mintea neolitică. Este un caz de arheologie sui generis în care încercăm să reconstruim inefabilul, adică mintea neolitică, pierdută pentru totdeauna, intangibilă, pe baza artefactelor de care dispunem. Reconstrucția este riscantă, căci ne este dificil să știm ce se află în mintea celui din fața noastră, cu atât mai puțin în a celor de acum cinci mii de ani. Dar nu avem altă cale decât să pornim de la noi înșine, de la omul actual, pentru a face presupuneri cu privire la ce a fost atunci. Și, într-adevăr, stârnește uimire precizia cu care oamenii de la Newgrange calculaseră drumul soarelui pe cer. Rămânem calmi și, fără nicio acoladă misterioasă, recunoaștem că eram la începuturile astronomiei.

Articole noi

Vezi si alte etichete:

Ultimele articole