18.2 C
Giurgiu
miercuri, februarie 28, 2024

Tașkent, Muzeul de Arte Aplicate

Nu poți să înțelegi un popor și...

Catedrala Înălțării și parcul „Panfilov” din Almaty

Poate nimic nu ilustrează mai bine caracterul...

Șah la rege cu nebunul

S-a dezbătut și votat bugetul. Joi. Ce...

Movila pietrelor numărate

OpiniiMovila pietrelor numărate

După o jumătate de zi petrecută în Canionul Charyn pe urmele lui Raiymbek Batyr,  a urmat o după amiază a altor descoperiri anticipate, planificate anterior, doar că de fiecare dată una este să citești despre ceea ce vrei să vezi și alta să vezi.  Am parcurs drumul cel mai scurt spre granița dintre Kazahstan și Kârgâzstan privind în jur acel spațiu imens, semi-arid, greu de înțeles de un european obișnuit cu înghesuiala și densitatea mare pe kilometru pătrat. În Asia Centrală ai această senzație inegalabilă a spațiului ca întindere fără margini, încât până și timpul parcă se pierde în acel orizont în care îndepărtarea înseamnă doar o linie între pământ și cer. Am mai avut o senzație asemănătoare atunci când m-am aflat pe mările și oceanele lumii, înconjurat de apă, doar cu cerul deasupra. „Trecm pe lângă localitatea Shelek, aproape de granița cu China”, ne atenționează Svetlana, dar îmi dau seama că este doar un fel de a spune, apropierea fiind una relativă la imensitatea în care ne aflăm. Pe aici trecea și Drumul Mătăsii, iar acum, la inițiativa Chinei, se construiește o autostradă care va traversa întreaga Asie Centrală. Am mai întâlnit fragmente în construcție ale acestei autostrăzi în călătoriile mele prin zonă și îmi dau seama că în câțiva ani este posibil ca legătura rutieră să fie finalizată, caz în care un camion cu marfă va ajunge direct din China până în zona Mării Caspice, apoi în Caucaz și mai departe spre Europa, prin Turcia sau pe deasupra Mării Negre, depinde care va fi situația geopolitică.

Ajungem la punctul de frontieră Kegen și ne despărțim de Svetlana cu o îmbrățișare. Frontiera se trece pietonal, adică îți iei bagajul din mijlocul de transport cu care ai venit, ieși ofcial din Kazahstan, apoi îl cari prin așa-numitul spațiu neutru sau al nimănui și ajungi dincolo, în  Kârgâzstan, unde, după ce faci formalitățile de trecere a frontierei, adică viză și control bagaje, te poți urca în mijlocul de transport care te așteaptă. Îl întâlnim pe noul nostru însoțitor, Frakhad, am mai scris despre el în „Visul caprei”, un tânăr școlit în Vest, cu un arbore genealogic interesant, tată kârgâz și mamă născută dintr-o cehoaică și un rus, aceștia ajunși aici, firește, în anii  URSS-ului. Pe fața lui Farkhad domină însă trăsăturile mongoloide, e greu să găsești urme din partea bunicii venită din Cehoslovacia acelor vremuri. Nu trebuie să ne mire această diversitate etnică, zona fiind cunoscută de-a lungul istoriei ca un spațiu al circulației libere a triburilor nomade, așa că sângele s-a amestecat tot timpul. De altfel, „Kârgâzstanul” înseamnă „Țara celor 40 de triburi”, referirea fiind la triburile care au ajuns aici pornind din „rezervorul”  de populații din bazinul fluviului Enisei.  Zona muntoasă s-a dovedit atractivă pentru că, spre deosebire de stepa semi-aridă, aici dețin o resursă inestimabilă pentru viață, apa. Kârgâzstan-ul chiar derulează un program de schimburi comerciale cu vecinii  bogați în petrol și gaze, intitulat „Apă pentru petrol”.

Dar nu avem prea mult timp de discuții pentru că primul obiectiv pe care îl vom vizita este aproape, renumita movilă din pietre denumită „San Tash”, în traducere, „movila pietrelor numărate”. Suntem încă în zona de stepă și intrăm într-o vale largă în care se văd turme de oi păzite de ciobani călare. În curând, din ce în ce mai aproape, dar la distanță de drum, vedem o ridicătură din pietre, uluitoare ca formă, misterioasă ca apariție. Nu are o înălțime mai mare de cinci metri, iar diametrul ar fi de vrei 50. Totuși, movila impresionează, fiind vorba de zeci de mii de pietre puse la un loc. E clar, a fost făcută de oameni. Dar de ce?

Explicația istorică și legendară este una care te uimește. Se zice că vestitul Tamerlan (sau Amir Timur sau Timur Lenk, acest ultim nume, folosit de europeni, însemnând „Timur cel Șchiop”, nume respins însă de urmașii săi), învingătorul lui Baiazid și creatorul unui imperiu imens în secolul al XIV-lea, a ajuns în zonă într-una din campaniile sale militare și, înaintea unei bătălii, știind că se află într-un loc considerat sacru de către localnicii care aveau acolo un cimitir, a ordonat tuturor soldaților să arunce câte o piatră. Așa s-a ridicat o primă movilă. După bătălie, fiecare supraviețuitor a luat înapoi câte o piatră, iar cele rămase au indicat că ceilalți pieriseră în luptă. Astfel a apărut movila pietrelor numărate, un fel de mausoleu ridicat chiar de cei cărora le era dedicat, ca și cum aceia care au pierit și-ar fi pus piatra pe mormânt încă din timpul vieții. Trupurile lor au rămas însă risipite pe câmpul de luptă. Doar pietrele făcute movilă de ei pe când erau în viață stau și acum împreună, pe vecie.

Articole noi

Vezi si alte etichete:

Ultimele articole