Omul contemporan a fost gândit în ipostaze multiple. Mă voi opri la Zygmunt
Bauman, unul dintre gânditorii profund originali ai ultimelor decenii. El propune patru
ipostaze ale omului contemporan: turistul, vagabondul, pelerinul și hoinarul. Toate au la bază
presupunerea că omul actual, care trăiește într-o societate din ce în ce mai fluidă, este
asemenea unui nomad, adică se află într-o continuă mișcare într-un spațiu structurat, relativ
stabil, dar fără ca el însuși să aibă o destinație finală și să considere un anumit loc drept locul
său privilegiat. Mă voi ocupa de fiecare dintre aceste ipostaze dintr-o perspectivă personală.
Să începem cu turistul. Este unul dintre modurile în care omul se află față în față cu
lumea ca totalitate, înțeleasă ca un amestec de natură și cultură, peisaj și arhitectură, căi
naturale de comunicație și infrastructură, pădure și cer, locuire și urbanizare, istorie geologică
și istorie a popoarelor. Omul contemporan își redescoperă ca turist apetența sa pentru
nomadism și își dorește să se miște într-un teritoriu structurat, cu granițe și identități
naționale, zone climatice și fusuri orare, și tot felul de alte diversități.
Turistul vrea să plece de acasă, uneori cât mai departe, pentru a scăpa temporar de
asocierea casei cu rigorile muncii și dorește odihnă, distracție, poate chiar lene și huzur. El
știe că nu va sta acolo unde ajunge și că se va întoarce acasă, la obligații, căci vacanța nu
poate fi permanentă. De fapt, turistul pleacă pentru că dorește să scape provizoriu de grija
îndatoririlor și obligațiilor pe care trebuie să le îndeplinească în mod cotidian și transferă
altora toate aceste angajamente: doarme într-un pat de hotel, mănâncă la restaurant, nu are
sarcini de serviciu, așa că poate irosi timp și poate face ce vrea atât cât îl ține punga.
Fiind în vacanță, turistul are timp pentru contemplare, nu mai este sub presiunea
ritmică a îndeplinirii sarcinilor de la locul de muncă sau de familie. Putem contempla un
peisaj plin de pitoresc și devenim melancolici. Sau vom privi o clădire cu o arhitectură
deosebită, un templu grecesc de pe Acropole sau un zgârie nori în Dubai, după cum ne-au dus
pașii orientați de alegerile noastre. Căutăm plăcerea și uneori încercăm să trecem, așa cum a
spus-o Freud, dincolo de ea, de la satisfacție la împlinirea de sine. Firește, nu suntem toți la
fel, avem căi diferite ale împlinirii, de la satisfacția gurmandă, întărită uneori de lăcomia celui
ce nu vrea să piardă nimic din beneficiile sistemului all inclusive, la împliniri culturale
copleșitoare, așa cum îmi povestea un prieten care s-a plimbat o zi întreagă prin Dublin doar
pentru a reface drumul parcurs de Leopold Bloom, eroul din romanul Ulise al lui James Joyce.
Toate aceste plăceri pot fi realizate și dau vieții noastre consistență, astfel încât
intervalul turistic leagă între ele părțile vieții noastre. O dată ce vacanța se încheie, ne gândim
deja la următoarea. Acesta a devenit jocul și îi acceptăm regulile, căci suntem conștienți că
fără vacanțe și turism viața noastră ar fi mult mai săracă, ar fi redusă la un continuum uniform al îndatoririlor și obligațiilor, toate pentru a trăi. Turistul realizat după pofta inimii sale ajunge pe bună dreptate să creadă că viața este frumoasă.
Omul turist/ Homo viator
