Motto:
,,Lasă-te-n perini, eu îți voi da pace” (Dormi)
Mihai Eminescu.
Într-o noapte, stând cu capul pe perna mea nouă şi albă ca un nufăr, am început să mă gândesc la … pernă. M-am gândit că nimeni nu s-a mai gândit la pernă, dar mi-am dat seama că a mai fost cineva: poetul Rilke. În poemul „Ce-ai să te faci, Doamne, dacă mor?”, Rilke îşi imaginează mai multe situaţii în care s-ar pomeni Dumnezeu după moartea Omului, dar cea mai înduioşătoare este imaginea conţinută în următoarele versuri: „Privirea ta, spre care se ridică/ obrazu-mi cald precum o pernă mică,/ va rătăci-ndelungă vreme după mine – / şi-n asfinţit de soare se va-ntinde/ în poala rece-a pietrelor străine./ Ce-ai să te faci, Doamne? Mi-e frică.” Ca un copil, Dumnezeu îşi caută perna pe care să-şi culce şi să-şi aline zbaterea, însingurarea şi neîntâlnind-o, e disperat: îi rămâne doar „…poala rece a pietrelor străine”. Atât de importantă este perna pentru Dumnezeu, dar pentru noi, bieții oameni?
Astfel am realizat că perna, în de la sine înţelesul ei, este unul dintre cele mai încărcate simbolic obiecte din existenţă. Perna ne ştie visele, coşmarurile, fantasmele într-o tulburătoare discreţie; ne ştie mai ales insomniile generate de neîntâlnirea cu noi înşine, de remuşcări, angoase întemeiate sau nu. Sugestia esenţială a acestui lucru este sugestia intimităţii, a tandreţei celei mai dulci, a timpului paradisiac al copilăriei: în fond, cele mai haioase bătăi sunt bătăile cu perne. Generozitatea ei este totală, pentru că primeşte orice cap: mă gândesc la perna pe care a stat capul lui Einstein sau cea pe care a stat capul lui Platon sau capul lui Heidegger când se gândea la lucrarea lui răsturnătoare „Fiinţă şi Timp”. Şi Hitler si Stalin au avut pernele lor. Soldatul îşi aşează capul pe o pernă improvizată, pe perna mâinii sau chiar pe perna patului puştii, visând la o pernă albă şi pufoasă, care să-l poarte spre o dimineaţă a păcii.
Perna are privilegiul neevident că ţine şi înregistrează starea şi nestarea celui mai complex şi misterios element din univers: mintea umană. Să nu uităm că perna îl însoțește și pe cel care a murit şi va trebui să-şi doarmă somnul de veci (să mori pe perna ta este unul din visele ființei dedicate morții, care-i omul). Așa am înțeles de ce Lucian Blaga are un întreg volum dedicat somnului, numit chiar „Laudă somnului”. Iar cel mai înduioșător poem al lui Mihai Eminescu, un elogiu adus intimității, se numește „Dormi”. Perna de sub cap este metafora întâlnirii dintre banalitate și extraordinar, dintre materie și spirit.